În cadrul celei de-a 55-a ediții a Congresului Național de Cardiologie, doamna profesor doctor Doina Dimulescu, președinte ales al Societății Române de Hipertensiune (SRH) în mandatul 2017-2020, a stat de vorbă cu noi despre progresele înregistrate în sistemul medical românesc prin asistenţa de urgenţă, despre planurile de viitor pentru SRH, relația medic - asistent - pacient și despre cât de informați sunt românii în ceea ce privește bolile cardiovasculare și prevenția.
Ce v-a determinat să vă alegeți profesia în specialitatea Cardiologie, din multitudinea de discipline medicale?
Dintre toate specialităţile, părea una care avea foarte multe posibilităţi de diagnostic la îndemâna medicului, incluzând partea de explorare. Cum bine ştiţi, cea mai mare parte a explorărilor pe care le utilizăm în cardiologie sunt realizate chiar de medicul cardiolog, deseori chiar şi atunci când trebuie să efectueze cardiologie intervenţională. Părea mai precisă şi, în ciuda dificultăţilor pe care le antrenează complexitatea patologiilor pe care le îngrijim, îmi menţin şi astăzi părerea că medicul curant are mai multe mijloace de a pune un diagnostic de acurateţe utilizând mijloacele pe care le are la dispoziţie.
Cum este relaţia dumneavoastră cu medicii de familie?
Foarte bună. Ne ocupăm de mulţi ani de educaţie medicală continuă în cele mai diverse forme, începând cu conferinţele de medicină de familie, conferinţele de medicină internă, la care participă foarte mulţi medici de familie, chiar şi simpozioane de firmă, la care vin foarte mulţi medici de familie. Cred că toate informaţiile pe care le transmitem de două decenii şi jumătate au început să dea roade. Lucrul acesta se vede în mod evident. Pacienţii cu boală hipertensivă, cu boală coronariană, chiar şi cei cu insuficienţă cardiacă sunt mult mai bine îngrijiţi astăzi decât erau ieri. Colegii noştri medici de familie înţeleg mult mai bine care este rolul anumitor medicaţii mai noi şi au învăţat să monitorizeze pacienţii şi să-i retrimită la noi sau la alţi medici specialişti în momentul în care sesizează că pacientul are, să zicem, o evoluţie mai puţin favorabilă. Nu întrerup medicamentele pe care nu ştiu foarte bine să le monitorizeze şi îi trimit, de asemenea, la specialist. Aşadar, aş putea să spun că, în total, aceste rezultate semnifică un progres.
Ce v-aţi propus să realizaţi în viitorul mandat în calitate de preşedinte al Societăţii Române de Hipertensiune Arterială?
Mai este până atunci. În tot cazul, primul lucru pe care va trebui să îl facem este să întărim societatea. Societatea are doar cinci ani de când a apărut. S-a înfiinţat nu ca o societate a cardiologilor, în niciun caz. Boala hipertensivă este o suferinţă îngrijită de foarte mulţi specialişti, începând cu medicul de familie, medicul internist şi de cardiolog când boala se complică, însă nu în principal de cardiolog, ci de medicii neurologi foarte adesea, de nefrologi, deci de o multitudine de alţi specialişti. Sigur, societatea trebuie să crească la nivel de importanţă şi preocupări. Acesta ar trebui să fie un efort organizatoric şi administrativ. Şi o a doua chestiune ar fi ca noi să continuăm şi să îmbunătăţim activitatea de educare a medicilor care îngrijesc aceşti pacienţi, dar şi educarea pacienţilor. Pentru noi, educarea pacienţilor va fi o ţintă extrem de importantă, pentru că în continuare datele din SEPHAR III, cele preliminare pe care le avem, arată creşterea prevalenţei hipertensiunii şi nu avem încă o explicaţie suficientă de ce se întâmplă acest lucru. Poate că există mai multă obezitate, un mod de viaţă nesănătos, poate că nivelul economic este insuficient pentru ca oamenii să-şi permită să trăiască după un model sănătos. În tot cazul, a crescut prevalenţa hipertensiunii la toate grupele de vârstă, ţintele terapeutice sunt în continuare mult sub ceea ce se întâmplă în ţările civilizate, în sensul că sub tratament sunt puţini pacienţi, sunt mai mulţi ca la ediţia precedentă SEPHAR, dar sunt sub 40% din pacienţi care ating ţintele terapeutice. Marea majoritate a pacienţilor cu hipertensiune au încă monoterapie, ceea ce poate explica de ce ţintele terapeutice nu sunt atinse, pentru că astăzi toate recomandările propun asocieri medicamentoase pentru a controla precoce în evoluţia bolii valorile tensionale şi a ajunge cât mai târziu la alterarea organelor-ţintă. Aşadar, sunt multe lucruri de făcut, atât pe parte educaţională, cât şi pe parte de creştere a asociaţiei şi, nu în ultimul rând, dorim să promovăm şi activitatea de cercetare.
