Prevenţia recăderilor bazată pe practica mindfulness are ca ţintă craving‑ul şi afectul negativ şi rolul pe care acestea le au în reluarea consumului de substanţe sau a jocului patologic de noroc folosind elemente ale terapiei cognitiv-comportamentale şi integrând şi meditaţii mindfulness.
Adicţia este definită ca boală cronică, cu recăderi şi remisiuni, recăderea fiind procesul de reluare a unui comportament adictiv după o perioadă de abstinenţă sau de consum moderat.
Înţelegerea şi anticiparea recăderilor au reprezentat un element important al cercetărilor şi studiilor în domeniul adicţiilor în ultimii 30 de ani. Doi factori şi-au demonstrat implicarea, şi anume craving‑ul şi afectul negativ. Craving‑ul este experienţa subiectivă a dorinţei şi nevoii imediate de a consuma substanţa sau de a juca şi este un factor de predicţie al reacutizării patologiei. Afectul negativ este reprezentat de sentimentele negative subiective, dezvoltate ca răspuns la stimuli interni sau externi.
Rolul lor a fost investigat recent şi în contextul studiilor neurobiologice, identificându-se diferenţe ale structurilor şi funcţiilor cerebrale care anunţă recăderile, craving‑ul, simptomatologia afectivă negativă la pacienţii cu dependenţe.
Un nou model de terapie cognitiv-comportamentală recent dezvoltate pentru tratamentul dependenţelor este şi prevenţia recăderilor bazată pe practicarea mindfulness (Mindfulness-Based Relapse Prevention – MBRP), modelul fiind folosit anterior pentru durere cronică şi depresie. MBRP are ca scop creşterea conştientizării triggerilor externi şi către procesele cognitive şi afective pentru a creşte abilităţile pacienţilor de a le tolera. Pacienţii învaţă să-şi observe emoţiile, stările de disconfort emoţional, craving‑ul, fără să reacţioneze prin consum. MBRP pune accent pe acceptarea tuturor experienţelor, inclusiv a celor neplăcute, pacienţii învăţând să-şi investigheze emoţiile, comportamentele cognitive fizice ale experienţelor.
Studiile neuroimagistice au identificat două sisteme interconectate implicate în patologia adicţiilor, calea mezolimbică şi mezocorticală, şi care formează sistemul de recompense (circuitul plăcerii). Acesta cuprinde aria tegmentală ventrală, striatul (inclusiv nucleul accumbens), amygdala şi cortexul prefrontal. Deşi profilul neurofarmacologic al substanţelor folosite diferă, toate au în comun afectarea nucleului accumbens, asociată cu procesul recompensare. Neuroadaptarea implică comportamentul de căutare compulsivă a substanţei, şi de aici abuzul, semnalul fiind activat din aria tegmentală ventrală către striat (către partea dorsală, spre nucleul caudat şi putamen, implicate în învăţarea bazată pe recompensă).
MBRP poate provoca modificări în numeroase sisteme cerebrale şi poate astfel compensa modificările neuroadaptative asociate dezvoltării dependenţelor. Există două regiuni ale creierului în care au fost demonstrate modificări structurale ca răspuns la practicarea meditaţiilor mindfulness, hipocamp şi cortexul insular. Astfel, practicarea a 8 săptămâni de MBRP determină creşterea volumului substanţei cenuşii în hipocamp şi în regiunile corticale implicate în reglarea emoţiilor şi a proceselor cognitive superioare.
Cele mai recente studii sugerează că meditaţia conştientă contribuie, de asemenea, la prelucrarea subcorticală a emoţiilor. De exemplu, Taylor şi colegii săi (2011) au constatat că practica conştientă a fost asociată cu dezactivarea amigdalei stângi, în timp ce vizualizarea stimulilor emoţionali, fie pozitivi, fie negativi, în rândul unui grup de persoane practicante de meditaţie avansată timp de o săptămână înainte de studiu nu a dus la o astfel de dezactivare pe durata meditaţiei conştiente. Atât practicanţii neexperimentaţi, cât şi cei cu experienţă au evaluat stimulii emoţionali ca fiind mai intenşi în timpul practicii conştiente, aceasta putând fi asociată cu îmbunătăţirea reglării emoţionale; cu toate acestea, mecanismele neuronale implicate în regulament au variat în funcţie de nivelul de experienţă.
Studiile de conectivitate funcţională au identificat, de asemenea, numeroase diferenţe între practicanţi cu experienţă în comparaţie cu non-practicanţi sau cu cei care au început recent programul de terapie. În practicarea tehnicilor mindfulness, menţinerea unui grad de conştientizare şi atenţie a fost asociat cu foccalizarea atenţională crescută (Kilpatrick et al., 2011; Lutz şi colab, 2009), o mai mare adaptare a atenţiei, o prelucrare senzorială îmbunătăţită şi o discriminare a modului de percepţie (Brefczynski-Lewis, Lutz, Schaefer, Levinson, şi Davidson, 2007; Jha, Krompinger, şi Baime, 2007), (Cahn, Delorme, şi Polich, 2010; Kilpatrick et al., 2011; MacLean et al., 2010). Cercetarea imagistică a fost iniţiată, de asemenea, pentru a elucida diferenţele de activare a circuitelor cerebrale (de exemplu, reţelele atenţionale, reţeaua emoţională de monitorizare accentuată, cingular anterior şi medial frontal cortex) după o lună de exerciţiu de meditaţie (Xue, Tang şi Posner, 2011) în rândul practicanţilor cu experienţă (Brewer, Worhunsky, Gray, Tang, Weber şi Kober, 2011; Hasenkamp & Barsalou, 2012; Hölzel et al., 2007).
A fost emisă ipoteza că lipsa de autoconştientizare din timpul experienţelor emoţionale negative şi craving‑ul sporesc vulnerabilitatea pentru recădere (Goldstein et al., 2010). Astfel se propune că practicile de conştientizare de tip mindfulness ar putea ajuta la prevenirea recidivei prin creşterea autoconştientizării. Modificările care apar la nivelul insulei şi a conectivităţii între aceasta şi reţelele corticale frontale (inclusiv cortexul cingulat anterior) datorită exerciţiilor de mindfulness ar putea contribui atât la sporirea gradului de conştientizare, cât şi la reducerea experienţelor subiective ale craving‑ului. Practicarea MBRP măreşte volumul materiei cenuşii în cortexul prefrontal (Lazăr et al., 2005), crescând capacitatea de detaşare a craving‑ului ca răspuns automat faţă de factorii legaţi de consumul unei anumite substanţe sau de prezenţa altor stimuli (de exemplu, afectul negativ) şi ar putea permite pacienţilor să facă alegeri corespunzătoare menţinerii avantajelor obţinute prin tratament.
Interacţiunile dintre sistemele prefrontale şi circuitul striatal ventral al plăcerii, cât şi circuitul striatal dorsal indică faptul că recăderea poate fi legată şi de o deficienţă funcţională în cadrul acestora, craving‑ul şi afectul negativ generat de stres sau alţi factori agravând acest deficient. Plasticitatea cerebrală secundară practicării tehnicilor mindfulness are un efect pozitiv, cu beneficii funcţionale ce pot compensa modificările neuroadaptative provocate de adicţie.