Doi medici şi cinci asistenţi medicali de la centrul de vaccinare din oraşul Bocşa au fost reţinuţi de Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Ei sunt acuzaţi că au eliberat adeverinţe de vaccinare COVID unor persoane care nu s-au imunizat, în schimbul unor sume cuprinse între 100 şi 250 de euro.


Conform unui comunicat preluat de Agenţia Rador, alţi doi asistenţi de la acest centru de vaccinare au fost plasaţi sub control judiciar.

Printre cei şapte angajaţi s-au făcut propuneri pentru arestare preventivă, având în vedere gravitatea faptei şi a probelor administrate. Suspecţii sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de luare de mită şi fals informatic.

Procurorii au reţinut faptul că cei anchetaţi ar fi simulat vaccinarea unor persoane, iar datele acestora au fost introduse în platforma RO Vaccinare. Beneficiarii procedurii în fals au obţinut apoi adeverinţe de vaccinare şi certificatul verde.

 

Psihiatru (2)