Cât de importantă este medicina de familie în prevenția primară? Există o comunicare reală între medicul de familie și medicul specialist?
Ar trebui să fie foarte importantă. Din păcate, medicii de familie sunt covârşiţi de o serie de chestiuni administrative care nu prea le lasă mult timp, de exemplu să facă educaţie pacienţilor. Rolul medicului de familie, în toată lumea, în prevenţia primară este extrem important. El este cel care cunoaşte pacientul, familia, e cel care îl poate consulta şi poate sesiza anomalii clinice pentru care să trimită pacientul mai departe la o examinare mai amănunţită, el fiind cel care poate să îi dea primele indicaţii, să zicem despre medicaţie, în sensul unei vieţi mai sănătoase, pentru că ei au cel mai adesea contact cu persoanele sănătoase care vin doar la control. Din păcate, comunicarea noastră, a medicilor specialişti, cu medicii de familie, dincolo de simpozioanele educaţionale şi scrisorile medicale, este destul de săracă. Nu se compară acest tip de relaţie pe care îl avem noi astăzi printr-un document - pe care pacientul îl duce sau nu la medicul de familie - cu comunicarea care există în Marea Britanie, unde medicul de familie este practic responsabil de tot ce se întâmplă cu patologia unui pacient. Pacientul doar când are o urgenţă extrem de gravă ajunge la spital fără să înştiinţeze medicul de familie, iar medicul de familie, în general, primeşte o scrisoare directă, nu prin pacient, de la medicul specialist din spital sau de la specialistul din ambulatoriu, care îi şi dă unele indicaţii de monitorizare, de tritrare de doze de medicament. Deci este un alt tip de relaţie; evident, genul acesta de relaţie s-a structurat în decenii lungi de experienţă, care la noi au cam lipsit.
La noi lipsesc foarte mult medicii de familie în zonele rurale, deci problema numărul unu în nenumărate zone mai izolate, mai puţin prospere, nu este lipsa de comunicare cu medicii de familie, ci absenţa medicilor de familie. Sunt oameni care trăiesc în zone montane, în zone mai izolate, care practic nu reuşesc să ajungă la medic, mai ales dacă sunt în vârstă, iar dacă nu au copii care să lucreze, nu reuşesc să ajungă la un medic de familie sau la un medic specialist care să îi poată ajuta. Aşadar, aceasta este o mare problemă pe care sistemul nostru nu o rezolvă, nu poate să o rezolve, nu există resurse financiare, nu există resurse de oameni, nu ştim exact de ce. Nu există o modalitate de a cointeresa medicii de familie să stea în zone mai puţin prospere, mai izolate, în care condiţiile de viaţă pot fi mai dificile.
Conform studiului SEPHAR III, 1 din 5 pacienţi nu ştie că este hipertensiv. Sunt românii suficient de informați în privința bolilor cardiovasculare?
