Susţinerea drepturilor persoanelor cu tulburări psihice prin advocacy

Ce înţelegem prin advocacy?

Advocacy înseamnă urmărirea influenţării rezultatelor, inclusiv a politicilor publice şi a deciziilor de alocare a resurselor din cadrul sistemelor şi instituţiilor politice, economice şi sociale.

Advocacy presupune o gestionare a unor eforturi concertate şi a unor acţiuni organizate. Acestea preiau probleme „invizibile“, pe cele care de obicei sunt neglijate, şi încearcă să influenţeze atât atitudinea publică, cât şi pe cea politică. Aceste eforturi vizează realitatea, mai exact „ceea ce este“ şi încercă să construiască realitatea paralelă a „ceea ce ar trebui să fie“⁽¹⁾.

Advocacy vizează totodată şi creşterea accesului oamenilor în procesul de luare a deciziilor care le influenţează existenţa.

Advocacy este un proces strategic şi planificat, pe care grupurile societăţii civile şi persoanele fizice îl pot folosi pentru a aduce schimbarea.

Cu toate că întâlnim definiţii variate ale acestui termen, întâlnim câteva elemente comune, după cum urmează.

• Punctul central este omul: oamenii participă la luarea unei decizii publice în mod efectiv. Totodată, aceştia înţeleg puterea şi o folosesc în mod optim şi participativ.

• Valoarea este un alt punct central al termenului de advocacy. Un interes public legitim este mediat cu ajutorul unei campanii de advocacy.

• Advocacy poate schimba balanţa puterii: în multe situaţii, advocacy este descris ca un joc de putere prin care cei care au o influenţă mai redusă câştigă putere şi reuşesc să-i influenţeze pe cei puternici. În consecinţă, advocacy se referă la interes, implicare, acţiune, schimbare, reuşită, putere.

Ritu Sharma, de la Academia pentru Dezvoltare Educaţională, a descris activitatea de advocacy ca pe un proces de introducere a unei probleme pe agendă, oferirea unei soluţii şi crearea ideii de sprijin public privind soluţia⁽²⁾. În era tehnologiei digitale şi a reţelelor virtuale, advocacy nu presupune doar oferirea unei soluţii pentru o problemă, ci şi influenţarea opiniei publice în privinţa soluţiei⁽³⁾. Advocacy nu înseamnă doar a vorbi în numele altora, ci şi a crea conştiinţa publică în privinţa anumitor aspecte, de a crea conştientizare şi sensibilizare.

În esenţă, fenomenul advocacy, la ora actuală, reprezintă o gamă variată de pledoarii şi acţiuni militante pe diverse puncte de vedere sau în diverse domenii de activitate. Putem spune că în orice activitate sau manifestare a omului contemporan putem vorbi despre posibilitatea de a face advocacy.

Dacă în aceşti termeni putem vedea fenomenul astăzi, prezentul articol îşi propune să analizeze fenomenul din perspectiva instituţionalizării advocacy în domeniul sănătăţii omului şi mai cu seamă în domeniul sănătăţii mintale.

Etimologic, cuvântul advocacy are originea în termenul advocate, care înseamnă avocat, fiind un membru al familiei de cuvinte derivate din termenul advocate^(4,5).

Termenul advocacy trebuie conceptualizat în raport cu termenul autoavocat, dar şi cu cel de autopromovare, de unde înţelegem că orice aplicant în advocacy trebuie să-şi cunoască drepturile, să realizeze disponibilitatea de a le onora printr-un act de voinţă şi o atitudine proactivă.

Există şi curente antiadvocacy, mai mult sau mai puţin critice, bazate în primul rând pe faptul că un pacient nu poate fi propriul său avocat, câtă vreme el nu are libertatea de a alege, adică nu are opţiuni. Pe de altă parte însă, pentru a sprijini aceeaşi aserţiune, se consideră că bolnavul nu are cunoştinţele necesare în domeniu şi nici pe cele de procedură administrativă.

Nu se poate minimiza importanţa advocacy în sănătatea mintală, mărturie stând în acest sens rezultatele pe termen lung, din toate ţările unde au apărut mişcări advocacy, care au avut rolul şi natura de a schimba percepţiile societăţii asupra persoanelor cu tulburări psihice.  În limba română, termenul de avocat este sinonim cu acela de apărător, dacă nu putem vorbi în perimetrul limbii române de autoavocat. Putem vorbi în schimb de autoapărare, care înseamnă apărare realizată prin mijloace proprii.

