Un număr de 302 centre de vaccinare anti-COVID au fost identificate până în prezent în unităţi sanitare pentru demararea imunizării personalului medical şi 597 în alte spaţii, în afara unităţilor sanitare, pentru etapele de vaccinare II şi III, informează Ministerul Sănătăţii.


„Până în acest moment, au fost identificate 302 centre de vaccinare în unităţi sanitare pentru demararea imunizării personalului medical şi 597 centre - în alte spaţii, în afara unităţilor sanitare, pentru etapele de vaccinare II şi III, conform Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19. În total, urmează a fi înfiinţate, conform datelor actuale, circa 900 de centre, urmând ca, în cursul acestei săptămâni, să se definitiveze numărul acestora la nivel naţional. Direcţiile de sănătate publică au termen ca, până miercuri, 9 decembrie 2020, să transmită informaţiile finale privind identificarea spaţiilor în care vor fi înfiinţate centrele de vaccinare, dar şi privind resursa umană care va fi implicată în constituirea echipelor de vaccinare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Ministrul Nelu Tătaru a participat marţi la o videoconferinţă pe care conducerea Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a susţinut-o cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate pentru verificarea stadiului şi a modului de organizare a centrelor de vaccinare.

„Astăzi (n.r. marţi), începem un lung şir de întâlniri virtuale pentru pregătirea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, care va fi coordonată de către Comitetul Naţional. Aşteptăm finalizarea propunerilor pentru organizarea centrelor de vaccinare, atât cele din unităţile de vaccinare, cât şi cele din alte spaţii identificate. Trebuie să colaboraţi la nivel local cu reprezentanţii prefecturilor şi cei ai comitetelor judeţene de urgenţă care vă vor acorda tot sprijinul”, a declarat Nelu Tătaru.

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.


Medic