Poliţiştii de frontieră arădeni cercetează cazul unui român întors în ţară care era nevaccinat, dar care, la vamă, a prezentat un certificat digital UE cu date ce se regăseau şi în Registrul Naţional de Vaccinare. Peste ocean, în Canada, doi cetăţeni care au prezentat certificate false de vaccinare au primit, fiecare, o amendă de 13.500 de euro.


În cazul românului nevaccinat, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Alexandru Dincă, a declarat pentru Agerpres că se fac cercetări pentru trei infracţiuni.

„În data de 31 iulie, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român în vârstă de 34 de ani. La controlul specific, pe lângă documentele de identitate, persoana a mai prezentat autorităţilor competente şi un certificat digital al UE pentru atestarea vaccinării anti-COVID-19. Deoarece au existat suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului respectiv, au fost demarate verificări suplimentare. În cauză se derulează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificarea unei înregistrări tehnice, folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei consecinţe juridice şi complicitate la falsificarea unei înregistrări tehnice, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, a declarat Dincă.

Anterior, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, declarase că are loc o anchetă comună cu poliţiştii de frontieră, după ce un bărbat a prezentat, la intrarea în ţară, un certificat de vaccinare digital, deşi nu fusese vaccinat anti-COVID-19, pentru care au fost găsite datele introduse în sistemul naţional, prin intermediul unui centru de vaccinare din Bacău.

„Este vorba de un bărbat care a venit în ţară din Olanda şi a prezentat un certificat digital valid. Totuşi, în urma discuţiilor cu bărbatul, el a spus că nu a mai fost în România de mai bine de două săptămâni, în timp ce, conform certificatului, primise a doua doză de vaccin anti-COVID-19 cu doar câteva zile în urmă. Vaccinarea s-ar fi făcut în Bacău, unde au fost introduse în sistem datele. (...) Din primele date, reiese că e un tip nou de fraudă cu certificate, având în vedere că datele se regăsesc şi în sistem”, a spus şeful DSP Arad.

DSP se mai confruntă şi cu teste PCR false, mai multe cazuri fiind în cercetare împreună cu poliţiştii.

Peste ocean, doi canadieni reveneau în ţara de origine, din SUA, şi care au prezentat certificate de vaccinare false, au primit fiecare o amendă de 13.500 de euro, relatează publicaţia 7sur7, preluând o ştire NBC. Poliţiştii nu au comunicat însă date suplimentare despre modul în care cei doi au fost reperaţi.

În martie anul acesta, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) avertiza deja în legătură cu falsele documente de vaccinare aflate în circulaţie. În iulie, un medic american din Carolina de Nord a fost arestat pentru că emitea certiticate de vaccinare false pentru pacienţi.

 

Psihiatru (2)