Proiecţia advocacy în domeniul psihiatriei

Advocacy în domeniul psihiatriei a început când familiile persoanelor cu tulburări psihice în primul rând au dorit să îşi facă auzită vocea, iar persoanele cu tulburări psihice au adăugat apoi propria lor contribuţie. Încă din secolul al XIX-lea este documentată, de exemplu, activitatea dr. Ludwig Schlager (influenţându-l indirect şi pe Sigmund Freud), care a dedicat un deceniu îmbunătăţirii situaţiei multor persoane diagnosticate cu tulburări mintale. Într-o perioadă în care se considera că „nebunii nu pot fi vindecaţi“, el a contribuit semnificativ la creşterea calităţii vieţii persoanelor diagnosticate cu tulburări mintale. A militat pentru protecţia drepturilor lor sociale, a participat la eliberarea acestor persoane din celulele de încarcerare în care erau ţinuţi, le-a oferit mâncare şi îngrijire şi a depus eforturi consistente pentru a le oferi condiţii de spitalizare asemănătoare cu ale celorlalţi bolnavi⁽⁶⁾.

Treptat, în epoca modernă şi contemporană, acestor oameni şi familiilor lor li s-au alăturat şi unele organizaţii, mulţi lucrători în domeniul sănătăţii mintale şi asociaţiile acestora, dar şi unele guverne.

Recent, conceptul de advocacy a fost extins, pentru a include nevoile şi drepturile persoanelor cu tulburări psihice uşoare şi nevoile şi drepturile de sănătate mintală ale populaţiei generale⁽⁷⁾.

Apariţia mişcărilor de advocacy de sănătate mintală a ajutat la schimbarea percepţiilor societăţii asupra persoanelor cu tulburări psihice. Pacienţii au început să-şi exprime propriile păreri asupra serviciilor de care au nevoie, aceştia putând deveni din ce în ce mai capabili în luarea de decizii. Foarte important este şi faptul că, prin implicarea celor cu afecţiuni psihice şi a familiilor acestora în organizaţiile de advocacy, au apărut rezultate pozitive. Prin recuperare şi tratament corespunzător, prin sprijin constant şi creşterea nivelului de acceptabilitate, toleranţă şi înţelegere, prin awareness la nivelul societăţii, aceste persoane pot ajunge să se recupereze şi să aibă o viaţă funcţională⁽⁷⁾.

Un lucru negativ care se practică în cazul bolnavilor cu afecţiuni psihice este izolarea acestora în spitalele de psihiatrie şi, prin urmare, se exclude orice şansă de reabilitare a acestora. Advocacy-ul militează tocmai pentru înlăturarea stigmei şi etichetării.

Totodată, trebuie să ne gândim la faptul că bolnavul psihic este un bolnav deosebit, fiind necesară o relaţie specială medic-pacient. În funcţie de afecţiunile psihice pe care le are pacientul, acesta poate prezenta şi un anumit pericol, tocmai de aceea se impune uneori internarea obligatorie. Acordul pacientului pentru internare, cât şi tratamentul pot suferi anumite modificări în funcţie de evoluţia bolii. Dacă nu ar fi posibilă internarea obligatorie, lucrurile s-ar agrava, întrucât lipsa tratamentului afectează grav starea pacientului, putându-se ajunge până la dispariţia totală a discernământului, cu urmări deosebit de grave.

Particularităţile advocacy în psihiatrie

Putem afirma că advocacy este multifaţetat în punerea sa în aplicare, acţionând la multe niveluri. Promovarea cazurilor implică asistarea pacienţilor şi acordarea ajutorului pentru a-i determina să acceseze optim sistemul de îngrijiri (lucru care poate fi dificil)⁽⁸⁾.

Persoanele cu schizofrenie sau tulburare bipolară mor cu aproximativ 25 de ani mai devreme decât populaţia generală, statistică atribuită în mare parte sănătăţii fizice⁽⁹⁾. Schizofrenia este asociată cu o creştere de două ori a ratei mortalităţii, de trei ori a ratei mortalităţii prin boli respiratorii şi cu o creştere de patru ori a bolilor infecţioase⁽¹⁰⁾.

