Virgil Musta, unul dintre cei mai cunoscuţi medici din perioada pandemiei COVID-19, a fost declarat de Agenţia Naţională de Integritate în conflict de interese, se arată într-un comunicat al ANI.


Musta este în prezent şef al Secţiei Boli Infecţioase II în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara, informează Agerpres.

La data de 20 iulie 2020, societatea comercială în cadrul căreia Virgil Musta şi fratele acestuia deţin calitatea de asociat şi funcţia de medic primar, iar soţia, de medic specialist, a încheiat un contract de prestări servicii medicale şi actele adiţionale aferente cu spitalul în cadrul căruia dr. Musta exercită funcţia de şef secţie, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din acelaşi act normativ.

Recent, Virgil Musta a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, într-un dosar legat de folosirea resurselor Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara la prelucrarea de teste COVID-19 în beneficiul clinicii sale private.




Psihiatru (2)