REVIEW

O scurtă istorie a testelor de personalitate

 A brief history of personality tests

First published: 24 aprilie 2020

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/Psih.60.1.2020.3109

Abstract

Personality is a subject that has been approached since ancient times, along with its testing techniques. Despite its long existence, major advances in personality theories have taken place since the late 19th century, with an explosion in the inter-war and post-war period. The development of psychology, statistical techniques and, later, neuroscience has propelled personality research into a new stage, with the emergence of the first theories with biopsychosocial basis. One of the most complex theories of personality is that of Robert C. Cloninger, which encompasses the models of Eysenck and Gray, to which he brings completions but also updates, in parallel with neuroscience findings. Cloninger's theory also integrates the psychological component represented by the integration of the person in the environment and the learning systems. Thus, this theory encompasses elements of psychology and neurobiology and provides an overview of personality. In order to evaluate it, a personality test has been developed which over time has been updated, today being in its final form – TCI-R (Temperament and Character Inventory – Revised). The high degree of details related to the personality traits offered by TCI-R could be used as a basis in the assessment of personality disorders.

Keywords
personality, Cloninger, Eysenck, Gray, TCI-R, personality disorders

Rezumat

Personalitatea este un subiect studiat încă din Antichitate, împreună cu tehnici de testare a acesteia. În ciuda acestui fapt, progresele în ceea ce priveşte teoriile personalităţii au avut loc începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, cu o explozie în perioadele interbelică şi postbelică. Dezvoltarea psihologiei, a tehnicilor de statistică şi, ulterior, a neuroştiinţelor a propulsat cercetările legate de personalitate într-o nouă etapă, cu apariţia primelor teorii cu substrat biopsihosocial. Una dintre cele mai complexe teorii ale personalităţii este reprezentată de cea a lui Robert C. Cloninger care înglobează modelele lui Eysenck şi Gray, la care aduce completări, dar şi actualizări, în paralel cu descoperirile din neuroştiinţe. Teoria lui Cloninger integrează şi componenta psihologică, reprezentată de integrarea persoanei în mediu şi de sistemele de învăţare. Astfel, această teorie cuprinde elemente de psihologie şi neurobiologie şi oferă o privire de ansamblu asupra personalităţii. În vederea evaluării, a fost dezvoltat un test de personalitate care de-a lungul timpului a fost actualizat, astăzi regăsindu-se în forma sa finală – TCI-R (Temperament and Character Inventory – Revised). Gradul ridicat de detalii referitoare la trăsăturile de personalitate oferit de TCI-R ar putea fi folosit ca bază şi în evaluarea tulburărilor de personalitate.

Introducere

Personalitatea este un subiect dezbătut încă din Antichitate, primele forme de evaluare a acesteia fiind utilizate în China antică în urmă cu peste 4000 de ani, în vederea promovărilor. În acea perioadă, împăratul Chinei aplica o testare psihologică rudimentară oficialilor o dată la trei ani, pentru a le stabili capacitatea de a-şi continua munca.

Testările au evoluat în timp, până la introducerea examenelor scrise în perioada dinastiei Han. Erau evaluate persoanele din cinci domenii: drept civil, domeniul militar, agricultură, finanţe şi geografie(1). Deşi au o istorie îndelungată, primele referiri ştiinţifice asupra personalităţii apar în lucrarea lui Sir Francis Galton, Geniul ereditar, din 1869, iar apoi în Întrebări cu privire la facultatea umană şi dezvoltarea sa, lucrări prin care iniţiază cercetarea în domeniul diferenţelor interumane(2,3) şi dezvoltă prima baterie de teste psihologice care urmăreau măsurarea inteligenţei, bazate pe discriminarea senzorială şi timpul de reacţie, dar cu rezultate modeste.

„Testul mintal”

Prima menţiune a termenului „test mintal” îi aparţine lui James McKeen Cattell, în 1890, care îşi bazează cercetările pe cele ale lui Galton. JMK Cattell, împreună cu Wundt analizează cu o precizie superioară timpul de reacţie şi propune o baterie compusă din 10 teste derivate din cele ale lui Galton. Wissler, un student de-al lui Cattell, publică în 1901 rezultatele unui studiu bazat pe bateria de teste a mentorului său, dar cu rezultate dezamăgitoare, şi astfel domeniul psihologiei experimentale se depărtează de această abordare în evaluarea inteligenţei(1).

