Sănătatea este o necesitate, iar pentru asta este important ca un pacient să apeleze fără niciun fel de reținere la un medic atunci când are o problemă medicală care poate presupune mai multe investigații costisitoare sau un tratament scump.

De multe ori, v-ați confruntat însă cu situații în care pacienții nu-și permit din punct de vedere financiar acele analize medicale, ori investigații amănunțite. Rolul medicului este de a-l ajuta pe pacient să se însănătoșească, însă lipsa fondurilor necesare împiedică de cele mai multe ori pacientul să urmeze tot cursul de investigații pe care trebuie să le facă pentru ca medicul să-i ofere diagnosticul corect.

Oricât de mult ți-ai dori să-ți ajuți pacientul, te lovești de problema fondurilor. Există însă și vești bune. Situația este și mai complicată în cazul pacienților cu probleme grave de sănătate întrucât pe lângă diagnostic, aceștia trebuie să-și permită de cele mai multe ori un tratament costisitor și servicii medicale care nu se încadrează în bugetul lor.

Creditul Pacient, soluția medicului pentru pacienții săi

Unele bănci oferă credite speciale pentru pacienți. Un Credit Pacient are rolul de a ajuta persoanele cu anumite boli sau care au nevoie de investigații amănunțite, dar nu-și permit acest lucru din punct de vedere financiar.

Prin intermediul acestui tip de credit, pacienții pot obține o finanțare care să le acopere sumele necesare investigațiilor medicale sau a serviciilor medicale de care beneficiază.

”Suntem familiari cu ideea că mulți dintre pacienți nu-și permit să-și plătească investigațiile medicale sau serviciile medicale și din acest motiv renunță la șansa de a fi sănătoși. Noi oferim un credit special care vine în ajutorul pacienților și implicit a medicilor dedicați care-și doresc binele pacienților lor prin cel mai bun tratament și cele mai bune servicii medicale”, susține Ionela Mișculescu, director de dezvoltare Banca Transilvania – Divizia pentru Medici.

Avantajele medicilor pentru un astfel de credit

  • Facilitarea accesului unui număr mai mare de pacienți la planurile complexe de tratament
  • POS pentru acceptarea plăților cu cardul de la pacienți
  • Destinația creditului este sigură deoarece pacientul va utiliza suma acordată numai pentru achitarea serviciilor medicale.

Beneficiile pacienților tăi

  • Pacienții vor beneficia de o sumă de până la 220.000 lei pentru a-și acoperi tratamentul și serviciile medicale
  • Perioadă lungă de creditare- maxim 10 ani pentru credite fără garanție imobiliară și maxim 20 de ani pentru credite cu garanție imobiliară
  • Bani pentru îngrijirea medicală, inclusiv tratamente cu medicamente – pentru pacient sau rudele de gradul I și II

 

  • Grad maxim de îndatorare de până la 70%
  • Comision 0 de rambursare anticipată