Începând de miercuri, 10 martie, 73 de cabinete au devenit operaţionale pentru programare în vederea imunizării cu serul Moderna. Se pot vaccina zilnic peste 4.300 de persoane. Procesul de vaccinare va începe din data de 15 martie, iar capacitatea fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi.


Conform unui comunicat de presă al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, cabinetele funcţionează atât în centrele de vaccinare deja existente, cât şi în amplasamente identificate de către autorităţile locale/judeţene. Distribuţia lor în ţară e următoarea: Arad (5), Argeş (3), Bacău (4), Bihor (3), Bistriţa-Năsăud (3), Botoşani (3), Braşov (2), Caraş-Severin (2), Constanţa (4), Covasna (1), Dâmboviţa (2), Galaţi (3), Giurgiu (2), Harghita (1), Hunedoara (3), Ialomiţa (2), Ilfov (4), Neamţ (2), Olt (2), Prahova (2), Satu Mare (2), Suceava (4), Timiş (5), Tulcea (1), Vrancea (3) şi în municipiul Bucureşti (5).

„Programarea se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoanele aflate în evidenţe cu boli cronice, cu vârsta minimă de 18 ani, persoane încadrate într-un grad de handicap, însoţitorii acestora şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea”, se menţionează în document.

Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele cunoscute: individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei informatice, a medicului de familie/curant, cât şi prin call center sau la numărul unic 021.414.44.25.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşele curente, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

„În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei”, se precizează în documentul CNCAV.


Ginecologia (1)