Binet, în 1905, dezvoltă împreună cu studentul său Theodore Simon ceea ce este considerat astăzi ca fiind primul test de inteligenţă modern, alcătuit din 30 de teste, dar fără un sistem de punctare. Revizuirile ulterioare au adus un sistem de cotare din care reieşea „nivelul mintal”, ca mai apoi, în 1916, Terman să prelucreze scala Binet-Simon şi să dezvolte scala Stanford-Binet împreună cu abrevierea IQ, care desemna raportul dintre vârsta mintală calculată şi vârsta cronologică(1).

Primele teste structurate de personalitate

Cu scopul de a testa personalitatea cadrelor militare pentru a eficientiza trupele în cursul Primului Război Mondial, Statele Unite ale Americii au stimulat dezvoltarea unor teste de personalitate, dar cele mai bune eforturi s-au dovedit a fi rudimentare.

Primele teste structurate de personalitate au fost dezvoltate în perioada interbelică şi au fost folosite cu predominanţă, precum cele anterioare, în domeniul militar, primul fiind Fişa Personală de Date Woodworth, în 1920, urmat de Inventarul multifazic de personalitate Minnesota (MMPI), în 1943(4). Aceste două teste au fost urmate de o explozie de teorii şi teste legate de personalitate.

Wiggins, în 1973, a realizat o sinteză a curentelor teoretice, împărţindu-le în trei grupuri: neofreudian (Adler, Fromm etc.), cu accent pe factorii de mediu în determinarea personalităţii, un grup de teoreticieni ai self-ului (Allport, Goldstein), care susţin importanţa scopului ca determinant al comportamentului, şi un grup (Freud, Jung, Sheldon, Eysenck, Gray, Tellgen) care îşi baza teoriile pe factori genetici şi biologici care stau la baza structurării personalităţii, fără a lua în considerare influenţele mediului(5).

În Personalitatea: o interpretare psihologică, din 1937, Allport definea personalitatea ca „o organizare dinamică în cadrul unui individ a unor sisteme psihologice şi somatice care determină adaptări unice la mediul său”(6). De asemenea, Thorpe defineşte învăţarea ca o organizare a comportamentului drept rezultat al experienţelor individuale. Ambele constatări relevă faptul că diferenţele interpersonale în capacitatea de recepţionare, procesare şi asimilare definesc personalitatea(1) şi consideră procesul învăţării ca fiind central în procesele de dezvoltare a personalităţii. Această perspectivă va deveni definitorie pentru studiul şi clasificarea trăsăturilor de personalitate.

O breşă în abordarea clasică a studiului personalităţii, care a pus bazele metodelor contemporane de analiză, a avut loc în 1927, când Charles Spearman în colaborare cu Robert Cattell au pus bazele unei noi tehnici statistice: analiza factorilor, cu scopul de a analiza sfera abilităţilor umane. Această tehnică, prin multiple calcule complexe asupra variabilelor dintr-un domeniu, determină factorii de bază care îl compun(7). Ulterior, Robert Cattell, utilizând analiza factorilor, a studiat personalitatea şi a dezvoltat modelul de personalitate pe baza a 16 factori (1957). La acest model a asociat un chestionar şi a dezvoltat o serie de instrumente statistice, care s-au dovedit esenţiale în cercetările ulterioare legate de evaluarea personalităţii(8).

Evaluarea personalităţii pe axe
(Eysenck, Gray)

Utilizând analiza factorilor, Eysenck, în 1950, propune un sistem de clasificare a personalităţii pe două axe: nevroticism – stabilitate şi introversie – extroversie, axe care definesc patru cadrane şi, astfel, patru categorii de personalitate: coleric, melancolic, sangvinic şi flegmatic (figura 1)(9). Ca urmare a mai multor cercetări, ulterior, în 1976, Eysenck defineşte o a treia axă: axa psihoticism – normalitate, care evaluează gradul de responsabilitate, de acceptare a normelor sociale şi nevoia de gratificare imediată(10).

