Proteste au izbucnit duminică la Shanghai, în mai multe universităţi din Beijing şi în alte oraşe din China. Se intensifică furia împotriva draconicei politici „zero COVID”, practicată de autorităţi de aproape trei ani.


O înregistrare video difuzată intens pe internet şi pe care AFP a geolocalizat-o la Shanghai arată o manifestaţie în care s-au scandat inclusiv lozinci ostile regimului. La începutul anului, locuitorii din Shanghai au trecut printr-un epuizant lockdown de două luni, arată AFP şi Agerpres.

O persoană care a participat la proteste în Shanghai a declarat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, că a sosit în jurul orei 2.00 dimineaţă la manifestaţie. Un grup de persoane îndoliate depunea flori pe trotuar, iar un alt grup scanda sloganuri, a relatat aceasta.

O înregistrare video făcută de alt martor arată oameni strigând şi agitând foi de hârtie albe - simbolizând cenzura - în faţa mai multor cordoane de poliţişti. Martorii au relatat că cel puţin două persoane au fost reţinute de forţele de ordine.

În cursul zilei de duminică, cartierul din Shanghai redevenise liniştit, sub o puternică prezenţă poliţienească. Un jurnalist de la AFP a văzut oameni care purtau flori şi care se îndepărtau atunci când erau abordaţi de poliţişti.

Mai multe sute de studenţi de la prestigioasa Universitate Tsinghua din Beijing au manifestat duminică în campus, potrivit unui martor ocular, intervievat de AFP, şi a unor imagini postate pe reţelele sociale.

Proteste de stradă au avut loc şi în oraşul Urumqi din regiunea Xinjiang (vest), unde zece persoane au murit într-un incendiu. Numeroase postări care circulă pe reţelele sociale în China acuză că măsurile anti-COVID că ar fi agravat această tragedie, încetinind sosirea echipelor de intervenţie.

Momente de reculegere în memoria victimelor din Urumqi au avut loc în alte universităţi ale ţării, printre care Universitatea din Beijing. Sloganuri împotriva politicii „zero COVID” au fost scrise pe zidul instituţiei de învăţământ.

Înregistrări video pe reţelele sociale arată manifestări de protest la Institutul de comunicaţii din Nankin (est), la Xian (centru), Canton (sud) şi Wuhan (centru).

Autorităţile nu au întârziat să restricţioneze discuţiile online despre manifestaţii şi să şteargă înregistrări video.

Oboseala creşte în China împotriva politicii draconice de combatere a pandemiei, notează agenţiile de presă. Proteste sporadice şi, uneori, violente au mai avut deja loc în multe alte oraşe în ultimele zile, în special la cea mai mare uzină de iPhone din lume situată la Zhengzhou, în centrul ţării.

În pofida numeroaselor vaccinuri aflate la dispoziţie şi a diminuării efectelor pandemiei, China continuă să impună carantinări masive, plasând în izolare sute de persoane testate pozitiv şi cerând, aproape zilnic, teste PCR pentru accesul în locuri publice.

China a înregistrat duminică 39.506 cazuri de COVID, record cotidian care se menţine totuşi sub cifrele înregistrate altădată în lume, în momentele de vârf al pandemiei.

 



Ginecologia (1)