Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul mai multor persoane cu funcţii de conducere din spitale, Ministerul Sănătăţii şi Direcţiile de Sănătate Publică.


Potrivit unui comunicat al ANI, preluat de Agerpres, inspectorii de integritate au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi cu privire la săvârşirea de către Mariana Ioan, fost şef compartiment în cadrul DSP Galaţi, a infracţiunii de conflict de interese şi de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Conform ANI, în perioada exercitării funcţiei de şef al Compartimentului de supraveghere şi control boli transmisibile, Mariana Ioan a semnat opt procese verbale de constatare şi un raport de evaluare, întocmite ca urmare a controalelor efectuate la unităţi sanitare cu care aceasta are relaţii contractuale, respectiv Spitalul Orăşenesc Tg. Bujor, Spitalul General CF Galaţi, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Sf. Ioan” Galaţi şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Sf. Apostol Andrei” Galaţi.

„Ca urmare a încheierii contractelor de prestări servicii dintre Mariana Ioan şi unităţile sanitare menţionate, aceasta a obţinut, în intervalul 2014 - 2020, foloase patrimoniale constând în încasarea sumei totale de aproximativ 646.100 lei”, se artă în comunicat.

ANI mai informează că Simona Eliza Sanda Smochină, fost manager al Spitalului Municipal Olteniţa, judeţul Călăraşi, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 martie 2018 - 23 octombrie 2020, întrucât a exercitat simultan şi funcţia de medic-titular al „Cabinetului Medical Individual Dr. Smochină Simona”, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006.

Şi Felicia Vasile, director medical în cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 noiembrie 2016 - 17 februarie 2020, deoarece a exercitat simultan cu funcţia de director medical şi calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale.

Rodica-Ioana Bălaşa, medic primar, şef secţie Clinică Neurologie I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, s-a aflat în conflict de interese în perioada 22 noiembrie 2016 - 13 aprilie 2021, deoarece soţul acesteia a deţinut funcţia de şef secţie în cadrul aceluiaşi spital, încălcând prevederile art.178, alin. (2), lit. b) coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din Legea nr. 95/2006, arată Agenţia Naţională de Integritate.

În stare de incompatibilitate s-a aflat, în perioada 1 septembrie 2017 - 9 martie 2020, şi Valentin Nicolae Varlas, fost şef secţie, actual şef de lucrări în cadrul Spitalului Clinic „Filantropia” Bucureşti, întrucât a deţinut şi exercitat simultan atât funcţia de şef secţie în cadrul unităţii sanitare respective, cât şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

Carmen Simona Hărţea, funcţionar public în cadrul Ministerului Sănătăţii şi fost manager interimar al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, respectiv al Institutului Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon” Bucureşti, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, simultan cu deţinerea funcţiei în cadrul Ministerului Sănătăţii, a exercitat şi funcţia de manager interimar în cadrul Institutului „C.I. Parhon” (în perioada 12 aprilie - 13 august 2018) şi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri (în perioada 1 octombrie 2019 - 15 ianuarie 2020), încălcând astfel prevederile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Adina-Ileana Pera-Ştefănie, fost inspector la Compartimentul de asistenţă medicală spitalicească, Direcţia generală de asistenţă medicală şi de sănătate publică în cadrul Ministerului Sănătăţii, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iulie 2017 - 08 aprilie 2019, când a exercitat, simultan cu deţinerea funcţiei la Ministerul Sănătăţii, şi funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, se arată în comunicatul ANI.

„Persoana (...) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se mai spune în document.


Alergologia