Starea de bine subiectiv la personalităţile patologice de cluster B, din perspectiva modelului dimensional Big Five

Persoana umană reprezintă un ansamblu antropologic unic, care unește o componentă sau un pol biologic și un pol al naturii umane. Ea este o rezultantă a procesului de individuație, care angrenează atât factori biologici, cât și determinanți culturali și spirituali.

La maturitate, personalitatea individuală integrează trăsăturile temperamentale și caracteriale și armonizează dimensiuni afective, cognitive, comportamentale și relaționale specifice. Fiind capabilă de autocunoaștere, autoreflexie și autogenerativitate, persoana conștientă cultivă în rolurile vieții motivații din spectrul acelora care i-au adus satisfacții și împlinire de sine⁽¹⁾. La acest sentiment se poate ajunge doar printr-o implicare conștientă în roluri, prin ierarhizarea nevoilor, scopurilor și valorilor personale și prin asumarea responsabilă a evenimentelor trăite. Toate acestea întrețin armonia cu sine însuși și cu lumea din jur a ființei umane. Ea reprezintă singura sursă de sens a vieții și fundamentează sentimentul de împlinire de sine. De aceea, se spune că „lumea noastră interioară este o reflectare a lumii exterioare“. De subliniat în acest context faptul că incertitudinea întreținută de lipsa de coerență și profunzime a ritmurilor societății moderne constituie sursa unui sentiment individual persistent de incompletitudine și lipsă de sens, alături de povara guvernării libere a propriei vieți⁽²⁾.

Persoana umană se simte împlinită în raport cu sine doar atunci când conștientizează satisfacțiile apărute ca urmare a implicării în rolurile vieții și în relații interpersonale valorizante. Dimensiunile personalității și evenimentele de viață interferează și se intercondiționează reciproc și contribuie decisiv la definirea destinului individual. Un destin dominat mereu de sentimentul împlinirii de sine înseamnă coalizarea fațetelor dimensiunilor personalității cu nivelul de satisfacere a nevoilor și scopurilor individuale într-un cadru favorabil. Acesta este marcat de promovarea motivațiilor personale adaptative și valorizante, precum profunzimea raportării la tatăl biologic, strategiile erotice elaborate, deschiderea spre cei din jur, autocontrolul, care influențează întotdeauna pregnant desfășurarea evenimentelor vieții și modelează în același timp dimensiunile personalității.

Starea de bine subiectiv este un atribut de prim rang al psihismului individual și al personalității, atribut care fundamentează împlinirea de sine, deci și fericirea⁽¹⁰⁾. Ea este intim raportată la stima de sine și poate fi considerată un scop major al vieții, dar și al clipei. Este moștenită, deci condiționată genetic în proporție de 50% corespunzător unor trăsături temperamentale precum dispoziția afectivă de fond și tonusul vieții psihice⁽¹³⁾.

Starea de bine subiectiv coalizează – pe de o parte – sentimentul de identitate personală cu cel de apartenență la lumea din jur, confirmând aserțiunea conform căreia suntem noi înșine doar alături de ceilalți. Există într-adevăr un echilibru particular subiectiv – suntem simultan diferiți de lumea din jur, dar facem parte din ea. Pe de altă parte, ea este expresia armoniei dintre nevoile și dorințele personale și calitatea împlinirii lor.

Acest atribut, aflat la interfața dintre lumea noastră interioară și mediul exterior, este stabil de-a lungul vieții, dar această caracteristică scade pe măsură ce crește intervalul de timp pentru care este evaluată, confirmând faptul că adevăratele bucurii sunt de scurtă durată. Ea are valori relativ crescute în copilărie și este mult diminuată în adolescență, când se structurează identitatea subiectivă și imaginea de sine este de o extremă vulnerabilitate.

La vârsta adultă, valorile stării de bine subiectiv sunt crescute corespunzător maturității personologice, asumării și integrării experiențelor și evenimentelor vieții și stabilității rețelei de suport social. La vârstnicii cu un nivel educațional deficitar, starea de bine subiectiv are cu precădere valori scăzute, ca urmare a disocierii dintre componentele sale – cognitivă, respectiv afectivă⁽⁷⁾.