Odată cu avansarea tehnologiei în domeniul medical, studiile au arătat discrepanţe între modelele clasice de personalitate şi determinările genetice şi neurobiologice, astfel a fost necesară dezvoltarea unei teorii care să integreze noile descoperiri cu interacţiunile psihosociale.

Figura 1. Organizarea dimensională a personalităţii pe două axe (după Eysenck)
Figura 1. Organizarea dimensională a personalităţii pe două axe (după Eysenck)

Deoarece anxietatea şi sociabilitatea, două trăsături definitorii ale personalităţii, pot fi modificate sub influenţa diferiţilor factori exteriori (inclusiv farmacologici), Jeffrey Alan Gray a propus rotirea modelului descris de Eysenck, cu situarea axelor pe diagonală, numindu-le anxietate şi impulsivitate, şi stabilind una dintre primele teorii ale personalităţii cu substrat biopsihosocial. Acesta propune existenţa a două sisteme de control la nivel de sistem nervos central: sistemul de inhibiţie comportamentală şi sistemul de activare comportamentală(11).

Sistemul de inhibiţie comportamentală prezice răspunsul la stimulii generatori de anxietate, în special evenimente negative, şi conduce la mecanisme de evitare a acestor factori. Mecanismul fiziologic a fost considerat a fi sistemul septohipocampal şi aferenţele sale către trunchiul cerebral.

Sistemul de activare comportamentală este accesat în prezenţa stimulilor care corespund unor evenimente pozitive. Acest sistem este asociat cu impulsivitatea, dar şi cu speranţa(12). Persoanele cu un grad ridicat de activare a acestui sistem sunt mai predispuse la activităţi orientate spre scop. Mecanismul fiziologic a fost presupus a fi legat de căile dopaminergice şi catecolaminergice la nivel cerebral.

Aceste două sisteme se exclud reciproc, astfel organismul poate răspunde unui stimul activând doar unul dintre cele două sisteme, iar persoanele pot avea sisteme sensibilizate în mod diferit. Aşadar, chiar dacă fiecare dispune de aceleaşi sisteme de răspuns, marja largă de variaţie generează o plajă de răspunsuri şi astfel rezultă unicitatea individului în raport cu stimulul extern.

Robert Cloninger – Chestionarul tridimensional de personalitate (TPQ-1986)

În 1986, Robert C. Cloninger propune o teorie unitară a personalităţii, bazată pe modelul lui Eysenck şi Gray, dar adaptată la cunoştinţele din acea perioadă, atât din sfera psihologiei, cât şi a neuroştiinţelor, şi dezvoltă un test de personalitate pentru aceasta intitulat Chestionarul tridimensional de personalitate (TPQ)”, chestionar cu 100 de întrebări de tipul adevărat sau fals. Cloninger, pentru o clarificare mai bună a dimensionalităţii, redenumeşte axele lui Gray, astfel încât anxietatea devine „evitarea traumei” (harm avoidance – HA) şi impulsivitatea – „căutarea noutăţii” (novelty seeking – NS). Noile denumiri sugerează şi o relaţie inversă între aceste axe, astfel încât cei care au un scor ridicat în HA au implicit un scor scăzut în NS, interacţiunile dintre acestea fiind în concordanţă şi cu modelul lui Eysenck(13).

Studiile de analiză a factorilor au indicat existenţa unei dimensiuni independente de cele două anterior amintite, dimensiune variabilă în funcţie de fiecare teorie a personalităţii, denumită de Sjöbring „stabilitate”, de Eysenck – „psihoticism”, iar de Tellegen – „constrângere”. Cloninger, în urma observaţiilor clinice, sugerează o altă denumire pentru această dimensiune şi o intitulează „dependenţa de recompensă” (reward dependence – RD). Astfel, Cloninger pune bazele teoriei tridimensionale a personalităţii.

Aceste trei mari dimensiuni au fost dovedite a fi independente din punct de vedere genetic, cu un pattern de răspuns predictibil şi cu mecanisme neurobiologice diferite. Astfel, „căutarea noutăţii” este influenţată de funcţionarea sistemului dopaminergic iar în cazul accentuării acestei trăsături se manifestă prin comportamente de explorare, exaltare ca răspuns la nou, toleranţă redusă la monotonie sau joacă permanentă de roluri pentru efecte dramatice.

