Procedurile de acces şi decontare a tratamentelor în străinătate au fost oficial simplificate, prin publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 81/2018 care modifică legea 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în afara ţării.

Una dinte prevederile Ordinului nr. 81/2018 se referă la  accesul la tratament în străinătate pentru bolnavii care necesită efectuarea de transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană şi care prezintă şi patologii asociate ce nu permit efectuarea intervenţiei în centrele acreditate din România. Noile reglementări prevăd şi asigurarea medicaţiei posttransplant pentru pacienţii care au suportat o intervenţie într-o clinică din străinătate.

Birocraţie redusă pentru copiii sub un an
Conform noului Ordin de ministru aprobat de Sorina Pintea, pentru copiii sun un an dosarul necesar pentru accesul la tratament în străinătate se poate întocmi imediat după diagnosticarea afecţiunii într-o unitate sanitară din cadrul unui centru universitar, fără a mai fi necesară parcurgerea tuturor etapelor prevăzute  pentru pacienţii din alte categorii de vârstă.

„A fost necesară simplificarea procedurilor de acces la tratamente în străinatate şi adaptarea lor la cerinţele de azi. Sunt adepta regulilor clare în sistem, dar formalităţile erau extrem de greoaie şi întârziau mult obţinerea aprobării pentru pacienţii care au nevoie urgentă de servicii medicale şi pentru care afecţiunile nu stau pe loc în aşteptarea unor aprobări”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

De asemenea, Comisia Ministerului Sănătăţii poate aproba efectuarea tratamentului în străinătate în baza unei singure oferte de tratament a unei clinici din străinătate, aleasă de comisia teritorială. Astfel, timpul de întocmire şi aprobare a dosarelor pentru accesul la tratament în străinătate va fi mai scurt.  

În cazuri excepţionale, impuse de natura şi gravitatea bolii, precum şi pentru bolnavii minori, comisiile de specialitate teritoriale pot recomanda ca pacienţii cu vârste sub 18 ani să se deplaseze în străinătate cu însoţitor, iar costurile de transport şi cazare vor fi decontate de către Direcţia de Sănătate Publică.