Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat o nouă tehnică de injectare a vaccinului contra variolei maimuţei, care va permite imunizarea mai multor persoane şi prevenirea unei eventuale penurii de ser.
De acum încolo, ţările europene pot să administreze intradermic vaccinul Imvanex, nu doar subcutanat, şi să utilizeze totodată doar o cincime din doză, a precizat Agenţia Europeană pentru Medicamente într-un comunicat preluat de AFP şi Agerpres.
Această tehnică utilizează o doză mai redusă de vaccin şi produce un nivel echivalent de anticorpi, însă riscul de iritare a pielii este mai ridicat, au avertizat reprezentanţii EMA.
„Autorităţile naţionale pot decide, cu titlul de măsură temporară, să utilizeze Imvanex în injecţie intradermică într-o doză mai redusă pentru a proteja persoanele din grupe de risc pe perioada actualei epidemii de variola maimuţei, în contextul în care aprovizionarea cu vaccin este limitată”, au spus reprezentanţii EMA.
Comisarul european Stella Kyriakides a subliniat că această autorizaţie a fost o decizie extrem de importantă, întrucât „permite vaccinarea unui număr de persoane de cinci ori mai mare”, cu stocurile de vaccinuri disponibile la ora actuală.
„Acest lucru garantează cel mai bun acces la vaccinare pentru persoanele cu risc şi pentru profesioniştii din sănătate”, a subliniat ea.