Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, pentru persoanele vaccinate care nu au primit certificatul digital COVID, fiindcă în locul lor au fost înscrise alte persoane în sistemul informatic, există un call center accesibil la nivel naţional.


La numărul de telefon 021.414.4425, persoanele vaccinate vor putea obţine informaţiile necesare pentru remedierea situaţiei, a declarat preşedintele CNCAV, citat de Agerpres.

„Din punct de vedere practic, se trimite copie după adeverinţa de vaccinare şi copie după cartea de identitate, acolo se verifică dacă persoana respectivă este în Registrul Electronic Naţional al Vaccinării, se identifică centrul, pentru că pe adeverinţă se menţionează centrul de vaccinare unde a fost vaccinată persoana respectivă. Dacă nu figurează în Registrul Electronic Naţional al Vaccinării, se verifică în centrul de vaccinare documentele, şi anume faptul că persoana a semnat consimţământul informat, şi-a efectuat chestionarul de triaj (...). Sunt multe persoane care aşa au aflat că, practic, s-au suprascris datele peste evidenţa lor, prin faptul că nu erau recunoscute ca persoane eligibile pentru administrarea dozei de rapel”, a declarat şeful CNCAV, într-o conferinţă de presă.

Gheorghiţă a subliniat că autorităţile au la fiecare centru de vaccinare baza de date cu consimţământul informat al persoanei care s-a prezentat la centru şi cu chestionarul de triaj medical.

„Aceste documente sunt regăsite, persoanele respective au adeverinţa de vaccinare, se reintroduc în baza de date şi îşi vor putea genera certificatul digital”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.

 

Psihiatru (2)