Nu cred că sunt suficient de informaţi. Oamenii mai strâng ceva informaţii de pe Internet. Efortul educaţional pe care îl fac organizaţiile medicale nu este suficient. Nu avem suficiente mijloce de a informa publicul şi va trebui ca mass-media să ne ajute mai mult în acest sens. Aş vrea să vă dau doar exemplul acelor mesaje de interes public care privesc aportul de sare, zahăr şi lichide sau nivelul de exerciţiu fizic. Spuse zi de zi, ele au un impact măcar în sensul că pacienţii ajung să realizeze că anumite obiceiuri de viaţă sunt nesănătoase. În ceea ce priveşte conştientizarea valorilor tensionale, sigur, dacă o persoană de 60 de ani se duce şi îşi controlează la medicul de familie tensiunea, sau are un tensiometru acasă, ori îi ia cineva tensiunea, este mai uşor că el să-şi dea seama de existenţa unor anomalii în controlul tensional. Problema este cu oamenii tineri, cu pacienţii tineri - noi vedem astăzi din ce în ce mai multe persoane de 25-35 de ani cu valori tensionale mari, care au obezitate, care vin din familii hipertensive, şi ei ar trebui să ştie că, o dată la un an, doi sau trei, trebuie să se ducă la un control medical general şi să investigheze valorile tensionale. În mod corect şi ideal ar trebui ca noi, ca sistem, să putem face screening pentru boli cardiovasculare.
Cât de importantă este echipa medic - asistent în relația cu pacientul?
Ar trebui să fie foarte importantă. În primul rând, pentru că asistenta medicală stă mai mult timp cu pacientul. Deci vorbesc despre toate asistentele medicale. Într-un spital, asistenta medicală stă mai mult timp cu pacientul decât stă medicul. Şi cu asistentele medicale este o mare problemă, există un deficit de personal mediu peste tot. Este o mare mişcare, un aflux extraordinar de personal mediu între mediul public şi cel privat, între zonele din România şi centrele din străinătate. Sunt specialităţi în care asistentele medicale sunt efectiv vânate, deoarece calificarea de asistent de terapie intensivă, de bloc operator sau de moaşă nu este uşor de obţinut şi nu sunt foarte multe, iar atunci sigur că această perturbare în care asistentele se schimbă în permanenţă - vin şi pleacă, îşi schimbă locul de muncă - alterează legătura dintre medic şi asistentă în ceea ce priveşte relaţia cu pacientul. Sigur că asistentele ar trebui să poată face ceea ce nu are timp medicul: să explice pacientului ce medicamente să ia, ce pastile îi dă în clipa asta, ce pastile îi dă seara. Însă dacă o asistentă vede 25 de pacienţi într-o secţie de urgenţă, cu siguranţă că nu va avea timp să facă lucrul acesta. Deci aşa ar trebui să fie în mod ideal; din păcate, când asistentele sunt puţine şi presate de excesul de muncă, nu pot să ajute foarte mult la ceea ce am dori noi să fie relaţia cu pacienţii. Pacienţii care văd foarte puţin atât doctorul, cât şi asistenta sigur că la un moment dat - mai ales dacă nu se simt prea bine, cum e cazul multor boli cronice grave - sunt tentaţi să creadă că sunt neglijaţi, nu că personalul medical este covârşit de un volum de muncă ce nu le lasă timp pentru relaţiile umane, pentru comunicare şi aşa mai departe.
Ce notă de la 1 la 10 aţi da funcţionării sistemului medical din România în prezent?
