Într-o zi obişnuită de primăvară, dimineaţa, în cabinetul meu din clinică, sună telefonul. Răspund. De la celălalt capăt al firului aud vocea secretarei domnului rector, care mă invită să fiu prezent la ora 12:30 la o întâlnire specială cu coordonatorul Festivalului Internaţional de Teatru Shakespeare, Craiova, 2024.
Bineînţeles, punctual, ajung la întâlnire împreună cu domnul rector, profesor universitar doctor Dan-Ionuţ Gheonea, şi preşedintele Festivalului Shakespeare, domnul Vlad Drăgulescu. În urma discuţiilor, am primit o ofertă extrem de tentantă, de nerefuzat, de a fi „regizorul” Simpozionului Naţional PSIHOFARMACOLOGIE CLINICĂ VERSUS PSIHIATRIA DRAMATICĂ DE INSPIRAŢIE SHAKESPEARIANĂ.
Bineînţeles, au început gândurile CUM şi ÎN CE FEL pot face faţă unui asemenea proiect. Am primit relativ repede câteva ajutoare extrem de importante, respectiv doamna profesor universitar Xenia Negrea, director al Compartimentului de comunicare al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, şi doamna conferenţiar universitar doctor Carmen Oancea, coordonator al proiectelor comunitare, care mi-au permis stabilirea unor căi de relaţionare cu diversele zone lucrative ce puteau fi incluse în proiect.
Din partea medicală, m-am „blindat” cu doi coregizori, respectiv domnul conferenţiar universitar doctor Ion Udriştoiu şi doamna conferenţiar universitar doctor Ileana Marinescu, dar şi cu doi asistenţi de regie, doi tineri medici rezidenţi din clinica noastră, Rebeca-Sara Chesini şi Claudiu-Ioan Jijău.
Startul proiectului a pornit de la cartea publicată în anul 1976 de regretatul profesor universitar doctor Alexandru Olaru, la Editura Scrisul Românesc, din Craiova, intitulată Shakespeare şi psihiatria dramatică. În această carte, autorul evidenţiază faptul ca personajele shakespeariene centrale sau periferice prezintă trăsături psihopatologice ale personalităţii sau sunt descrise ca „veritabile” modele patologice, rolul teatral suprapunându-se peste rolul patologic.
Astfel, ne-am dat seama că fiecare rol al personajelor „marelui Will” poate semnifica un adevărat arhetip de studiu, atât pentru medicul psihiatru, cât şi pentru actori, regizori şi cei din lumea teatrului.
De aici prima cerinţă care se impunea, legată de reeditarea cărţii profesorului Alexandru Olaru. Iar acest lucru a fost realizat într-o manieră excepţională prin contribuţia doamnei profesor universitar Xenia Negrea, realizându-se o ediţie de excepţie, ilustrată cu scene din spectacolele shakespeariene derulate pe scena Teatrului Naţional din Craiova.
Al doilea demers al simpozionului necesita o împletire a cunoştinţelor tradiţionale de psihopatologie cu perspectiva modernă a psihiatriei biologice şi psihofarmacologice, care poate determina „modificarea în bine” a rolului patologic. Fiind în lumea teatrului, am împărţit spectacolul ştiinţific în patru acte, şi am plasat în rolul de coordonator al fiecărui act cei mai buni actori din mediul academic psihiatric, împreună cu echipele domniilor lor. Aceştia au răspuns cu amabilitate şi prietenie, aşa că am permis publicului să intre în sală şi deja se pregătea ridicarea cortinei.
Actul I, Tulburările de personalitate – fundament al comportamentelor psihopatologice –, coordonat de profesor universitar doctor Aurel Nireştean, preşedintele Asociaţiei de Studiu al Personalităţii, a urmărit identificarea modificărilor patologice ale personalităţii personajelor shakespeariene, sugerând medicilor psihiatri că tulburarea de personalitate este piatra fundamentală a patogenezei comportamentelor antisociale. Rolul patologic nu poate fi jucat de un actor dacă nu are experienţa cognitiv-comportamentală a modelului psihopatic. De altfel, „rolul psihopatului” a constituit o veritabilă fascinaţie pentru actori şi regizori, iar creaţiile artistice ale acestei personalităţi deviante au fost răsplătite cu premiul Oscar (precum Jack Nicholson în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”).
Relaţiile interumane sunt frecvent manipulate de pacienţii cu tulburări de personalitate, tehnica manipulării reprezentând un veritabil joc – de interacţiuni ludice, fenomen observat cu mare acurateţe de doamna şef de lucrări doctor Emese Lukacs în prezentarea domniei sale.
