Cu infinită tristeţe dorim să aducem astăzi un ultim omagiu Doamnei Profesor Doctor Ileana Voica‑Foişoreanu, personalitate aleasă, spirit cultivat şi erudit, care a ştiut să dăruiască din preaplinul cunoştinţelor sale tuturor celor apropiaţi.

Cu o abnegaţie nemărginită, cu empatie şi implicare totală, şi-a tratat şi ocrotit micii pacienţi şi familiile acestora.

Mentor excepţional, dar exigent, a format generaţii întregi de medici neuropsihiatri, astăzi consacraţi, făcând din această profesie o artă.

Voica Foişoreanu, distins om de cultură, specialist neîntrecut, erudit mentor al generaţiilor de viitori medici, s-a născut în 12 decembrie 1941, într-o familie de intelectuali.

Străbunicul Ioan Lado a fost nobil, constructor şi important antreprenor, construind calea ferată Târgu-Mureş-Gheorgheni, cu ajutorul unor meseriaşi aduşi din ţările vecine, cei mai cunoscuţi fiind arhitectul Marconi şi familia Dietrich.

Străbunica Paraschiva Branea, fiică de preot şi verişoară prin alianţă cu primul patriarh al României, IPS Miron Cristea, i-a stat alături.

Bunicul matern al doamnei Voica, Aurel Iustian, decedat în anul 1926, a fost medic-şef al plaselor Turda şi Mureş, fiind şi el fiu de medic.

Doamna Voica împreună cu mama, Ileana Foişoreanu, avocat şi traducător din franceză şi germană, cu tatăl Constatin, medic specializat în chirurgie de război (cu numeroase luni petrecute pe front), şi sora Sanda au fost deportaţi, la retragerea trupelor fasciste şi hortiste, în anul 1944, în diverse lagăre din Ungaria, Austria şi Germania, tatăl fiind împuşcat în timpul deportării.

După întoarcerea familiei în ţară, în anul 1946, Voica şi sora ei au ajuns în grija bunicii materne, în comuna Răstoliţa, deoarece mama fost întemniţată pe considerente politice. După ani grei de suferinţă, i-a fost recunoscută calitatea de „luptător în rezistenţa anticomunistă”.

Voica a urmat şcoala primară în comuna Răstoliţa, continuând apoi la liceele din Reghin şi Târgu-Mureş. Ca să scape de eticheta de „copil de burghezo-moşier exploatator”, pentru a-şi continua studiile – bunica sa fiind proprietar de pădure (care nici până în zilele noastre nu i-a fost retrocedată) –, vara muncea la colectarea de fructe de pădure, ca bunica ei să poată cumpăra o oaie, devenind astfel „ţăran sărac întovărăşit”, pentru ca Voica şi sora ei să poată frecventa liceul.

A absolvit Liceul Unirea, în anul 1959, ultima promoţie cu 10 clase. Din motive politice, i s-a anulat admiterea la Facultatea de Medicină, dar după un an de Şcoală Tehnică Sanitară a reuşit să înceapă cursurile Facultăţii de Medicină, secţia Pediatrie, pe care a absolvit-o în anul 1966, la Cluj.

În perioada 1966-1972 a fost medic de circumscripţii sanitare urbane şi rurale, iar în anul 1972 a devenit asistent universitar.

În anul 1989 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale, specialitatea neurologie, iar în anul 1990 a obţinut titlul de medic primar neuropsihiatrie infantilă.

A urcat treptele gradelor universitare, devenind în 2006 profesor universitar asociat.

A lucrat ani îndelungaţi în cercetare, având mai multe brevete de invenţie legate de cercetarea somnului şi de epileptologie.

A fost membră în numeroase societăţi medicale din România şi din străinătate şi vicepreşedintă a Societăţii de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din România (trei mandate).

A fost coautor sau autor de publicaţii şi cărţi de specialitate, întocmind, de asemenea, cursuri de neurologie şi psihiatrie pediatrică la UMF Târgu-Mureş şi la Universitatea „Dimitrie Cantemir” (lucrări ştiinţifice comunicate şi publicate în anul 2003).

A condus Clinica de Neuropsihiatrie Pediatrică din Târgu-Mureş până la pensionare.

Dar toate aceste realizări au fost însoţite de grave şi traumatizante probleme cauzate de „originea nesănătoasă”. Să ne gândim doar la excluderea din partid sau la excluderea de la doctorat înainte de susţinerea tezei.

Deşi s-a revenit ulterior asupra acestor incorectitudini, traumele psihice nu au mai putut fi reparate.

În anul 1966 s-a căsătorit cu Romulus Guga (1939-1983), cunoscut poet, prozator şi dramaturg român, redactor-şef al revistei Vatra, pe care a înfiinţat-o (serie nouă, mureşeană, în anul 1971). Cei doi nu au avut copii.

Doamna Voica a avut o intensă şi variată activitate culturală, fiind fondatoare a mai multor societăţi culturale, printre care Societatea Femeilor Române Târgu-Mureş şi Fundaţia Culturală „Romulus Guga” (1993), prin intermediul cărora a contribuit la răspândirea culturii şi artelor.

A organizat trei simpozioane „Romulus Guga” (1984, 1986 şi 1988).

A editat un volum de teatru semnat de Romulus Guga, în 1984. Dăruită cu înzestrări la excepţie, sculptor talentat, a avut o expoziţie de sculptură în lemn (totemuri), iar în anul 2021, o expoziţie de grafică, având tema „O lacrimă pentru umanitate”, care s-a bucurat de un mare succes.

Parafrazându-l pe Romulus Guga, scriitorul, dramaturgul, poetul de geniu şi soţul predestinat să-i fie perechea prin vâltori a Voicăi: „Cine va şti vreodată că Voica a trecut ca o lacrimă pe obrazul acestei planete albastre?..”

Retorică întrebare! Răspunsul – sau răspunsurile – ar fi: cei rămaşi, o parte, care i-au cunoscut spiritul înflăcărat, verbul cu miez profund, bine cântărit...

Voica Foişoreanu era ca un arc încordat, mereu gata de luptă pentru mari cauze, dezghiocând adevărul din aprige controverse.

A fost o luptătoare, dar şi o aventurieră, care s-a aruncat, cu real talent, în literatură, arte plastice şi ilustraţii, grafică, sculptură, un nobil refugiu din rigorile profesiei de medic de neurologie şi psihiatrie pediatrică, punându-şi numele cu probitate profesională pe nenumărate tratate, cursuri universitare, comunicări şi abordând chiar munca de editor.

Întâlnirile cu Voica (cum spunea Romeo Morari) – aşteptate, căutate – erau locul în care cuvintele limbii române se simţeau în largul lor, nelipsind ciocnirile sau controversele, care se aprindeau, iar când deveneau prea tăioase, erau amânate şi lăsate pe altă dată.

Multe au rămas „pe altădată”, tuturor ne vor lipsi vorbele şi spiritul ei. Vorba marelui Will, „restul e tăcere”...

Personalitate puternică, Voica a iubit oamenii, lumea şi viaţa, bucurându-se de o apreciere deosebită.

Acum, la trecerea ei în „cealaltă lume”, îşi ia rămas-bun de la familie şi de la prietenii care i-au stat alături, colaboratori, colegi şi vecini.

Omagiu etern şi profundă recunoştinţă!

Dumnezeu să o odihnească în pace în împărăţia Sa!