Știri

Concluzii ale raportului Corpului de Control al MS la Spitalul Sf. Pantelimon Bucureşti

Ca urmare a dispoziţiei ministrului Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, în perioada 12-16 aprilie 2024, o echipă de control a Ministerului Sănătăţii a efectuat verificări la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti.
18 Aprilie 2024
Știri
18 Aprilie 2024

Concluzii ale raportului Corpului de Control al MS la Spitalul Sf. Pantelimon Bucureşti

Ca urmare a dispoziţiei ministrului Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, în perioada 12-16 aprilie 2024, o echipă de control a Ministerului Sănătăţii a efectuat verificări la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti.


Conform unui comunicat, în urma verificărilor, echipa de control a constatat următoarele:

-Sesizările formulate de către angajaţii spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unităţii şi persoanele în cauză. Sesizările vizau imixtiuni în activitatea de control a directorului de îngrijiri şi presupuse acţiuni de hărţuire exercitate asupra unui medic din cadrul secţiei ATI.

-La nivelul spitalului a fost constituită o comisie internă care a efectuat cercetări din punct de vedere administrativ în urma sesizării întocmite de directorul de îngrijiri medicale, precum şi a informaţiilor apărute în mass-media. În data de 17 aprilie 2024, a fost întocmit raportul final al comisiei interne de analiză care conţine concluzii şi recomandări, fără a se suprapune anchetei penale derulate la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

-„În legătură cu informaţia apărută în mass-media privitor la aparatul RMN din secţia de radiologie, verificările efectuate au stabilit că în luna decembrie 2021 a fost instalat un aparat IRM Philips în laboratorul de radiologie al spitalului. În vederea verificării antenelor IRM şi pentru stabilirea protocoalelor de examinare, în luna martie 2022, medicul şef al laboratorului de radiologie a informat în scris conducerea spitalului şi a depus la secretariatul unităţii un protocol intitulat „Protocol voluntariat pentru testarea antenelor tip IRM şi stabilirea protocoalelor de examinare”. Începerea ativităţii de testare a fost afişată la avizierul spitalului. Aşa cum rezultă din conţinutul protocolului mai sus menţionat, voluntarii nu au fost plătiţi şi nici nu au plătit pentru examinare”, se mai arată.

Cu acordul scris al voluntarilor, au fost folosiţi un număr de 96 de voluntari, nefiind eliberate în scris rezultate oficiale.

„Precizăm că în incinta Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti există şi un IRM privat, unde pot fi efectuate examinări de specialitate. Totodată, menţionăm că de la demararea testelor şi până în prezent, la nivelul spitalului nu a fost depusă nicio plângere de la vreunul dintre voluntarii care au participat la teste”, se subliniază.

Verificările efectuate de către Corpul de Control al Ministrului, precum şi cele efectuate de către comisia internă a Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti au vizat numai activitatea din punct de vedere administrativ derulată la nivelul spitalului, aspectele de natură penală fiind atributul exclusiv al unităţii de Parchet competente. Atât Ministerul Sănătăţii, cât şi Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti au pus la dispoziţia unităţii de Parchet toate datele şi documentele solicitate de către aceasta, se precizează.

 




Ginecologia (1)

raport corp de controlministerul sanatatiispital sf. pantelimon
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

Conferinţă privind drepturile pacienţilor şi bolile rare în UE, la Oradea

Florentina Ionescu

La începutul lunii februarie va avea loc, la Oradea, o conferinţă pe tema drepturilor pacienţilor cu boli rare şi bolile rare în Uniunea Europeană.

...

Știri

23,5 milioane de lei pentru îmbunătăţirea infrastructurii medicale din jud. Hunedoara

Infrastructura medicală din judeţul Hunedoara va fi îmbunătăţită în urma alocării a 23,5 milioane de lei prin PNRR, a anunţat Ministerul Sănătăţii....

Știri

Trecerea părţii de prevenţie şi de consiliere a ANA la Ministerul Sănătăţii este binevenită, spune ministrul Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat la Guvern că trecerea componentei de prevenţie şi de consiliere a Agenţiei Naţionale Antidrog la Ministerul Sănătăţii este binevenită....