Sănătatea fizică slabă creşte riscul bolilor psihice. Factorii de risc pentru sănătatea mintală la vârsta adultă sunt şomajul, veniturile mai mici, datoriile, violenţa, evenimente stresante de viaţă, locuinţe necorespunzătoare, sărăcia alimentară şi alte adversităţi. Starea de sănătate scăzută este, de asemenea, asociată cu probabilitatea crescută de comportament riscant, cum ar fi fumatul şi abuzul de alcool. Şomajul este un factor de risc pentru sănătatea mintală, din cauza asociaţiilor cu stima de sine scăzută şi a dificultăţilor financiare. Ocuparea forţei de muncă pentru persoanele cu boli mintale şi-a demonstrat adesea eficienţa, prin impactul pozitiv asupra stimei de sine, prin creşterea sentimentului de utilitate, de integrare. Trebuie să se depună eforturi pentru ameliorarea bolii. Diminuarea simptomelor pozitive şi promovarea unei reveniri rapide la locul de muncă sunt strategii importante în tratarea bolilor psihice. Cu toate acestea, ocuparea forţei de muncă a fost identificată ca un factor de risc pentru sănătatea mintală, unde salariile mici, locurile de muncă nesigure şi stresul duc la o sănătate fizică şi psihică precară, prin urmare este important să se asigure că persoanele cu boli mintale sunt susţinute în ocuparea forţei de muncă în roluri care promovează calitatea vieţii şi stresul este scăzut^(11,12).

Necesitatea advocacy în managementul bolnavului psihic

Advocacy este o componentă vitală a protecţiei pacienţilor, asigurându-se respectarea drepturilor legale şi umane ale persoanei vulnerabile şi menţinerea independenţei şi autonomiei lor⁽¹³⁾.

Advocacy este întreprins direct de către un avocat pe baza unei instrucţiuni a clientului. Procesul este condus de principiile de autodeterminare, de responsabilizare a clienţilor, când acestea există, dar şi de autoadvocacy. Avocatul conturează opţiunile, iar clientul determină calea pentru emiterea rezoluţiei. Avocatul îşi asumă competenţa clientului de a instrui, dacă nu este indicat contrariul^(8,14).

În conformitate cu principiile de autodeterminare, împuternicirea clientului şi auto-advocacy, advocacy neinstruit se desfăşoară în numele unei persoane care din anumite motive nu este capabilă să instruiască un avocat la momentul dat. Problemele se referă la calitatea vieţii unei persoane instituţionalizate sau la cele în care omiterea acţiunii va compromite sănătatea, averea, securitatea personală sau demnitatea clientului⁽¹⁵⁾.

Discriminarea şi stigmatizarea persoanelor care suferă de probleme de sănătate mintală şi de dizabilităţi sunt chestiuni în care advocacy-ul poate avea efecte benefice. Persoanele pot fi marginalizate de societate, adesea prost informate cu privire la drepturile lor şi excluse din deciziile-cheie care se iau în legătură cu viaţa lor. Provocările cu care se confruntă sunt acelea de a-şi face vocea auzită, de a li se respecta părerile şi de a-şi apăra interesele. Susţinerea independentă este o modalitate excelentă de a asigura respectarea drepturilor individului şi de a beneficia de îngrijirea şi tratamentul la care au dreptul. Susţinătorii independenţi facilitează un proces pentru a proteja persoanele vulnerabile, discriminate sau pentru care serviciile sunt greu de susţinut. Discriminarea suplimentară cu care se confruntă utilizatorii serviciilor de sănătate mintală din comunităţile etnice minoritare, refugiaţii şi solicitanţii de azil sau care au dizabilităţi senzoriale ori fizice nu este de neglijat, aceste grupuri enumerate anterior fiind deseori dezavantajate⁽⁸⁾.

Serviciile de advocacy nu numai că sunt în beneficiul persoanei care are nevoie de sprijin, dar au, de asemenea, o serie de efecte pozitive pentru furnizorii de servicii de sănătate, dar şi pentru sistemul medical. De exemplu, advocacy poate preveni apariţia crizelor în viaţa unei persoane, iar de aici o reducere a resurselor alocate. De asemenea, poate determina consolidarea capacităţilor la nivel comunitar şi individual, care poate servi în cele din urmă pentru a reduce dependenţa de alte servicii de sănătate şi de asistenţă socială.

Advocacy – factor de conştientizare a drepturilor pacienţilor cu tulburări psihice

Pacienţii cu tulburări psihice au dreptul să consimtă sau să refuze un tratament, dacă sunt capabili să ia decizii în acest sens, adică dacă nu sunt puşi sub interdicţie (tutelaţi) în urma unei sentinţe judecătoreşti⁽¹⁶⁾.