 „Evitarea traumei” este în relaţie preponderentă cu funcţionarea sistemului serotoninergic, astfel că dimensiunile accentuate ale acestei trăsături se manifestă prin îngrijorare, anxietate anticipatorie, pesimism, inhibiţie în situaţii noi sau riscuri minore, fatigabilitate accentuată cu recuperare dificilă după solicitare fizică sau stres.

„Dependenţa de recompensă”, bazată preponderent pe sistemul noradrenergic, are ca răsunet clinic în condiţii de nivel bazal scăzut o dependenţă accentuată de suport emoţional şi intimitate, sensibilitate la presiuni sociale, plâns facil, sensibilitate la respingere, comportamente centrate pe recompensă, dorinţă marcată de gratificare(14).

Cele trei dimensiuni împrumută din teoria lui Gray cele două sisteme de răspuns, sistemul de inhibiţie comportamentală – evitarea traumei, sistemul de activare comportamentală – căutarea noutăţii, dar introduce şi noţiunea de sistem de menţinere comportamentală – dependenţa de recompensă. Acest sistem este susţinut de noradrenalină şi are un rol în condiţionarea asociativă şi astfel în menţinerea comportamentului direcţionat spre recompensă.

Robert Cloninger – Temperament and Character Inventory (TCI, 1993) şi TCI-R (1999)

În 1993, Cloninger a extins modelul tridimensional de personalitate la patru dimensiuni. Cercetările realizate pe baza TPQ au relevat inconsistenţe cu privire la diagnosticul diferenţial al tulburărilor de personalitate, în special la indivizii cu tulburări de personalitate extreme, dar bine adaptaţi. Un alt dezavantaj consta în faptul că prin TPQ lipsea posibilitatea evaluării tulburărilor de personalitate schizotipală şi paranoidă, tulburări prezente în versiunea din acea perioadă a DSM-ului (DSM-III-R). Astfel, un factor iniţial inclus în RD, „persistenţa”, a fost separat ca o a patra dimensiune şi caracterizează gradul de persistenţă în sarcină, în pofida frustrării şi a fatigabilităţii. Aceste patru dimensiuni au fost grupate în dimensiunile temperamentului şi reprezintă factori de personalitate influenţaţi genetic. Ei se pot observa încă din copilărie, pot fi predictivi pentru comportamentul adolescentului şi adultului şi implică modificări în învăţarea socială(15,16).

Ulterior confirmării celor patru dimensiuni ale temperamentului, au fost evaluate aspecte autoraportate sau observate ale personalităţii care nu se corelau cu dimensiunile temperamentului. Informaţiile din studiile clinice efectuate, corelate cu alte teste de personalitate (MMPI, MPQ), au dus la definirea a trei noi dimensiuni: „autodirecţionarea” (self-directedness – SD), „cooperativitatea” (cooperativeness – C) şi „autotranscenderea” (self-transcendence – ST). Aceste dimensiuni au fost incluse în categoria dimensiunilor caracterului, aceasta fiind componenta personalităţii dezvoltată prin învăţare socială. Pentru a putea evalua aceste şapte dimensiuni, Cloninger a dezvoltat Inventarul de Temperament şi Caracter (TCI), chestionar alcătuit din 240 de itemi cu răspunsuri de tip adevărat/fals(17).

Completarea teoriei personalităţii cu dimensiunile caracterului a permis corelarea sistemelor de învăţare cu trăsăturile de personalitate şi reconfirmarea definiţiilor lui Allport şi Thorpe.

Temperamentul reprezintă partea personalităţii definită prin reacţii automate şi constă într-un sistem de deprinderi, obiceiuri obţinute prin învăţarea procedurală – condiţionare asociativă. Evitarea traumei este influenţată de evitarea pasivă, iar căutarea noutăţii este determinată de activarea faţă de stimuli; ataşamentul social determină gradul de dependenţă de recompensă, iar întărirea periodică în menţinerea sarcinii determină persistenţa.

