Medicii Secţiei Terapie Intensivă de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara folosesc, în cazul bolnavilor cu COVID-19, o nouă tehnică pe care, până acum, au utilizat-o în cazul celor diagnosticaţi cu bronho-pneumopatie cronică obstructivă (BPOC) sau cu alte boli pulmonare, inclusiv astm bronşic, sau boli cardiace.


Reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara anunţă, marţi, într-un comunicat de presă, că pacienţilor cu COVID-19 care au dificultăţi de respiraţie li se montează un aparat de ventilaţie non-invazivă. Cu ajutorul acestui dispozitiv, efortul respirator scade, iar pacientul respiră mult mai uşor. Ventilaţia non-invazivă ajută astfel pacientul să primească mai mult aer în plămâni, în timp ce inspiră, de la un ventilator conectat printr-un tub la o mască ce acoperă etanş nasul şi gura pacientului. 

„Beneficiul pe care-l aduce dispozitivul este foarte mare şi asta, pentru că pacienţii aflaţi la limita terapiei intensive reuşesc după câteva zile să respire mult mai bine şi, astfel, putem evita mutarea lor în Secţia de Terapie Intensivă, evităm ventilarea mecanică sau chiar intubarea lor”, spune dr. Ciprian Gîndac, medic primar ATI la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Timişoara.

Aparatul pentru respiraţie este elementul intermediar între masca simplă de oxigen şi ventilaţia mecanică. Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara beneficiază de 20 de asemenea dispozitive care, în prezent, sunt utilizate, în cea mai mare parte, la pacienţii COVID-19 cu forme uşoare sau moderate care au dificultăţi de respiraţie.

„Practic, prin folosirea acestui aparat, încercăm să descongestionăm Secţia de Terapie Intensivă. Sunt pacienţi aflaţi la limita criticului, dacă putem spune aşa. După câteva zile de folosire a acestui dispozitiv, pacienţii pot să revină la masca de oxigen şi să rămână în salon, fără a fi nevoie de transferul lor la ATI, care presupune, de cele mai multe ori, folosirea ventilaţiei mecanice”, mai spune medicul Ciprian Gîndac.

În zonele roşii, COVID-19, ale spitalului, aparatul este folosit pentru cinci pacienţi.

 Marţi, în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara sunt internaţi 12 pacienţi.