Cea de-a XV-a ediţie a Conferinţei Asociaţiei Psihologilor din România se va desfăşura în perioada 2 - 4 iunie, la Constanţa. Sunt aşteptaţi circa 600 de profesionişti şi studenţi din domeniu.
Evenimentul este organizat de Universitatea Ovidius din Constanţa, în parteneriat cu Asociaţia Română de Psihologie, Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române şi Colegiul Psihologilor din România.
Tema conferinţei din acest an este „Psihologia în era digitală”.
Programul manifestării include 23 de workshopuri, 9 simpozioane, 9 dezbateri, 5 workshopuri plenare deschise şi 66 de sesiuni de prezentări orale, precizează organizatorii într-un comunicat transmis Agerpres
„Suntem onoraţi că putem găzdui un eveniment de o asemenea amploare şi importanţă la Universitatea Ovidius din Constanţa. Conferinţa Naţională a Asociaţiei Psihologilor din România reprezintă o platformă valoroasă de schimb de cunoştinţe şi de idei inovatoare, iar tema evenimentului din acest an, «Psihologia în era digitală», este extrem de relevantă, în contextul în care tehnologia devine din ce în ce mai prezentă în viaţa noastră, influenţându-ne comportamentul şi percepţiile. Sunt sigură că vom avea discuţii stimulative şi vom învăţa unii de la alţii în cadrul acestui eveniment”, precizează prof. univ. dr. Mihaela Rus, preşedintele comitetului de organizare al Conferinţei.