Cele două fațete amintite interferează și se condiționează reciproc în dinamica vârstelor și a rolurilor vieții. Componenta afectivă integrează dispoziția de fond și capacitatea de rezonanță afectivă, este predominant hedonistă și mai intensă la tineri. Componenta cognitivă integrează raționamentele care confirmă că viața personală este satisfăcătoare în toate domeniile și din orice perspectivă este privită. Ea este legată de capacitatea de autodeterminare și de sensurile vieții, este predominant eudaimonică și mai stabilă la vârstnici, deși e mai puțin intensă⁽¹⁴⁾.

Starea de bine subiectiv poate fi dependența sau independența de evenimentele vieții. Prima ipostază o întâlnim în culturile individualiste, de tip occidental, în care ea reprezintă o sinteză a scorurilor satisfacției în diversele roluri personale. Se sugerează astfel faptul că binele individual este trăit egoist și nu este dependent de binele comunitar⁽⁹⁾. În culturile colectiviste – dominant de tip oriental – starea de bine subiectiv este independentă de evenimentele de viață și poate fi echivalată convingerii și anticipațiilor optimiste personale asupra vieții prin contribuția dimensiunilor personalității, a idealurilor și a valorilor colective⁽⁸⁾.

Starea de bine subiectiv este dependentă în proporție variabilă de starea de sănătate, de nivelul vieții materiale, de educație și de relațiile sociale în diversitatea lor. Depinde, de asemenea, într-o măsură puțin semnificativă de factorii demografici precum vârsta, sexul, habitatul, locul de muncă și profesia, apartenența etnică sau religioasă⁽⁵⁾. Ea pare să fie legată în mare măsură de structura personalității individuale, pentru că este parțial moștenită – ca și dimensiunile personologice – și, precum acestea, cu precădere stabilitatea emoțională și extroversiunea, este stabilă de-a lungul vieții. De asemenea, depinde de experiențele de viață și de calitatea asumării lor de către individ și este „provocată“ la rândul ei de dinamica societății contemporane dominată de instabilitatea motivațională și relațională, de inconsistența și caracterul efemer al idolilor și valorilor individuale și colective, de ignorarea sau denaturarea vechilor obiceiuri și tradiții, de degringolada credințelor, religiilor și valorilor spirituale, toate pe fondul unui spirit al competiției cu orice preț întreținut de o mentalitate de tip individualist exacerbată la extrem.

Starea de bine subiectiv poate fi evaluată prin opinia personală – „gold standard“ – self report, dar relatările sunt relativizate de subiectivismul intențional, de limitele capacităților de cunoaștere și autocunoaștere și, în 15% dintre situații, de factorii contextuali biografici⁽¹¹⁾.

Chiar și în contextul descris anterior, starea de bine subiectiv reprezintă un suport de prim rang al stimei de sine, favorizează adaptarea și eficiența în rolurile vieții, este o condiție majoră a succesului personal, o sursă de sens și de împlinire personală⁽⁴⁾. La vârsta maturității personologice din deceniul al patrulea de viață, starea de bine subiectiv devine un suport al autotranscendenței, favorizând formularea unor noi scopuri existențiale în situațiile de eșec sau neîmplinire. Ea devine, alături de concepția despre sine și despre lume, de scopurile existențiale de factură egocentrică și de strategiile cognitive elaborate autovalorizante, singura condiție viabilă a accesului la fericire al persoanei umane.

Starea de bine subiectiv este condiționată evident de dimensiunile personalității, pentru că drumul spre împlinirea de sine depinde în primul rând de calitatea armoniei dintre fațetele dimensionale individuale, modelul Big Five fiind unul de referință în acest sens. Astfel, starea de bine subiectiv se raportează cel mai des la stabilitatea emoțională și la extroversiune, dar și la fațete ale agreabilității, conștiinciozității și deschiderii spre experiență⁽⁶⁾.

Personalitățile patologice au o vulnerabilitate structurală condiționată dimensional, care este cea mai evidentă la cele dissociale și excentrice, integrate în clusterul B personopatic⁽¹²⁾. Trăsăturile narcisice, antisociale, histrionice și borderline sunt cele care favorizează un nivel ridicat de implicare în diversitatea vieții cotidiene și a raporturilor interpersonale.

