Procedura de acreditare a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc a fost reluată, la patru luni după ce Autoritatea Naţională de Management al Calităţii (ANMCS) a suspendat-o temporar, ca urmare a evenimentului înregistrat în luna ianuarie la secţia de Oftalmologie. La acea vreme, 14 pacienţi operaţi de cataractă senilă au dezvoltat o inflamaţie a globului ocular, ulterior trei dintre ei pierzându-şi vederea la ochiul operat.


Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a prezentat succint câteva concluzii ale raportului Ministerului Sănătăţii, după controlul efectuat la spital, despre care a spus că nu este public. El a punctat faptul că nu a fost vorba de malpraxis şi că nu s-a reuşit identificarea sursei infecţiei, informează Agerpres.

Borboly a adăugat că, în cele patru luni de la suspendarea acreditării, spitalul a suferit mult, la fel ca şi personalul care lucrează în unitatea sanitară. Echipa Consiliului Judeţean a susţinut activitatea de renovare a secţiei de Oftalmologie.

Prezent la conferinţa de presă, reprezentantul corpului medical, chirugul Adrian Dobrică, a ţinut să puncteze faptul că „peste tot sunt asemenea incidente şi trebuiesc asumate şi (...) rezolvate profesional”.

El a adăugat că s-a lucrat sub presiune în cele patru luni cât acreditarea a fost suspendată, dar consideră că problema a fost rezolvată într-un timp relativ scurt şi că, în urma rezolvării neregulilor constatate, ANMCS a emis ordinul de constatare a încetării suspendării acreditării spitalului.

Managerul SJU Miercurea Ciuc, dr. Konrád Judit, care a precizat că se doreşte recăpătarea imaginii bune a spitalului şi ca evenimente de acest tip să nu se mai repete niciodată. Ea a adăugat că activitatea în secţia de Oftalmologie a fost reluată la sfârşitul lunii trecute.

În legătură cu starea pacienţilor infecţi, managerul a arătat că medicul oftalomog ţine legătura cu ei şi că starea lor este neschimbată.

În luna ianuarie, 14 pacienţi care au fost operaţi de cataractă senilă, la Secţia de Oftalmologie a Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, au dezvoltat endoftalmită, 13 fiind ulterior reoperaţi.

 



Medic