Trombiculoza la pisică

Trombiculidele sunt acarieni care trăiesc liberi în mediul exterior, preferând biotopurile cu soluri umede, dar bine drenate, cum ar fi pădurile, pajiştile, livezile, peluzele, malurile lacurilor şi pâraielor (Cosoroabă, 2005). Pentru dezvoltarea lor, biotopurile trebuie să cuprindă şi animale, care pot fi gazde pentru larvele acestora. Larvele unor specii de trombiculide sunt implicate în producerea unei dermatite pruriginoase, atât la animale, cât şi la om, numită trombiculoză.

Etiologie

Superfamilia Trombiculoidea este reprezentată de un grup mare de acarieni, care cuprinde şapte familii: Trombellidae, Johnstonianidae, Neotrombidiidae, Audyanidae, Trombiculidae, Walchiidae şi Leeuwenhoekiidae (Nielsen et al., 2021). În literatura de specialitate, larvele acarienilor aparţinând familiilor Trombiculidae, Leeuwenhoekiidae şi Walchiidae sunt cunoscute sub mai multe denumiri, în funcţie de zona geografică, cum ar fi „chiggers” – în America, „red bugs”, „harvest mites”, „berry bugs”, "scrub-itch mites” – în ţările vorbitoare de limbă engleză sau „sand mites” în China (Chen et al., 2022). În conformitate cu cel mai recent inventar al acestor acarieni, în familia Trombiculidae au fost încadrate 188 de genuri şi peste 3000 de specii, răspândite pe tot mapamondul (Nielsen et al., 2021). În Europa s-a considerat că specia Neotrombicula autumnalis reprezintă principalul agent al trombiculozei la animale şi om. Însă studii recente au demonstrat implicarea şi a altor specii (Stekolnikov et al., 2014). Momentan, Neotrombicula autumnalis, N. inopinata şi Ericotrombidium ibericense sunt speciile cel mai frecvent implicate în apariţia focarelor de trombiculoză la pisică în Europa (Cornegliani şi Cavazzini, 1999; Leone et al., 2013; Tudor et al., 2015; Stekolnikov et al., 2016; Ramilo et al., 2019).

Ciclul biologic

Cuprinde o metamorfoză completă, incluzând şapte stadii: ou, prelarvă inactivă (larvă incomplet dezvoltată), larvă activă, protonimfă inactivă, deutonimfă, tritonimfă inactivă şi adult (Chen et al., 2022). Durata desfăşurării ciclului biologic nu este clară, fiind puternic influenţată de condiţiile de mediu (temperatură, umiditate), trombiculidele fiind organisme ectoterme (îşi obţin căldura din biotop). Deutonimfele şi adulţii au opt picioare şi sunt prădători liberi care trăiesc pe sol şi vegetaţie, hrănindu-se cu material vegetal, ouăle altor atropode sau alte stadii de viaţă ale insectelor mici care trăiesc pe sol, în timp ce celelalte stadii sunt inactive şi nu se hrănesc (Pesenato et al., 2024). Larvele, prevăzute cu şase picioare, sunt obligatoriu parazite (Curtis, 2012). Ele nu au o specificitate de gazdă, putând parazita (pentru a se hrăni) o varietate mare de gazde vertebrate, reprezentate de mamifere (inclusiv omul) (Parcell et al., 2013), păsări (care îşi fac cuib pe sol) (Literak et al., 2008), reptile şi amfibieni (Cosoroabă, 2005). În schimb, se consideră că trombiculidele prezintă o specificitate de habitat (Chen et al., 2022), preferând zonele umede acoperite cu vegetaţie, cum ar fi livezile, păşunile cu iarbă înaltă, zone împădurite, malurile ochiurilor de apă, dar şi peluzele şi grădinile cu vegetaţie bogată din zonele urbane şi suburbane (Alexander et al., 2024). 

Patogeneză

Odată ajunse pe gazdă, larvele penetrează straturile superficiale ale pielii cu ajutorul chelicerelor şi inoculează salivă bogată în enzime proteolitice. Aceste enzime determină lichefierea ţesuturilor cutanate ale gazdei, care sunt absorbite de către larve printr-o structură asemănătoare unui tub de hrănire, numit stylostom (Chen et al., 2022). În funcţie de specia gazdei, hrănirea larvelor durează 1-12 zile, după care acestea se desprind şi cad pe sol, continuându-şi ciclul biologic până la stadiul de adulţi. Secreţia salivară inoculată în pielea gazdei şi formarea stylostomului determină apariţia unei reacţii inflamatorii dermice la locul muşcăturii, acompaniată de edem înconjurător, vezicule, papule şi prurit. De obicei, reacţia este uşoară şi autolimitativă, însă uneori poate fi foarte severă, tabloul lezional complicându-se (Alexander et al., 2024).

Epidemiologie

În emisfera nordică (inclusiv în Europa), boala are un caracter sezonier, majoritatea cazurilor fiind întâlnite la sfârşitul verii şi toamna, când apar stadiile larvare (Curtis, 2012; Leon et al., 2012). În zonele tropicale, boala poate apărea în orice moment al anului (Alexander et al., 2024). Focare de trombiculoză felină au fost raportate în diferite ţări din Europa, cum ar fi Scoţia (Nuttall et al., 1998), Italia (Cornegliani & Cavazzini, 1999; Leone et al., 2013), Spania (MartiOllé et al., 2011), Grecia şi Cipru (Giannoulopoulos et al., 2012), România (Tudor et al., 2015) sau Portugalia (Ramilo et al., 2019).