Tulburările de personalitate (TP) de cluster B includ atât cel mai precoce evidențiabil stil maladaptativ – TP antisocială –, cât și cel mai deficitar nivel de structurare și exprimare a Eului – TP borderline. În același cadru se situează și cele două structuri maladaptative care corespund celor două profiluri psihologice extreme ale sexului masculin, respectiv feminin – TP antisocială și TP histrionică.

Din perspectiva dimensională a modelului Big Five – ale cărui componente au fost validate în toate culturile și zonele geografice –, starea de bine subiectiv (SBS) se raportează în primul rând la nivelul stabilității emoționale. Astfel, acesta din urmă crește odată cu vârsta, cu precădere la bărbați, iar SBS crește de asemenea, ajungând la un vârf în a șaptea decadă de viață. Faptul corespunde maturității afective și morale a persoanelor de vârsta a treia, care poate estompa valorile scăzute ale stabilității emoționale din perioada vârstei adulte, marcată adeseori de pesimism, temeri mai mult sau mai puțin motivate, toleranță scăzută la frustrare, cu impulsivitate verbală și atitudinală și reacții afective crescute la stimulii pedepsei, mai ales la sexul feminin.

Valorile scăzute ale stabilității afective întrețin trăiri depresive și anxioase și o SBS afectivă și cognitivă scăzută, corespunzătoare trăsăturilor patologice de tip evitant și dependent, în cazul cărora este caracteristică divergența scopurilor existențiale și distorsionarea raporturilor de atașament. Stabilitatea afectivă crescută a TP histrionice este întreținută de atenția și bunăvoința anturajului uman, dar SBS cognitivă este foarte fragilă, corespunzător stimei scăzute de sine. Stima de sine crescută în cazul TP narcisice și TP antisociale întreține o SBS de asemenea crescută, mai ales în componenta ei afectivă, corespunzător unei stabilități emoționale crescute. În cazul TP borderline, stabilitatea afectivă – corespunzătoare unui nevroticism foarte crescut – este extrem de scăzută și poate reprezenta principala condiționare personologică a celor două variante clinico-evolutive de tulburare afectivă bipolară⁽³⁾.

Corespunzător dimensiunii extroversiune, valorile ridicate ale acesteia înseamnă niveluri semnificativ crescute de sociabilitate, atașament, entuziasm, activism, dar și spirit de aventură și acces la bunăstarea materială. Aceste atribute întrețin o SBS crescută, care permite o bună mobilizare în realizarea scopurilor existențiale personale și deschid căile succesului, dar pot contura și trăsături și conduite dezinhibate, de factură hipomaniacală. Valorile scăzute ale extroversiunii –corespunzător unei stime de sine scăzute – creează cadrul asocierii tulburărilor depresive.

În condițiile asocierii unui nivel scăzut al stabilității afective cu unul crescut al extroversiunii, starea de bine subiectiv, cu precădere corespunzătoare componentei sale afective, poate fi întreținută prin conduite adictive.

Din perspectiva agreabilității, valorile ridicate ale acesteia înseamnă onestitate, modestie, generozitate, empatie și un cert sentiment de încredere. Aceste niveluri cresc odată cu vârsta, dar de-a lungul vieții sunt mai stabile la sexul feminin. Agreabilitatea are valori scăzute la tulburările de personalitate de cluster B sau valori fals pozitive, așa cum se poate întâmpla la tulburarea de personalitate de tip antisocial și histrionic. Valorile crescute din decada a șaptea de viață, alături de stima de sine crescută scad deficitul adaptativ al personalităților patologice de cluster B. Un nivel oscilant al agreabilității corespunde întotdeauna unei stime de sine scăzute.

Dimensiunea conștiinciozității este una dominant moștenită și este un atribut major al maturității personologice. Când este bine reprezentată, ea integrează rigurozitatea, perfecționismul și simțul datoriei, ambiția, responsabilitatea, simțul onoarei și omnipotență, profunzimea dusă spre cele mai mici detalii. La personalitățile de cluster B această dimensiune are valori scăzute – la extrem, în cazul structurilor antisociale –, dar stima de sine nu depinde de aceste valori, din cauza distorsiunilor imaginii de sine.

Deschiderea spre experiență înseamnă o asociere de atribute dominant spirituale, precum imaginația, curiozitatea, simțul estetic și artistic, nonconformismul, hiperreactivitatea afectivă, umorul, un anumit fel de înțelepciune. Ea are în genere valori scăzute la tulburările de personalitate de cluster B și – la fel ca și conștiinciozitatea – nu influențează decât parțial și temporar starea de bine subiectiv. În schimb, valorile crescute ale deschiderii cresc mult starea de bine subiectiv și au un rol adaptativ major.

