Care erau problemele psihiatriei acum 100 de ani, în 1917? Europa se gæsea în plin ræzboi, așa cæ pentru psihiatria Primului Ræzboi Mondial problema principalæ era constituitæ de apariția în rândul soldaților a unei tulburæri psihice acute, numitæ „șocul de obuz“ (shell shock), tulburare care mai târziu (în Al Doilea Ræzboi Mondial) va fi redenumitæ combat stress reaction, pentru a primi în timpurile noastre controversata încadrare nosograficæ de tulburare de stres posttraumatic. Aceastæ tulburare psihicæ, ajunsæ a fi asimilatæ manifestærilor isterice, era tratatæ doar prin repaus, dușuri, masaj și psihoterapie, færæ rezultate notabile. 

Însæ oarecare progrese terapeutice s-au înregistrat dupæ ræzboi, între anii 1917 și 1937, reprezentate de tratamentul maladiilor psihice prin diferite metode de producere a convulsiilor de tip epileptic, fie prin aplicarea malarioterapiei (folositæ din 1917 pentru tratarea paraliziei din sifilis, de cætre J. Wagner-Jaureg, recompensat pentru aceasta cu Premiul Nobel), fie prin inducerea de come hipoglicemice utilizând insulina, metodæ folositæ pentru tratamentul schizofreniei (M. Sakel, 1927), sau a convulsiilor provocate de injectarea de metrazol (introdusæ de L. von Meduna pentru tratamentul psihozelor, din 1934), fie prin folosirea șocurilor electrice, invenție a medicilor italieni U. Cerletti și L. Bini (1937).

Progresele pe linia terapiilor biologice de dupæ cel de-al Doilea Ræzboi Mondial au fost și mai consistente. Despre revoluția psihofarmacologicæ din psihiatrie s-a scris pe larg în revistele de specialitate internaționale și din România. Deși este menționat debutul acestei revoluții prin sinteza (de cætre Charpentier, în 1950) și folosirea clorpromazinei pentru tratamentul psihozelor din anul 1952 de cætre un trio excepțional de psihiatri francezi (Delay, Deniker și Harl), subliniez totuși faptul cæ valențele terapeutice ale litiului în stærile de agitație maniacalæ au fost descoperite și comunicate cu un an mai devreme în Australia, încæ din 1949, de cætre John Cade. Sinteza primului tranchilizant – meprobamat – s-a realizat în 1951, dar efectele sale specifice au fost cunoscute și apoi folosite pe pacienți doar din 1955. Mai apoi a fost descoperit de cætre Kuhn (1957) și primul antidepresiv – imipramina. Seria benzodiazepinelor a fost deschisæ prin clordiazepoxid (1958), clasa aceasta fiind întregitæ în 1960 de binecunoscutul diazepam. 

Prin apariția acestor trei clase de substanțe – neuroleptice, antidepresive, tranchilizante –, psihotropele își fæceau intrarea triumfalæ în arsenalul terapeutic al psihiatriei, transformând-o dintr-o cenușæreasæ a medicinei într-o specialitate medicalæ cu noi perspective și cu mare impact social. Noile posibilitæți de tratament farmacoterapeutic au jucat un rol important în dezinstituționalizarea pacienților cronici, dar au provocat, pe de altæ parte, problema dezinserției sociale a acestora, în lipsa unei psihiatrii comunitare suficient de cuprinzætoare.

Profesorul Mark Micale a publicat în 2014, într-un articol din revista History of Psychiatry, rezultatele obținute din interviurile realizate cu un numær de 200 de specialiști în sænætatea mintalæ (psihiatri, psihologi, psihanaliști, nurse, asistenți sociali, consilieri în sænætate mintalæ, art terapeuți, manageri de spital etc.) privitoare la principalele schimbæri ale psihiatriei dupæ cel de-al Doilea Ræzboi Mondial. Iatæ care au fost cele mai importante 10 schimbæri ale psihiatriei postbelice menționate de cei intervievați: 1. revoluția psihofarmacologiei din anii ’60; 2. dezinstituționalizarea; 3. declinul psihanalizei; 4. practicarea psihoterapiei de cætre alți profesioniști decât medicii; 5. creșterea importanței științelor fundamentale; 6. dezvoltarea și folosirea pe scaræ largæ a timostabilizatoarelor începând cu anii 1990; 7. influența crescândæ a industriei farmaceutice; 8. creșterea importanței și impactului DSM; 9. proliferarea diagnosticelor psihiatrice; 10. depatologizarea homosexualitæții.

Se mai pot adæuga la ræspunsurile colectate de M. Micale: cercetærile de farmacogeneticæ, folosirea tot mai frecventæ a tratamentelor biologice (terapia electroconvulsivantæ, stimularea magneticæ trans­cranianæ, stimularea profundæ transcranianæ, stimularea nervului vag), combaterea ideației suicidare prin administrare de ketaminæ, standardizarea și creșterea calitæții tratamentelor prin aplicarea ghidurilor și algoritmilor de tratament pe scaræ largæ, internaționalæ (APA, NICE, CANMAT etc.).

Care sunt ultimele progrese din psihiatrie comunicate în 2017?

În primul rând, aprobarea de cætre FDA a valbenazinei (Ingrezza®) și a deutetrabenazinei (Austedo®) pentru tratamentul diskineziei tardive la adult.

Apoi aflæm cæ a început aplicarea unei inovații de tehnicæ digitalæ în îngrijirea cazurilor de dependențæ de droguri, prin faptul cæ FDA a permis comercializarea primului App medical, cu denumirea reSET application (Pear Therapeutics), pentru tratamentul abuzului sau dependenței de alcool, cocainæ, canabis și alte substanțe stimulante, dar nu și a dependenței de opiacee.

Ca o ultimæ promisiune a tehnologiei informatice, a apærut și „mașina de prezis“ tentativa de sinucidere. Necesitatea unei astfel de metode a pornit de la constatarea cæ evaluarea riscului suicidar de cætre clinicieni este un slab predictor pentru un viitor act suicidar. În ultimii ani, cercetærile în domeniu au evidențiat atât de mulți factori de risc, încât este imposibil sæ se alcætuiascæ un model comprehensiv de predicție a unei viitoare tentative, care sæ ținæ cont de toți acești factori. De aceea, cercetætorii (Walsh și colab.) au dezvoltat un algoritm de analizæ a riscului suicidar printr-o abordare de tip „machine-learning“, folosindu-se de datele medicale a aproximativ 5000 de subiecți, algoritm care a demonstrat o înaltæ acuratețe predictivæ. 

Paradoxal, în pofida acestor progrese notabile, au început sæ devinæ tot mai influente vocile din mass-media și ale organizațiilor pentru drepturile pacienților, care vin cu opinii negative privitoare la progresele psihofarmacologiei și ale tratamentelor biologice. Ca o consecințæ a acestui criticism antiinstituțional, antiterapeutic și antinosologic, ne putem aștepta în viitor la o putere sporitæ a mișcærii antipsihiatrice și în România.
 


* Micale MS. The ten most important changes in psychiatry since World War II. Hist Psychiatry. 2014;25:485-491