Caracterul reprezintă segmentul personalităţii cu cel mai înalt grad de construct evolutiv şi implică planuri şi acţiuni conştiente. El se bazează pe învăţarea conceptuală. Spre deosebire de temperament, caracterul este determinat de nişte seturi cognitive care se află în relaţie cu individul şi poziţia sa în societate şi univers. Autodirecţionarea este evaluată prin autoraportări şi este caracterizată prin responsabilitatea şi abilitatea persoanei de a-şi atinge obiectivele de dezvoltare personală. Persoanele cu o capacitate mare de autodirecţionare sunt descrise ca fiind persoane mature. Această dimensiune corespunde cu funcţiile executive ale personalităţii. Cooperativitatea evaluează poziţia persoanei în relaţie cu ceilalţi şi constă în capacitatea de toleranţă socială, empatie, compasiune, acţiuni pe baza principiilor morale, şi corespunde componentei evaluative a personalităţii. A treia dimensiune a caracterului, autotranscenderea, se referă la sentimentul de participare şi integrare în lume, cu deschidere înspre sesizarea unei realităţi transcendente. Este asociată cu înţelepciunea, echilibrul sufletesc şi spiritualitatea altruistă şi e în opoziţie cu materialismul raţional egocentric.

Cele două mari componente ale personalităţii, temperamentul şi caracterul, deşi sunt tratate separat, ele se întrepătrund şi se influenţează reciproc. Caracterul modifică răspunsurile comportamentale induse de temperament prin modularea proeminenţei senzaţiilor şi afectelor. Astfel, caracterul reduce impactul maladaptativ al trăsăturilor temperamentale. De asemenea, temperamentul influenţează stimulii pe care îi observăm şi modifică spectrul de informaţii primite spre modulare de caracter. Această interacţiune bidirecţională defineşte toate experienţele şi interacţiunile individului cu mediul(18).

Pentru o evaluare mai precisă a personalităţii, Cloninger a propus varianta revizuită a TCI-ului (TCI-R), care modifică răspunsurile de tip adevărat/fals în răspunsuri pe scala Likert, cotată de la 1 (fals) la 5 (adevărat), şi împarte dimensiunea „persistenţă” în 4 subscale adaugând o subscală nouă pentru dimensiunea „dependenţa de recompensă”. Astfel, varianta finală a scalei: (TCI-R), chiar dacă păstrează majoritatea itemilor, aduce îmbunătăţiri semnificative faţă de TCI cu privire la structura factorială şi consistenţa internă, în special la dimensiunile „dependenţa de recompensă” şi „persistenţă”(19).

În evoluţia testelor de personalitate au apărut multiple teorii care abordau această temă din diferite perspective, în funcţie de contextul ştiinţific din perioada dezvoltării lor, dar nu urmau o cale integrativă. Cloninger a venit în întâmpinarea acestei situaţii punând bazele şi dezvoltând constant teoria din care derivă TCI-R şi care reuneşte teoriile neurobiologice, psihologice, şi oferă o imagine de ansamblu asupra trăsăturilor temperamentului şi caracterului şi în acest fel oferind o imagine de ansamblu a personalităţii. Un avantaj major al evaluării detaliate a trăsăturilor de personalitate realizată prin TCI-R, constă în posibilitatea de a evalua existenţa trăsăturilor proeminente de personalitate (de exemplu, afectivitatea negativă, dezinhibiţia), pe baza cărora se preconizează diagnosticarea în viitor a tulburărilor de personalitate, odată cu intrarea în funcţie a noului sistem de clasificare a maladiilor dezvoltat de OMS – ICD-11.

Bibliografie

  1. Gregory RJ. Psychological testing: History, principles, and applications: Allyn & Bacon; 2004.

  2. Galton F. Hereditary genius: An inquiry into its laws and consequences: Macmillan; 1869. Disponibil la: http://galton.org/books/hereditary-genius/text/pdf/galton-1869-genius-v3.pdf.

  3. Galton F. Inquiries into human faculty and its development: Macmillan; 1883. Disponibil la: http://galton.org/books/human-faculty/text/human-faculty.pdf.