Aceşti pacienţi au dreptul să primească informaţii despre tratamentele propuse, iar personalul medical trebuie să le explice următoarele aspecte legate de tratament înainte de a lua o decizie:

• Natura tratamentului

• Beneficiile aşteptate

• Riscuri materiale

• Efecte secundare materiale

• Cursuri alternative de acţiune

• Consecinţele posibile ale lipsei tratamentului.

• Alături de aceste drepturi le mai este permis:

• Dreptul să nu fie deţinuţi involuntar într-o unitate de psihiatrie, cu excepţia cazului în care îndeplinesc criteriile din Legea privind sănătatea mintală⁽¹⁷⁾ sau din prevederile Codului penal⁽¹⁸⁾, care oferă autoritatea de a fi reţinuţi împotriva voinţei lor⁽¹⁹⁾.

• Dreptul să părăsească spitalul la cerere, dacă nu intră sub incidenţa manifestărilor încadrabile în urgenţele psihiatrice.

• Dreptul să fie informaţi despre motivele internării nonvoluntare şi să primească copii ale documentelor relevante semnate de medic dacă este pacient nonvoluntar.

• Dreptul de a lua decizii cu privire la banii şi la bunurile personale, dacă sunt capabili să ia decizii cu privire la proprietate.

• Dreptul să aprobe colectarea, utilizarea şi dezvăluirea informaţiilor personale de sănătate, dacă sunt capabili să ia aceste decizii.

• Dreptul să acceseze şi să corecteze informaţiile personale de sănătate (cu excepţia anumitor situaţii).

• Dreptul să conteste constatările făcute de medicul curant, în cazul în care:

  • refuză să ia decizii de tratament;

  • e considerat incapabil să ia decizii curative;

  • a fost incapabil să ia decizii cu privire la colectarea, utilizarea sau dezvăluirea informaţiilor personale privind sănătatea;

  • a fost reţinut ca pacient nonvoluntar într-o unitate de psihiatrie.

• Dreptul să fie reprezentat de un avocat.

• Dreptul de a vota, dacă este eligibil, în orice tip de alegeri.

• Dreptul de a adresa o plângere unui medic, asistentelor medicale, asistenţilor sociali sau altor profesionişti în domeniul sănătăţii reglementate de Colegiul Medicilor.

• Dreptul să adreseze o plângere când consideră că drepturile privitoare la confidenţialitate au fost încălcate.

• Dreptul să fie trataţi cu respect şi demnitate.

• Dreptul să-şi exprime părerile şi să fie auziţi.

• Dreptul să primească îngrijire şi tratament într-un mediu sigur şi lipsit de abuzuri, neglijenţă, coerciţie, discriminare şi hărţuire.

• Dreptul să comunice într-o limbă şi într-o manieră care să permită să-i înţeleagă informaţiile care i s-au dat^(19,20).

În vederea respectării acestor drepturi, stabilite prin intermediul legilor şi normelor de aplicare a legilor, pentru pacientul psihotic ar fi necesar apelul la advocacy într-o măsură mai frecventă decât în prezent.

Mişcarea de advocacy pentru sănătatea mintală s-a dezvoltat în ultimii 30 de ani ca mijloc de combatere a stigmei şi prejudecăţilor împotriva persoanelor cu tulburări mintale şi pentru îmbunătăţirea serviciilor. Se presupune că responsabilitatea primară a guvernului faţă de persoanele cu tulburări mintale este de a proteja populaţia generală de acestea. Spre deosebire de persoanele cu alte tipuri de boli, persoanele cu tulburări psihice sunt adesea confruntate cu prejudecăţi, atribuindu-li-se incorect lipsa capacităţii de a-şi cunoaşte propriile interese şi, în consecinţă, de a adopta decizii de sănătate în beneficiul propriu şi al celor din anturaj.

Advocacy – factor de combatere a stigmatizării persoanelor cu tulburări psihice

Stigma despre o persoană face ca ea sau el să aibă un profund handicap social, un semn de ruşine sau discreditare. Multe persoane cu tulburări mintale grave par să fie diferite tocmai din cauza simptomelor sau efectelor secundare ale medicamentelor. Oamenii observă doar aceste diferenţe, nu le înţeleg, nu se simt confortabil cu privire la persoanele afectate şi acţionează în mod negativ în relaţia cu ei. Acest lucru exacerbează atât simptomele, cât şi dizabilităţile la persoanele cu tulburări psihice.