Ambele lucrări subliniază calitatea deosebită a cercetărilor organizate în cadrul Societăţii Române de Studiu al Personalităţii. În încheierea acestui act, şcoala craioveană de psihiatrie şi farmacologie a adus în discuţie posibilitatea modificării personalităţii consecutiv efectelor adverse neurodistructive ale medicaţiei psihotrope, ce pot transforma o personalitate de tip disfuncţional într-o personalitate de tip lezional, modificare ce sugerează ireversibilitatea patologiei. Perspectiva analizei personajelor shakespeariene ridică şi problema proceselor psihodisleptice, fapt remarcat atât de profesor universitar doctor Dragoş Marinescu, cât şi de şef de lucrări doctor Andrei Biţă, prezenţa unor plante cu efect psihodisleptic (mătrăgună, Belladonna, opiu etc.) potenţând riscurile comportamentelor antisociale atât în operele shakespeariene, cât şi în cercetările psihofarmacologice actuale.
Actul al II-lea – Psihopatologia clinică şi psihiatria dramatică –, coordonat de doamna profesor universitar doctor Doina Cosman, personalitate a psihiatriei româneşti şi internaţionale, dar şi om de cultură şi scriitor talentat, a permis trecerea în revistă a unui veritabil cortegiu de personaje cu trăsături psihopatologice încadrabile clinic, conform criteriilor clinico-ştiinţifice actuale, fapt ce susţine perspectiva psihiatriei dramatice ca potenţial model didactic în studiul psihiatriei clinice.
Seria de prezentări psihopatologice bazate pe modele shakespeariene emblematice a fost continuată de prezentarea dr. Rebeca-Sara Chesini, care, într-o viziune alegorică şi conectată la dimensiunea ştiinţifică, dar şi istorică, a prezentat principalele elemente de psihopatologie dramatică ce pot fi atribuite tristului prinţ al Danemarcei, Hamlet. Dr. Claudiu-Ioan Jijău continuă analiza psihopatologică prin studiul personajelor din A douăsprezecea noapte, făcând o observaţie inedită, şi anume aceea că „rolul psihopatologic” poate fi doar jucat. „Deşi toate perspectivele ne ghidează în direcţia unui diagnostic psihiatric, explicaţia comportamentului psihopatologic are la bază un text de tip text-rol – scrisoarea lui Malvolio”. Creşterea eficienţei şi acurateţei diagnosticului clinic trebuie să se bazeze pe corelarea markerilor clinici cu cei biologici sau neuroimagistici. Precocitatea diagnosticului şi instituirea terapiei adecvate par a fi elementul ce condiţionează succesul terapiei medicamentoase în schizofrenie. Aceste aspecte au fost prezentate pe larg în expunerea profesorului universitar doctor Dragoş Marinescu.
Suportul patogenic al tulburărilor psihiatrice majore este dominat de ipotezele neurobiochimice, care, la rândul lor, susţin poziţia centrală în cadrul mecanismelor patogenice, datorită studiilor de psihofarmacologie clinică. Dar în contrast cu numărul mare de produse farmacologice psihotrope cu eficienţă demonstrată, rezultatele terapeutice obţinute în bolile psihiatrice majore sunt încă modeste.
În acest context, un spaţiu explicativ major este rezervat studiilor de patologie celulară şi moleculară, în care disfuncţia mitocondrială şi stresul oxidativ perturbă homeostazia biochimică, dar şi echilibrul conectiv, alterând prin mecanisme excitotoxice sau apoptotice conectivitatea dintre zonele cerebrale funcţionale.
Oxigen-ozonoterapia poate reprezenta un mijloc terapeutic complementar prin care se reuşeşte o ameliorare a disfuncţiei mitocondriale şi o limitare a stresului oxidativ, oferind o speranţă pacienţilor cu boli psihiatrice majore sau neurodegenerative. Această perspectivă a fost prezentată în cadrul Simpozionului Societăţii Ştiinţifice Române de Oxigen-Ozonoterapie de către şef de lucrări doctor Gabriel Mogoş, preşedintele SSROOT, şi profesor universitar doctor Dragoş Marinescu (ASMR).
Un loc central în cadrul simpozionului nostru l-au ocupat două momente majore:
- Momentul dedicat domnului profesor universitar doctor Alexandru Olaru, când, alături de fiul domniei sale, doctor Cristian Olaru, doamna profesor universitar doctor Doina Cosman şi profesor universitar doctor Dragoş Marinescu au trecut în revistă activitatea medicală complexă dar şi literară a profesorului Alexandru Olaru, ocazie prin intermediul căreia s-a putut prezenta şi reeditarea volumului SHAKESPEARE ŞI PSIHIATRIA DRAMATICĂ.
- Al doilea moment major a fost rezervat prezentării cărţii OMUL PORTOCALIU ŞI ALTE POVESTIRI TERAPEUTICE, a doamnei profesor universitar doctor Doina Cosman. Cartea are o valoare literară şi ştiinţifică importantă, augmentată de talentul scriitoricesc al autoarei, care reuşeşte să împletească într-o manieră vie şi extrem de incitantă poveşti din viaţa reală a unui psihiatru cu experienţă. Cartea constituie un succes remarcabil prin care se reuşeşte o legătură empatică între medicul psihiatru şi pacientul său, legătură ce reprezintă elementul central al noţiunii de umanism psihiatric, dar şi al legăturilor afectiv-emoţionale dintre medicul psihiatru şi pacientul său. Apreciem în mod deosebit această carte şi îi dorim din tot sufletul doamnei profesor Doina Cosman puterea de a continua demersul domniei sale în domeniul literar.
