Comisia Europeană a recomandat ca eliberarea certificatului european COVID să fie condiţionată de administrarea unei a treia doze de vaccin, efectuată la maximum 9 luni după vaccinarea cu schemă completă.


Comisia Europeană le-a recomandat celor 27 de state membre UE să administreze cetăţenilor o doză de rapel anti-COVID la maximum 9 luni după o primă vaccinare cu schemă completă, pentru păstrarea validităţii certificatului sanitar european, informează publicaţia Sud Ouest, preluând o ştire AFP. Certificatul nu va mai fi valid în absenţa rapelului, a precizat comisarul pentru Justiţie, Didier Reynders.

„Propunem o validitate de 9 luni pentru certificatul anti-COVID european, iar dincolo de această perioadă, validitatea sa nu va mai fi recunoscută în absenţa unei doze de rapel”, a explicat reponsabilul belgian.

Specialiştii au stabilit, la modul general, că efectele vaccinării cu schema completă scad după o perioadă de 6 luni. Ideea ar fi ca toate statele membre să administreze o doză de rapel după aceste 6 luni, a mai precizat Reynders. Propunerea Comisiei Europene este ca noile reguli să intre în vigoare din data de 10 ianuarie 2022.

Companiile aeriene din UE s-au arătat nemulţumite de recomandare, estimând că a reduce validitatea certificatelor la 9 luni şi a solicita cea de-a treia doză este o acţiune „prematură”, care pune în pericol posibilitatea persoanelor de a călători.

Comisarul european a spus că este aşteptată reacţia statelor membre.

 

Ginecologia (1)