La sfârşitul săptămânii trecute, Comisia Europeană (EC) a publicat rezultatele unei vaste anchete realizată pe piaţa mierii. Metode noi de analiză au arătat că mierea de import este, în mare parte, contrafăcută.
E vorba de o cantitate mare de produse, fiindcă Europa importă circa 40% din mierea pe care o consumă, se arată într-un comunicat al BeeLife – organizaţia care militează pentru protejarea albinelor şi polenizatorilor.
Acţiunea europeană coordonată, realizată în perioada 2021-2022, reprezintă cea mai mare anchetă de genul acesta. A fost desfăşurată de trei entităţi ale Comisiei Europene – Direcţia Generală responsabilă cu Sănătatea şi Siguranţă Alimentară (DG Sănătate), Centrul Comun de Cercetare (JRC) şi Oficiul European de Luptă Anifraudă (OLAF).
Din 320 de eşantioane provenind din 15 state membre, precum şi din Elveţia şi Norvegia, care importă miere din 20 de ţări, 46% erau suspecte a nu fi conforme exigenţelor Directivei Mierii (Directiva Consiliului European nr. 110/2001). Aceasta, fiindcă, în laborator, cel puţin un marker detectat indica prezenţa zahărului din surse exogene, se precizează în raportul JRC.
Studiul mai arată că cel mai mare număr de transportui suspecte aveau drept origine China (66 din 89 de livrări – 74%), deşi „mierea” provenind din Turcia (14 transporturi din 15 – 93%) prezenta cea mai mare proporţie de eşantioane neconforme. Dintre produsele importate din Marea Britanie, 100% erau suspecte, fără ca ele să fie însă obţinute pe teritoriul ţării.
„Rezultatele sunt şocante şi trebuie să curăţăm piaţa de produsele importante care nu au nicio legătură cu mierea. Susţinem asta de ani de zile! Acum, că lucrul acesta a fost dovedit prin noi metode analitice şi nu prin cele care sunt depăşite de ani de zile, trebuie acţionat. Autorităţile trebuie să facă ceva, fiindcă apicultorii europeni sunt în agonie”, a declarat Lasse Hellander, noul preşedinte al BeeLife
Aceste produse care intră pe piaţa UE, la preţuri scăzute, intră în competiţie cu mierea apicultorilor europeni, ale căror costuri de producţie continuă să crească.
„La aceasta, se adaugă problemele cauzate de schimbările climatice, care pot reduce disponibilitatea resurselor nutriţionale necesare polenizatorilor, ducând astfel la o scădere a capacităţii de producţie în sectorul apicol. Fără a mai pomeni problemele de coexistenţă cu agricultura intensivă, care pun în pericol sănătatea albinelor”, se arată comunicat.
Prin intermediul BeeLife, apicultorii cer ca instituţiile europene să depună un efort mai mare pentru ca sancţiunile împotriva celor care realizează contrafaceri să fie „exemplare”, şi ca validarea la nivel european a noilor metode analitice de testare să se facă mai rapid, pentru o luptă eficace contra falsurilor şi concurenţei neloiale.
„Cerem consumatorilor europeni să-şi susţină concetăţenii apicultori. Prin intermediul acestei anchete, s-a observat că anumite ţări de origine (ale mierii, n.r.) prezintă un risc mai mare decât altele. Nu putem decât să le cerem consumatorilor să aibă încredere în lanţurile noastre de producţie şi să cumpere miere sub semnul calităţii”, a spus Anna Ganapini, vicepreşedinte BeeLife şi membru al CONAPI, cea mai mare cooperativă de apiculturi la nivel european.