Coordonatorul grupului de cercetători şi deopotrivă al acestei cărţi este Emanuel Adrian Sârbu, conferenţiar dr. habil. al Universităţii din Bucureşti, care, împreună cu colaboratorii săi, Bogdan Căpruci, Cristinel Fierbințeanu și Florin Avădănii, a iniţiat şi finalizat o analiză laborioasă a comportamentului suicidar la metroul din Bucureşti pe o perioadă de 14 ani.
Cartea este alcătuită din cinci capitole, în ordinea următoare:
1) Studii și cercetări privind problematica sinuciderilor la metrou.
2) O analiză de conținut pe baza articolelor apărute în mediul online și a comunicatelor de presă emise de Metrorex, pe tema sinuciderilor și/sau a tentativelor de suicid la metrou, în perioada 2008-2021.
3) O analiză a situației sinuciderilor și tentativelor de suicid la metrou din perioada 2009-2021, pe baza datelor DGPMB.
4) Interviuri cu profesioniștii în domeniu.
5) La „plimbare” prin stațiile de metrou. Concluzii desprinse în urma utilizării metodei observației sociologice de teren în 56 de stații de metrou din rețeaua Metrorex.
Autorii descriu structura metroului bucureştean, având cinci magistrale, 63 de staţii şi 188 km de cale ferată. Astfel, sunt deserviţi zilnic un număr impresionant de călători, metroul fiind unul dintre cele mai vulnerabile obiective de interes naţional, inclusiv prin prisma considerării structurilor sale ca ţintă pentru efectuarea autovătămărilor letale de către persoane aflate în criză existenţială. Descoperim cu interes o serie de informaţii despre ratele anuale de sinucideri sau tentative, inclusiv date privind intervalele sezoniere sau săptămânale (capitolul 3). Astfel, între anii 2009 şi 2021 au avut loc un număr minim de 90 de tentative de sinucidere, dintre care 30 s-au soldat cu decesul persoanei în cauză. Anul 2019 a înregistrat un vârf de incidente suicidare (21), faţă de cei doi ani cu restricţii impuse de pandemie, în care au fost cele mai puţine sinucideri (trei, respectiv cinci). Distribuţia pe lunile anului a evidenţiat trei luni cu un maxim de incidente suicidare – februarie, aprilie şi iulie (10), iar cea pe zilele săptămânii a evidenţiat zilele de duminică şi luni. Sunt raportate şi orele cu incidentele suicidare cele mai numeroase, care coincid cu orele de vârf ale traficului de călători (orele 15:00, 11:00 şi 13:00).
Se remarcă faptul că există caracteristici contextuale ale staţiilor de metrou în care se petrec cele mai multe sinucideri, caracteristici legate fie de distanţa până la domiciliul făptuitorului, fie de proximitatea spitalelor de psihiatrie. Desigur că un criteriu important de analiză a fost luat în considerare – şi anume, starea de sănătate mintală a suicidarilor, care a evidenţiat faptul că, din cele 90 de persoane cu tentative de sinucidere, 51 aveau diagnostice confirmate ale unor afecţiuni psihice. Au fost întreprinse analize amănunţite şi în privinţa distribuţiei pe vârstă sau pe sexe a comportamentelor suicidare la metrou. În urma acestor cercetări, autorii au semnalat unele staţii de metrou ca încadrându-se în categoria hot-spoturilor.
Incontestabil, astfel de evenimente tragice au un impact emoţional intens asupra populaţiei, raportarea lor într-o manieră senzaţională de către mass-media fiind periculoasă. S-a constatat de către numeroşi cercetători că apariţia sinuciderilor prin contagiune poate fi explicată prin efectul de modelare şi imitare psihologică, analogia cu contagiunea bolii infecţioase fiind folosită în acest context. Astfel, factori precum susceptibilitatea „gazdei”, modul de transmisie şi gradul de virulenţă pot fi identificaţi şi în lucrarea de faţă ca factori de risc ce ţin de existenţa unei tulburări psihice a făptuitorului, difuzarea amănunţită şi insistentă a metodei de autovătămare prin mass-media sau de abundenţa de detalii despre persoana decedată, comunicate tot prin presa scrisă sau audiovizuală.
Autorii acestei cărţi au abordat cu mare atenţie problema influenţei mass-media asupra fenomenului de contagiune psihică, prin publicarea ştirilor legate de incidentele suicidare de la metroul din Bucureşti (capitolele 2 şi 4). Printr-o analiză amănunţită a unor cazuri petrecute în anumite staţii de metrou, autorii au putut justifica un efect Werther produs de difuzarea spectaculară a unor sinucideri anterioare.
Un capitol deosebit de interesant şi savuros este cel al folosirii interviurilor personalului din Brigada de Poliţie pentru Transportul Public. A rezultat o cercetare de tip calitativ cu un aport special în elucidarea cauzelor ce pot conduce la finalizarea unui incident suicidar la metrou. S-au înregistrat noi direcţii de observaţie a comportamentului persoanelor cu risc de autovătămare prin precipitarea în faţa metroului.
Cartea se încheie cu un studiu de observaţie sociologică la 56 de staţii de metrou. Din această cercetare la faţa locului s-au desprins şi cele mai importante concluzii legate de implementarea unor măsuri asiguratorii de protecţie a călătorilor faţă de tentaţia de precipitare în faţa trenurilor de metrou. Este recomandată de către autori implementarea unor soluţii viabile de protecţie, mai ales în staţiile devenite hot-spoturi pentru suicidari, dar şi a unor măsuri generale, dar imediate, de montare a unor sisteme de tip barieră antisuicid.
Ca o ultimă apreciere, menţionăm tenacitatea de care autorul acestei cărţi şi cercetări a dat dovadă în obţinerea de informaţii din partea autorităţilor în cauză.
Sperăm ca acest demers de investigaţie să servească instituţiei Metrorex, ca un îndrumător pentru ameliorarea condiţiilor de transport din metroul bucureştean, în aşa fel încât acesta să devină: „Un metrou numit speranţă”. n
Prof. dr. Doina Cozman