Efectele pe termen scurt şi lung ale stigmatizării pot fi enumerate, fără a fi restricţionate la: descurajarea persoanelor cu tulburări psihice pentru a căuta ajutor, izolarea şi dificultatea de a-şi face prieteni, reducerea stimei de sine şi a încrederii în sine, lipsa unei locuinţe adecvate, împrumuturi, asigurări de sănătate şi locuri de muncă din cauza tulburărilor mintale. Stigmatizarea adaugă efecte adverse asupra evoluţiei tulburărilor mintale şi a handicapului, familiile sunt mai izolate din punct de vedere social şi au niveluri crescute de stres, au acces la mai puţine resurse, întrucât acestea sunt oferite în mai mică măsură pentru sănătatea mintală decât pentru alte domenii de sănătate.

Rolul advocacy se impune de la sine ca un liant în combaterea stigmatizării. Cu ajutorul advocacy se vizează:

1. Educarea comunităţii privind tulburările mintale

2. Formarea de grupuri anti-stigmă pentru cadrele didactice şi lucrătorii din domeniul sănătăţii

3. Psihoeducarea persoanelor şi a familiilor cu privire la modul de viaţă cu persoane care suferă de tulburări psihice

4. Împuternicirea organizaţiilor de consumatori şi de familie

5. Îmbunătăţirea serviciilor de sănătate mintală (calitate, acces, dezinstituţionalizare, îngrijire comunitară)

6. Legislaţia privind drepturile persoanelor cu tulburări psihice

7. Educaţia persoanelor care lucrează în mass-media, care vizează schimbarea stereotipurilor şi concepţiile greşite despre tulburările psihice

8. Dezvoltarea zonelor demonstrative cu îngrijire comunitară şi integrarea socială a persoanelor cu tulburări psihice.

Obiectivele pe termen mediu şi lung ale advocacy sunt: creşterea gradului de conştientizare, informare, educaţie, instruire, ajutor reciproc, consiliere, mediere, apărare, denunţare.

Dar advocacy nu se poate realiza independent de persoana diagnosticată cu tulburări mintale şi de familia acesteia. Membrii familiei sunt elemente constitutive ale procesului de advocacy, având un rol bine şi clar definit. Pot fi amintite în acest sens: sensibilizarea cu privire la importanţa sănătăţii mintale şi a prevenirii tulburărilor mintale pentru calitatea vieţii populaţiei; informaţii, educaţie şi formare privind nevoile şi drepturile pacienţilor şi ale familiei, tulburări mintale şi metode de combatere a stigmei, contribuţia la dezvoltarea, îmbunătăţirea şi implementarea politicilor şi a legislaţiei; implicarea în dezvoltarea, planificarea, managementul, monitorizarea şi evaluarea serviciilor, consilierea, medierea şi apărarea altor persoane şi a familiilor prin procese de utilizare a serviciilor şi procese decizionale de tratament, dezvoltarea reţelelor de sprijin, ajutor reciproc pentru schimbul de informaţii; suport emoţional şi instrumental, denunţarea accesului redus şi a calităţii serviciilor, încălcarea drepturilor şi stigmatizarea comportamentelor, denunţând condiţiile socioeconomice şi culturale care au efecte negative asupra sănătăţii mintale a populaţiilor, dezvoltarea de servicii alternative conduse de pacienţi şi/sau de familii.

Într-o analiză sistematică realizată de Simson şi House⁽²¹⁾, care a acoperit cinci studii randomizate controlate şi alte şapte studii comparative, s-a evidenţiat faptul că jumătate dintre studii au reliefat implicarea persoanelor cu tulburări mintale în gestionarea cauzelor. Implicarea acestor persoane, în calitate de angajaţi ai serviciilor de sănătate mintală, a determinat alţi clienţi să aibă o mai mare satisfacţie faţă de situaţia personală şi o rată mai mică de spitalizare. Furnizorii de servicii care au fost instruiţi de persoanele cu tulburări mintale au avut mai multe atitudini pozitive faţă de utilizatori. Clienţii au raportat că sunt mai mulţumiţi de servicii când sunt intervievaţi de persoane care ştiu ce presupune boala mintală.

Discuţii

Pacienţii diagnosticaţi cu tulburări mintale şi care au fost ajutaţi prin advocacy să se recupereze social pot la rândul lor ajuta la construcţia viitoare a programelor de advocacy şi la stabilirea unor delimitări între acordarea ajutorului de tip social şi conturarea cu claritate a intervenţiei de tip advocacy.