În prezent, sistemul medical din România este greu de evaluat global. Există zone în care sistemul medical a progresat extraordinar şi care sunt bine cotate şi de noi, ca medici, şi de pacienţi, cu toate reproşurile sporadice, iar aceasta este asistenţa de urgenţă. Asistenţa de urgenţă este bine organizată. Datorită asistenţei de urgenţă bine organizate, s-a putut implementa, de exemplu, programul de infarct de angioplastie primară în infarctul miocardic acut, iar asistenţa de urgenţă are probleme deoarece este supraîncărcată cu nevoile care nu reprezintă urgenţe ale pacienţilor. Aceştia, neavând un acces uşor la medicul de familie sau la specialistul ambulator, se duc rapid către asistenţa de urgenţă. În celelalte domenii, evoluţia este variabilă, existând zone în care, datorită grijii autorităţilor locale, lucrurile merg foarte bine. Am văzut în oraşe mici din ţară spitale extraordinar de bine organizate, cu echipamente care au reuşit să aducă medici, dar am văzut în alte zone spitale foarte mari care ar avea cu ce să funcţioneze, însă care au un aer de neglijenţă şi de - să zicem - rămânere cu două decenii în urmă, care nu se potrivesc cu asistenţa medicală din secolul XXI dintr-o ţară europeană. Aşadar, aceste decalaje foarte mari între diverse zone ale asistenţei medicale fac ca percepţia publicului şi a noastră să fie că sistemul nu merge cum trebuie. Nu pot să dau o notă.
Ați recomanda tinerilor mediciniști să se orienteze către cardiologie? Dacă da, de ce?
Sigur că da. Medicina este o profesie pentru oameni foarte inteligenţi. În toată lumea civilizată, la Medicină ajunge stratul acela foarte subţire de tineri de la vârful performanţei. Sunt puţine ţări unde se întâmplă ca la noi, unde dacă ai luat Bacalaureatul cu nota 5 poţi totuşi să te înscrii la Medicină; deci, în genere, se consideră că este o profesie în care volumul uriaş de cunoştinţe, nevoia de a avea o minte mobilă, o bună capacitate intelectuală de înţelegere, poate deasupra mediei, pentru a putea acumula cunoştinţele dintr-o specialitate, într-o disciplină cu un turn over de informaţie extrem de rapid, ar trebui să selecţioneze oameni de foarte bună calitate şi de foarte bun nivel profesional. Nu se întâmplă peste tot la fel. Încercăm să le stârnim interesul pentru cardiologie studenţilor noştri foarte buni, arătându-le cât este de dinamică această specializare şi ce perspective extraordinare tehnologice şi ca rezultate există. Când îi ajutăm să se orienteze către cardiologie, primul pas este să îi „ispitim” să facă cercetare cu lucrarea de diplomă. Şi avem acum, de exemplu, o studentă care şi-a făcut o foarte frumoasă lucrare de diplomă în cardiologie şi care prezintă lucrarea aici în congres.
Aveți un motto după care vă ghidați în carieră?
Este greu să vă spun că am un motto. Am nişte principii pe care sper că nu le-am încălcat niciodată şi care se referă la ideea de a pune pacientul pe primul plan şi apoi restul, şi de a încerca să fac toate eforturile pornind de la ideea că statistica nu operează în fiecare caz şi că trebuie să te baţi pentru viaţa unui om chiar dacă ţi se pare că, statistic sau probabilistic, nu are nicio şansă să supravieţuiască. Făcând cardiologie de urgenţă, am avut nenumărate exemple de bolnavi care s-au resuscitat când păreau morţi şi au plecat pe picioare acasă, care au scăpat din condiţii foarte grave nu vindecându-se neapărat, dar putând să meargă acasă într-o condiţie bună, aşa încât această credinţă că fiecare bolnav trebuie tratat cu speranţa că va putea fi ameliorat sau va avea un rezultat m-a ajutat foarte mult să încerc să lucrez.
Pentru că medicina salvează vieți, aveţi un mesaj pe care să-l transmiteţi medicilor cititori ai revistei noastre?
Da, să nu uite să creadă în ideea de bine. Binele este cel mai greu de făcut. Indiferenţa şi răul sunt cele mai uşoare acţiuni ale omului, binele este cel mai greu de construit. n
Interviu realizat de Lavinia Simion