La Cluj-Napoca a fost inaugurat Centrul Social de Psihoterapie, al doilea astfel de centru din ţară. Va oferi şedinţe de psihoterapie gratuite persoanelor fără venit sau cu venituri mici.
„ Acest proiect a luat naştere în 2023, când s-a deschis la Bucureşti. Acum, la un an distanţă, avem peste 50 de psihoterapeuţi înscrişi, voluntari, şi am oferit undeva la 6.000 de ore de psihoterapie pentru 600-700 de beneficiari. Noi oferim şapte şedinţe de psihoterapie gratuite, pentru cazuri sociale. Cine aplică pe site-ul nostru trebuie să se încadreze în nişte condiţii: să nu aibă venit, cu venitul minim sau de până la 3.500 de lei net. Sau student sau pensionar”, a declarat Răzvan Popa, iniţiatorul proiectului şi fondatorul Asociaţiei Atelierul Faptelor Bune, citat de Agerpres.
El a adăugat că la Cluj au fost deja încheiate contracte cu 30 de psihoterapeuţi voluntari şi că aşteaptă să se mai înscrie şi alţii.
De asemenea, Răzvan Popa a mai spus că îşi doreşte ca astfel de centre să fie deschise în cât mai multe locuri din ţară, în funcţie şi de donaţiile care vor putea să fie obţinute.
Sursă foto: Facebook Centrul Social de Psihoterapie