În 7 aprilie, a.c., a fost realizat transplantul medular cu numărul 1000 în cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Activitatea centrului a început în 2001 cu un transplant pe an și până în 2005 se realizaseră 15 astfel de operații. „Abia din 2013 Registrul Român de Donatori Voluntari a devenit funcțional și în acel an am făcut și primul transplant cu celule stem aduse din străinătate. A fost un lucru extraordinar pentru că numărul de transplanturi cu celule de la donator străin s-a dublat în fiecare an de atunci. În ultimii ani, am ajuns la 150 de transplanturi pe an”, declară conf. dr. Alina Tănase, Șeful Secției de Transplant Medular Adulți din Institutul Clinic Fundeni și Preşedintele Societăţii Române de Transplant Medular.

 

1a
 Ministrul Sănătății, Florian Bodog


România înregistrează cea mai rapidă creștere a transplanturilor de măduvă din Europa de Est, conform unui raport al Societății Europeane de Transplant Medular din anul 2016. Totuși, activitatea rămâne scăzută în comparație cu țări europene precum Germania, Franța, Italia, Spania sau Polonia. Majoritatea operațiilor sunt cazuri de allotransplant (celulele medulare se recoltează de la un donator compatibil) și cazuri de autotransplant (celulele se recoltează chiar de la pacient).

În 2015, s-a efectuat și primul haplotransplant, adică un transplant cu celule stem de la donator 50% compatibil, pentru Ana-Maria Moise, diagnosticată cu limfom Hodgkin, un tip de cancer al sistemului limfatic. „Am făcut un autotransplant în 2012, care nu a dat rezultate”, explică pacienta Ana-Maria Moise. „Cu sprijinul și ajutorul secției de transplant, am făcut primul haplotransplant. De la mama mea am luat celulele și îi mulțumesc. Pentru a doua oară, mi-a dat viață”. La doi ani și jumătate după intervenție, pacienta este perfect sănătoasă.

 

A2
 Conf. Dr. Alina Tănase, Șeful Secției de Transplant Medular Adulți din Institutul Clinic Fundeni și 
Preşedintele Societăţii Române de Transplant Medular


Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că admiră echipa medicală și îi asigură pe medici de tot sprijinul său. „Cred că avem o obligație, nu numai morală, pentru acest program și eu vreau să vă promit că susținem programul de transplant. După cum știți , transplantul a suferit din cauza imaginii care s-a format anul trecut despre această activitate, deși nu este cazul transplantului medular. Și vreau să transmit un mesaj de încredere, un mesaj de susținere din partea Ministerului Sănătății pentru că eu consider că fiecare organ donat, fiecare celulă donată poate să salveze o viață.”

„Sunteți niște anonimi pentru mass-media, uneori, dar sunteți niște zei pentru pacienți”, declară și conf. dr. Marian Burcea, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

75% din transplanturile efectuate în ultimul an s-au efectuat cu donatori străini, din afara țării noastre. Doar 25% dintre oameni au șansa să fie compatibili cu un membru din familiei. „Registrul nostru este încă un registru mic pentru că funcționează d-abia din 2013”, explică Dr. Alina Tănase. „Încă nu avem cultul donării de celule stem. Sunt în jur de 1000 de donatori înscriși la noi, dar din aceștia nu am găsit decât foarte puțini compatibili. Numai 3 donatori străini au fost din România, restul sunt găsiți în registrele internaționale.”

Mii de copii și adulţi din lumea întreagă află anual că suferă de leucemie sau alte boli grave ale ţesutului sanguin ori ale sistemului imunitar, iar uneori singura șansă pentru a salva viața acestor pacienți este transplantul de celule stem hematopoietice.