Sunt bine cunoscute comorbiditățile dintre tulburările de personalitate de cluster B și tulburările afective, tulburările de control al impulsurilor, respectiv adicții, corespunzător valorilor crescute ale extroversiunii și valorilor scăzute ale stabilității afective și conștiinciozității. Pe acest teritoriu, starea de bine subiectiv scade în mod semnificativ sau se reduce strict la componenta sa hedonistă⁽¹⁴⁾.

Literatură arondată domeniului confirmă faptul că la sexul masculin domină tulburările de personalitate de tip narcisic și antisocial, iar la cel feminin, trăsăturile patologice de tip borderline și histrionic. Dar starea de bine subiectiv nu este influențată de acest reper demografic. Ea însă poate crește atunci când bărbații sunt implicați în rolurile tradiționale de tip suportiv-protector și când femeile preferă rolurile de îngrijire și creștere a copiilor. Valorile acestei dimensiuni scad în mod caracteristic la femei în faza de creștere a estrogenilor din perioada tardivă a ciclului menstrual. Valorile crescute ale stabilității emoționale nu scad nici când biografia confirmă numeroase insuccese personale, astfel încât starea de bine subiectiv scade la rândul ei, confirmând astfel rolul major al polului afectiv al Eului. Valori predominant scăzute sunt descrise și în mediul urban, ale cărui particularități contemporane favorizează creșterea extroversiunii, dar și superficializarea ei, precum și scăderea stabilității afective.

În același context al atributelor demografice individuale, componenta hedonică a stării de bine subiectiv este mai accentuată la tineri, iar cea eudaimonică crește paralel cu vârstă.

Componenta cognitivă a stării de bine subiectiv, când devine dominantă la personalitățile patologice de tip borderline, poate favoriza decompensări paranoide. Când domină componenta afectivă – la personalități de tip borderline și histrionic –, există o rezonanță afectivă crescută, cu manifestări paroxismale⁽⁶⁾.

În general, în raporturile interpersonale, personalitățile patologice de tip narcisic, antisocial și histrionic au tendințe dominatoare și manipulative, cu valori crescute ale componentei cognitive a stării de bine subiectiv. Trăsăturile de tip borderline asociază oscilații atitudinale extreme, care corespund unor valori scăzute ale stării de bine subiectiv pentru ambele sale variante.

Impulsivitatea comportamentală a personalităților de tip borderline și antisocial este datorată capacității scăzute de control al impulsurilor, care corespund de asemenea unor valori scăzute ale stării de bine subiectiv.

Structura personalității individuale, care integrează și stima de sine și trebuie privită în dinamica vârstelor, fundamentează în mod decisiv starea de bine subiectiv. Aceasta din urmă participă la definirea sentimentelor de unicitate, autenticitate și libertate personală, care atunci când sunt validate de calitatea implicării în rolurile vieții pot induce sentimentul de fericire – echivalent al unei supreme împliniri de sine.

Împlinirea de sine poate fi privită ca un scop major al vieții, o armonie între nevoile, dorințele și realizările personale, dar și ca o confirmare a calităților sau șanselor individuale. Oriunde am căuta adevăratele surse ale împlinirii de sine a persoanei umane – în viața de zi cu zi, în raporturile cu cei din jur, în idealuri și valori spirituale sau morale –, nu facem decât să ne apropiem de fațetele dimensiunilor personalității individuale. Dintre acestea se disting cele ale agreabilității și deschiderii empatice spre cei din jur, ale perseverenței în împlinirea scopurilor dominante, ale simțului măsurii, autotranscendenței și capacității de a crede și în lucrurile care nu depind de noi.

Sentimentul fericirii poate fi privit și ca un ideal stoic – virtutea asigură fericirea – sau ca unul epicurian – fericirea asigură virtutea. Într-o variantă ideală contemporană, coaliția dintre fericire și virtute este considerată binele suprem.

Personalitățile patologice de cluster B au un acces limitat la fericire, pentru că o consideră „o virtute“, o caută toată viața în mod anarhic și egoist, dar în afara propriei ființe, și în același timp se consideră mereu nefericite.