Tablou clinic

Boala apare obişnuit la pisicile care trăiesc în curţi, precum şi la cele care trăiesc în interior, dar care au acces în mediul extern (grădini, livezi, peluze), unde vin în contact cu vegetaţia bogată crescută pe solurile umede, reprezentând biotopul propice dezvoltării acarienilor. Formele larvare prezente pe sol şi vegetaţie aşteaptă trecerea unei posibile gazde (care poate fi pisica), de care se ataşează pentru a se hrăni, provocându-i leziuni cutanate. Aceste leziuni pot fi prezente oriunde pe suprafaţa corporală, însă mai expuse sunt zonele cu piele fină, care este mai uşor de penetrat. Concentrarea larvelor este influenţată de înălţimea vegetaţiei cu care pisicile vin în contact. Astfel că leziunile cutanate pot fi localizate la nivelul capului (baza pavilioanelor urechilor, bărbie, buze, pleoape, frunte), gâtului, membrelor (spaţiul interdigital, axilar), abdomenului sau în zona perianală (Leon et al., 2013) (figurile 1, 2 şi 3). Studii anterioare au raportat prezenţa unor aglomerări larvare (Martiollé et al., 2011), fapt care antrenează apariţia unui tabloul lezional variat, de la asimptomatic la sever, caracterizat prin eritem, papule, vezicule, pustule, cruste, scuame, pierderea părului şi prurit (care poate evolua de la slab la sever) (Cosoroabă, 2005). Infestaţiile masive pot determina tulburări neurologice, exprimate prin astenie, şchiopătat şi pareza membrelor posterioare (Prosl et al., 1985).
 

Tipul reacţiei provocat de muşcătura larvelor trombiculide depinde în mare măsură de încărcătura parazitară. Pruritul, observat prin lingerea zonelor afectate, este un semn frecvent întâlnit în trombiculoză (Leone et al., 2013), putând persista mult timp după ce larvele au plecat de pe gazdă. Caracterul pruriginos poate fi cauzat de muşcătura larvelor (acţiune mecanică), dar mai ales de prezenţa enzimelor proteolitice din saliva lor (acţiune iritativă). Studii anterioare au demonstrat că secreţia salivară a multor specii de artropode poate conţine agenţi farmacologici activi (hialuronidaze, proteaze, peptidaze, fosfolipaze, histamine etc.) care produc efecte locale, dar şi sistemice dacă sunt în cantităţi mari (Burns et al., 2009). Scărpinatul intens şi linsul îndelungat conduc la infectarea şi complicarea leziunilor, cu apariţia piodermitelor (Burns et al., 2009). 

Diagnostic

Diagnosticul se stabileşte pe baza istoricului pacientului (acces în exterior, în locuri cu vegetaţie abundentă şi soluri umede, reprezentând biotopurile propice acarienilor), a perioadei din an în care a apărut boala, a semnelor clinice, dar şi pe observarea cu ochiul liber a larvelor de culoare portocalie (figura 3), localizate în apropierea leziunilor cutanate. Se raclează pielea din zona afectată şi se fac preparate native care se examinează la microscop, identificându-se larvele hexapode, care prezintă perişori fini pe suprafaţa corporală (figura 4). Din cauza diversităţii mari a speciilor implicate în producerea erupţiilor cutanate la pisică, dar şi a înrudirii strânse între ele, pot apărea confuzii referitoare la specia implicată. De aceea, pentru identificarea până la nivel de specie, sunt necesare teste de biologie moleculară.
 

Tratament

Studii anterioare au stabilit că preparatele pe bază de fipronil 10%, utilizate în infestarea cu purici şi căpuşe la pisică, s-au dovedit a fi eficiente şi în tratamentul trombiculozei (Cadiergues et al., 2018). Aplicarea tratamentului este facilă, fiind posibil un control precis al dozei aplicate, ca urmare a designului pipetei. Astfel că, printr-o apăsare uşoară a pipetei se eliberează medicamentul, picătură cu picătură, exact în locul în care este nevoie. Medicamentul se aplică atât pe locul în care sunt observate larvele, cât şi pe pielea din regiunea interscapulară. Se consideră că aplicarea a două tratamente, la interval de două săptămâni, este eficientă pentru tratarea parazitozei. Însă, având în vedere caracterul sezonier al bolii, în zonele considerate endemice se recomandă aplicarea soluţiei spot-on la fiecare două săptămâni, ceea ce va ajuta la controlul acestei parazitoze (Cardiergues et al., 2018).

Importanţa

Larvele acestor acarieni au importanţă atât pentru medicina veterinară, cât şi pentru medicina umană, deoarece ele parazitează o gamă variată de animale domestice şi sălbatice, dar şi omul, producând trombiculoza. Pe lângă disconfortul creat de prezenţa larvelor şi producerea dermatitei pruriginoase, în plus, s-a demonstrat că larvele unor specii de acarieni din familia Trombiculidae sunt vectori pentru diferiţi agenţi patogeni zoonotici, incluzând cocobacilul Orientia tsutsugamushi, agentul etiologic al tifosului la om (Watt et al., 2003; Chen et al., 2022; Weitzel et al., 2022). De asemenea, în corpul larvelor de trombiculide au fost detectate Borrelia burgdorferi, Ehrlichia phagocytophila şi orthohantavirusuri, însă transmiterea acestor boli de la acarieni la om nu a fost demonstrată (Fernández-Soto et al., 2001; Alexander et al., 2024).

Autori pentru corespondenţă: Poliana Tudor E-mail: polianatudor@yahoo.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.