Curtea Constituţională a României a publicat motivarea deciziei din 5 decembrie 2019, prin care a stabilit că este neconstituţională o sintagmă din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care se referă la plata tratamentului medical de către o persoană, spitalizată în urma producerii unui accident din vina sa.


Excepţia de neconstituţionalitate admisă de CCR se referă la sintagma „precum şi daune sănătăţii propriei persoane” din cuprinsul articolului 320 alineatul (1) din Legea 95/2006.

Această excepţie a fost ridicată de către un bărbat care a produs în iunie 2015 un accident auto din vina sa, fiind internat pentru câteva zile în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Ulterior, spitalul l-a dat în judecată pe autorul accidentului şi a obţinut la Judecătoria Târgu Mureş ca acesta să plătească contravaloarea serviciilor medicale, informează Agerpres.

La judecarea apelului, Tribunalul Târgu Mureş a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a art. 320 alineatul (1) din Legea 95/2006, care stipulează: „(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată”.

În motivarea excepţiei se arăta că, prin textul de lege criticat, se reglementează cu privire la obligarea persoanei care a suferit un accident la plata cheltuielilor proprii de spitalizare, condiţionându-se practic ocrotirea sănătăţii de efectuarea unor plăţi către unitatea sanitară, deşi persoana vătămată este asigurată şi contribuie la asistenţa sanitară de urgenţă, ceea ce produce consecinţe majore asupra vieţii şi integrităţii sale corporale, valori protejate prin art. 22 din Constituţie.

CCR arată că, potrivit art. 34 din Constituţie, dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, ceea ce semnifică faptul că statul are obligaţia de a lua măsuri în acest sens, prin garantarea unui cadru legislativ corespunzător şi alocarea resurselor necesare pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale.

CCR explică faptul că art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 aduce un element de noutate, şi anume obligaţia suportării cheltuielilor ocazionate de asistenţa medicală acordată pentru daune aduse sănătăţii propriei persoane.

Sintagma „precum şi daune sănătăţii propriei persoane” a fost introdusă printr-un amendament adoptat de Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, care se regăseşte în anexa la raportul asupra proiectului de lege pentru aprobarea OUG 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

În motivarea amendamentului se reţine că acesta s-a adoptat pentru clarificarea situaţiei accidentelor rutiere.

Curtea constată că, la data introducerii sintagmei criticate în lege, era în vigoare Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, care în art. 49 şi 50 prevedea că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, terţelor persoane păgubite prin accidente de autovehicule şi excludea expres conducătorul autovehiculului de la beneficiul despăgubirilor.

Acelaşi cadru normativ a fost menţinut prin prevederile altor ordonanţe de guvern şi legi.

Curtea precizează că art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prevede ca persoana asigurată să răspundă faţă de furnizorul de servicii medicale pentru daune aduse sănătăţii propriei persoane „din culpă”, adică indiferent de forma de vinovăţie, răspunderea urmează să fie angajată atât pentru săvârşirea faptelor cu intenţie şi din culpă gravă, cât şi pentru culpă uşoară şi cea mai uşoară culpă.

„Analizând acest cadru normativ în care sunt dezvoltate garanţiile dreptului la ocrotirea sănătăţii, reglementat principial prin art. 34 din Constituţie, Curtea reţine că persoanele asigurate potrivit Legii nr. 95/2006, care au obligaţia să plătească sumele ce constituie contribuţia la asigurările sociale de sănătate, trebuie să beneficieze, în contraprestaţie, de protejarea faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident, aşa cum prevede art. 219 alin.(2) lit.a) din Legea nr. 95/2006. (...) Dreptul la ocrotirea sănătăţii impune stabilirea riscurilor asigurate într-o manieră care să protejeze viaţa şi integritatea corporală”, au arătat reprezentanţii CCR.

 




Ginecologia (1)