  4. Kaplan RM, Saccuzzo DP. Psychological testing: Principles, applications, and issues: Nelson Education; 2017.

  5. Wiggins JS. Personality and prediction: Principles of personality assessment: Krieger Publishing Company; 1973.

  6. Allport GW. Personality: A psychological interpretation 1937. Disponibil la: https://archive.org/details/in.ernet.dli.2015.155561/page/n379/mode/2up.

  7. Spearman C. The abilities of man: Their nature and measurement 1927. Disponibil la: https://archive.org/details/abilitiesofman031969mbp.

  8. Cattell RB, Kline PE. The scientific analysis of personality and motivation: Academic Press; 1977. Disponibil la: https://archive.org/details/scientificanalys0000catt.

  9. Eysenck HJ. Dimensions of personality: Transaction Publishers; 1950.

  10. Eysenck HJ. The definition and measurement of psychoticism. Personality and individual differences. 1992;13(7):757-85.

  11. Gray JA. The psychophysiological basis of introversion-extraversion. Behaviour research and therapy. 1970;8(3):249-66.

  12. Gable SL, Reis HT, Elliot AJ. Behavioral activation and inhibition in everyday life. Journal of personality and social psychology. 2000;78(6):1135.

  13. Cloninger CR. A unified biosocial theory of personality and its role in the development of anxiety states. Psychiatric developments. 1986;3(2):167-226.

  14. Cloninger CR. Neurogenetic adaptive mechanisms in alcoholism. Science. 1987;236(4800):410-6.

  15. Cloninger CR, Svrakic DM, Przybeck TR. A psychobiological model of temperament and character. Archives of general psychiatry. 1993;50(12):975-90.

  16. Svrakic DM, Whitehead C, Przybeck TR, Cloninger CR. Differential diagnosis of personality disorders by the seven-factor model of temperament and character. Archives of general psychiatry. 1993;50(12):991-9.

  17. Cloninger CR, Przybeck TR, Svrakic DM, Wetzel RD. The Temperament and Character Inventory (TCI): A guide to its development and use. 1994.

  18. Svrakic DM, Draganic S, Hill K, Bayon C, Przybeck T, Cloninger CR. Temperament, character, and personality disorders: etiologic, diagnostic, treatment issues. Acta Psychiatrica Scandinavica. 2002;106(3):189-95.

  19. Cloninger CR. The temperament and character inventory-revised. St Louis, MO: Center for Psychobiology of Personality, Washington University. 1999.

Articole din ediţiile anterioare

CLINIC | Ediţia 2 53 / 2018

„Părinţii mei chiar sunt canibali.“ Schizofrenie paranoidă şi tulburare de personalitate narcisică

Lia Şchiopu, Robert Zgarbură, Alexandru Iacobiţă, Petrică Felea, Ana Giurgiuca

Prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 35 de ani, diagnosticat cu schizofrenie la vârsta de 22 de ani, cu o personalitate premorbidă dizarmonică...

18 iunie 2018
PSIHIATRIE - ARTĂ - CULTURĂ | Ediţia 2 53 / 2018

Narcisismul superior: Alexandru Macedonski

Bogdan C.S. Pîrvu

Recursul la DSM-5 pentru cele nouă criterii pe care le presupune tulburarea de personalitate narcisică, de asemenea recursul la diverse dicţionare ...

18 iunie 2018
PSIHOPATOLOGIE | Ediţia 4 51 / 2017

Starea de bine subiectiv la personalităţile patologice de cluster B, din perspectiva modelului dimensional Big Five

Aurel Nireştean, Tudor Nireștean, Monica A. Bilca, Adina Mariș, Emese Lukacs

Persoana umană se simte împlinită în raport cu sine doar atunci când conștientizează satisfacțiile apărute ca urmare a implicării în rolurile vieț...

08 ianuarie 2018
FOCUS | Ediţia 1 56 / 2019

Tulburările de personalitate – între realitatea clinică şi sistemele nosografice actuale

Aurel Nireştean, Emese Lukacs, Monica A. Bilca

Personalitatea reprezintă cea mai complexă structură antropologică prin care se defineşte şi se afirmă identitatea individuală. În condiţiile unei ...

15 aprilie 2019