Autorităţile sanitare britanice au emis o alertă şi au transmis medicilor de familie că au fost semnalate cazuri de copii bolnavi, care au prezentat simptome neobişnuite, la nivelul sistemului sanguin, posibil legate de COVID-19, potrivit BBC. Este vorba de o inflamaţie la nivelul organismului, asemănătoare cu cea dată de gripă.

Directorul medical al Sistemului Naţional de Sănătate din Anglia (NHS), Stephen Powis, a spus că medicii au luat cunoştinţă de rapoartele despre boli rare şi severe la copii. „Abia în ultimele zile, am văzut aceste rapoarte. I-am rugat pe experţii noştri să analizeze acest lucru de urgenţă”, a spus medicul.

Majoritatea copiilor infectaţi cu noul coronavirus sunt asimptomatici sau dezvoltă o formă uşoară a bolii. Acum, există dovezi că boala poate fi asociată, la unii copii, cu anumite complicaţii surprinzătoare. Medicii spun că există o anumită creştere a numărului copiilor de toate vârstele, în Londra, dar şi în alte regiuni, care prezintă o stare inflamatorie la nivelul sistemului sanguin, ce necesită terapie intensivă, mai scrie BBC.

Prof. Simon Kenny, directorul NHS pentru copii şi tineri, a declarat că orice suspiciune ar trebui anunţată medicului. „Sfatul pentru părinţi rămâne acelaşi: dacă sunteţi îngrijorat pentru copilul dumneavoastră din orice motiv, contactaţi medicul de familie pentru sfaturi urgente sau telefonul pentru situaţii de urgenţă, iar, dacă un profesionist vă spune să mergeţi la spital, vă rugăm să mergeţi la spital", a spus prof. Simon Kenny.

Cazurile observate, în ultimele trei săptămâni, au caracteristici comune, care se suprapun cu un sindrom al şocului toxic şi o altă afecţiune, boala Kawasaki, care provoacă o periculoasă inflamare a vaselor sanguine.

Sindromul şocului toxic este o afecţiune fatală rară – eliberarea de toxine dintr-o infecţie bacteriană. Boala Kawasaki, care afectează în general copiii cu vârste sub 5 ani, este caracterizată de o inflamare a vaselor de sânge din întreg organismul, care poate duce la stop cardiac şi anevrism.

Autorităţile britanice nu au spus despre câte cazuri este vorba, ci doar că gravele complicaţii relaţionate cu virusul sunt foarte rare, dar reprezintă o îngrijorare reală.