Actul III, care dezvoltă raporturi existente între psihofarmacologia clinică şi psihiatria dramatică, a fost coordonat de doamna conferenţiar universitar doctor Ileana Marinescu şi profesor universitar doctor Radu Enătescu, de la UMF „Victor Babeş”, Timişoara. În prima lucrare, profesorul universitar doctor Radu Enătescu prezintă paradigmele patogenice ale tulburării depresive perinatale, depresia gestaţională fiind un important factor de risc în neurodezvoltarea fetală. Alterările neurodezvoltării fetale pot sta la baza mecanismelor patogenice pentru majoritatea tulburărilor psihiatrice majore. În acelaşi timp, depresia perinatală este şi un factor de risc major pentru declanşarea tulburărilor psihotice post-partum ale mamei.
O abordare multidisciplinară a tulburării depresive şi a implicării mecanismelor patogenice complexe sugerează importanţa monitorizării tulburării depresive de o echipă terapeutică formată din medici de diferite specialităţi. Tulburarea depresivă reprezintă o vulnerabilitate, din cauza mecanismelor sale multisistemice. Incapacitatea terapeutică de a obţine reechilibrarea tuturor sistemelor implicate în patogenie poate sta la baza declanşării unor agresiuni de tip proinflamator, autoimun, metabolic sau vascular. Această declanşare poate fi precipitată de medicamentele ce produc efecte adverse sinergice. Lucrarea doamnei conferenţiar universitar doctor Ileana Marinescu sugerează existenţa unui veritabil cerc vicios între patogenia complexă a tulburării depresive şi abordarea terapeutică cu medicaţie ce corectează aceste mecanisme numai în mod parţial, favorizând dezvoltarea comorbidităţilor somatice severe cardiovasculare şi cerebrovasculare, dismetabolice şi neurodegenerative, care, la rândul lor, amplifică intensitatea tulburării depresive şi pot sta la baza comportamentelor de tip suicidar.
În continuare, domnul şef de lucrări doctor Octavian Vasiliu, de la UMF „Carol Davila”, Bucureşti, ce beneficiază de o formare în psihofarmacologie clinică şi toxicologie, prezintă într-o manieră alegorică psihopatologia unei tulburări delirante şi elementele de neurobiologie ale acesteia, în relaţie directă cu exemplificarea unei cazuistici de tip psihodramatic, respectiv sindromul Othello. Prezentarea confirmă încă o dată puternica legătură existentă între psihiatria clinică şi psihiatria dramatică.
Cel de-al patrulea act îşi propune să evidenţieze dramatismul psihiatriei clinice şi rolul sanogenetic al dramaturgiei psihoterapeutice, respectiv al psihodramei. Psihodrama este o tehnică psihoterapeutică deosebită care se bazează pe interpretarea unui anumit rol patologic de către pacient, rol ce poate fi gestionat împreună cu psihoterapeutul său ori cu grupul terapeutic, anulând unele elemente psihopatologice. De altfel, tehnica a purtat şi numele de „teatru dramatic”, având numeroase beneficii atât în psihoterapia copilului şi adolescentului, cât şi a adultului. În prezentarea sa, profesor universitar doctor Dragoş Marinescu trece în revistă o istorie actualizată a psihodramei. În ultima parte a prezentării se insistă asupra importanţei neuroştiinţelor în creativitate şi posibilitatea de utilizare în arta actorului a unor strategii de stimulare neuronală a zonelor creative (girusul cingulat anterior, amigdala cerebrală, hipocampul şi zona cortexului insular).
În continuarea lucrărilor, asistent universitar doctor Bogdan Petrescu prezintă dimensiunea toxicologică ce determină dramatismul sindromului serotoninergic, sindrom de o gravitate excepţională, indus de medicaţia ce activează serotonina şi care poate pune în pericol viaţa pacientului.
Dramatismul psihiatric atinge apogeul în condiţiile apariţiei comportamentului suicidar. O importanţă deosebită în atenuarea consecinţelor complexe ale comportamentului autolitic le au identificarea şi utilizarea practică a biomarkerilor ce anunţă riscul suicidului (profesor universitar doctor Dragoş Marinescu).
Astfel se încheie un simpozion naţional ce a abordat o problematică inedită şi particulară, tematică ce a căutat să exemplifice fundamentul cultural al psihiatriei clinice şi legătura majoră funcţională dintre psihiatria clinică drept componentă a artei medicale şi arta dramatică ca mijloc terapeutic al sufletului uman.
Acum se coboară cortina, iar spectacolul se încheie, dar credem că sufletul dumneavoastră, al spectatorilor, va păstra argumentele necesare continuării drumului spre adevărul privind fiinţa umană şi interpretarea bolii psihice ca un simplu rol social, poate altfel decât înţelegerea laică...