Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB) anunţă că, până pe 7 mai, se fac înscrieri pentru cea de-a XIII-a ediţie a simulării examenului de admitere la UMF „Carol Davila”. Proiectul reuneşte anual circa 3.000 de participanţi, dornici să îşi testeze atât cunoştinţele acumulate, cât şi abilităţile de gestionare a timpului şi a emoţiilor.


Simularea va avea loc pe data de 21 mai, în principal la Palatul Facultăţii de Medicină (Bd. Eroii Sanitari, nr. 8). Locaţiile secundare vor fi anunţate ulterior.

„Simularea examenului de admitere este un proiect reprezentativ al SSMB, asociaţie care se află sub înaltul patronaj al Universităţii de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti. Proiectul reuneşte anual aproximativ 3.000 de participanţi dornici să îşi testeze atât cunoştinţele acumulate, cât şi abilităţile de gestionare a timpului şi a emoţiilor”, se arată într-un comunicat.

Simularea se va desfăşura în acelaşi mod ca examenul de admitere, cu respectarea atât a bibliografiei oficiale, cât şi a modalităţii de examinare. Participanţii vor avea la dispoziţie 150 de minute pentru rezolvarea celor 60 de grile de biologie precum şi a celor 40 de grile de chimie sau fizică, conform opţiunii alese de participanţi la momentul înscrierii. Subiectele vor fi realizate de cadre didactice ale Facultăţii de Medicină.

Accesul la simulare se va face începând cu ora 9.30, pe baza cărţii de identitate şi a dovezii de achitare a taxei de înscriere. După finalizarea probei, toţi participanţii vor avea ocazia să participe la „UMFCD Students’ Fair” - târgul de activităţi, care se va desfăşura în incinta Palatului Facultăţii de Medicină.

„UMFCD Students’ Fair reuneşte activităţile tuturor societăţilor studenţeşti, dar şi ale părţilor integrante ale Universităţii (Centrul de Inovaţie şi e-Health, Centrul de Consiliere Psihologică). Astfel, participanţii vor descoperi toate posibilităţile de dezvoltare personală şi profesională de care pot beneficia ca viitori studenţi, implicându-se în activităţi extracurriculare”, se mai arată în comunicat.

Pentru înscriere, fiecare participant va accesa site-ul oficial al simulării şi îşi va crea un cont, accesând secţiunea „Înscriere”. Participantul va trebui să realizeze plata fie direct, pe site, fie prin transfer bancar. În cazul optării pentru cea de-a doua metodă, participantul va trebui să încarce dovada efectuării plăţii în contul creat pe site. Perioada de înscriere este până pe 7 mai.

Pentru mai multe informaţii, echipa de organizare recomandă participanţilor să consulte regulamentul oficial al simulării.

„Pentru mine, experienţa simulării a fost una hotărâtoare în ceea ce priveşte parcursul ulterior către o carieră medicală. În urma acesteia, am găsit motivaţia şi disciplina necesare pentru a face faţă volumului mare de informaţii care trebuia înţeles şi învăţat. Consider că locul şi timpul potrivit pentru a-ţi verifica abilităţile de gestionare a timpului, a emoţiilor, cât şi a cunoştinţelor acumulate este la Simulare”, a spus Ileana Spătaru, coordonatorul ediţiei a XIII-a a simulării examenului de admitere.

„Studenţii reprezintă cea mai importantă componentă a comunităţii academice a UMFCD, de aceea facem eforturi pentru sprijinirea tuturor iniţiativelor acestora. Simularea examenului de admitere nu face excepţie, fiind pentru cei mai mulţi studenţi primul contact cu Universitatea noastră”, a declarat Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila” Bucureşti.

 



Psihiatru (2)