Obiectivele asociate cu advocacy vizează: plasarea sănătăţii mintale pe agenda guvernului; îmbunătăţirea politicilor şi practicilor guvernelor şi instituţiilor; modificările aduse legilor şi regulamentelor guvernamentale; îmbunătăţirea promovării sănătăţii mintale şi a prevenirii tulburărilor psihice; protecţia şi promovarea drepturilor şi intereselor persoanelor cu tulburări psihice şi a familiilor lor, respectiv îmbunătăţiri în serviciile de sănătate mintală, tratament şi îngrijire.

Psihiatria are o profundă importanţă în domeniul medico-legal, psihiatrul (expert legist) putând stabili discernământul indivizilor care au săvârşit o infracţiune. Desigur, va trebui ca bolnavii periculoşi şi fără discernământ să fie plasaţi sub stricta supraveghere a personalului medical prin internare (conform legii), pentru a fi investigaţi amănunţit şi pentru a primi tratamentul adecvat patologiei cu care se confruntă. Advocacy apare ca o completare a recuperării şi reintegrării pacientului în societate, când simptomatologia psihiatrică se ameliorează. Advocacy este considerat a fi unul dintre cele 11 domenii de acţiune în orice problemă de sănătate mintală, datorită beneficiilor atât pentru pacienţi, cât şi pentru familiile acestora.

Există diferite tipuri de acţiuni de advocacy: sensibilizare, difuzare, informare, educaţie, formare, ajutor reciproc, consiliere, mediere, apărare şi denunţare. Aceste acţiuni vizează reducerea barierelor din calea reintegrării sociale ale persoanei cu tulburări psihice, precum: lipsa serviciilor de sănătate mintală, stigmatul asociat cu tulburările mintale, încălcarea drepturilor pacienţilor, absenţa promovării profesionale, lipsa de locuinţe protejate, lipsurile financiare. Reducerea acestor bariere poate contribui la îmbunătăţirea politicilor, a legilor şi a serviciilor, promovând drepturile persoanelor cu tulburări psihice, promovând sănătatea mintală şi prevenind apariţia tulburărilor psihice.

Advocacy este unul dintre cei patru piloni ai OMS în ceea ce priveşte strategia globală de sănătate mintală. Iar acest lucru îi conferă valoare şi îi confirmă necesitatea. În general, persoanele cu tulburări mintale tind să rămână doar o categorie de consumatori de tratamente (mai ales farmacologice), axându-se în mai mică măsură pe cooperarea lor cu serviciile de sănătate sau pe ajutorul reciproc (self-help grupuri). De exemplu, există grupuri de persoane cu dependenţă de alcool, dependenţă de droguri, depresie, tulburări bipolare, schizofrenie, tulburări de alimentaţie şi fobii, care pot acţiona drept constituenţi de advocacy.

Grupurile de pacienţi au jucat diverse roluri în advocacy, variind de la influenţarea politicilor şi legislaţiei privind acordarea de ajutor concret persoanelor cu tulburări mintale până la îmbunătăţirea drepturilor legale şi protecţia drepturilor existente.

Advocacy în psihiatrie poate şi totodată trebuie să aibă un rol esenţial, atât pentru pacientul cu afecţiuni psihice, pentru familiile acestor pacienţi, cât şi pentru personalul medical care vine în contact cu aceşti pacienţi. Acest lucru este deosebit de important, atât în ceea ce priveşte tratamentul acestui tip de pacienţi, care necesită o atenţie deosebită, cât şi pentru incluziunea lor socială. În această activitate, un rol interesant îl poate avea avocatul pentru sănătate mintală, cel care poate reprezenta interesele pacientului cu afecţiuni psihiatrice.

Avocatul pentru sănătatea mintală este posibil să se implice şi să determine un progres real nu numai în viaţa persoanelor diagnosticate, ci şi în viaţa aparţinătorilor. Prin implicare se oferă speranţă, ajutor şi sprijin pentru cei care trăiesc sau îngrijesc persoana cu afecţiuni psihiatrice.

Advocacy înseamnă obţinerea de sprijin de la o altă persoană în vederea exprimării optime a opiniilor, dorinţelor şi nevoilor. Persoana care exercită acest ajutor este propriul avocat, prin intermediul advocacy. În condiţiile existenţei unei probleme de sănătate mintală, opiniile şi ideile persoanei nu sunt luate întotdeauna în serios. Comunicarea cu factorii de decizie poate fi dificilă sau imposibilă. De aceea, avocatul care exercită rolul de advocacy pentru persoana cu tulburări psihice este un factor care poate face diferenţa dintre incluziunea socială sau excluderea din circuitul social a unui cetăţean cu drepturi egale cu cele ale concetăţenilor săi.