Conflictul din Ucraina afectează sistemul umanitar şi ar putea avea efecte de durată legate de capacitatea organizaţiilor de a face faţă situaţiilor de urgenţă din întreaga lume, au avertizat reprezentanţii Crucii Roşii.


Războiul, care a intrat în cea de-a şaptea lună, a împins oamenii „la un punct critic de ruptură”, a opinat Francesco Rocca, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC), într-un comunicat preluat de AFP şi Agerpres.

„Efectele şocului devastator nu fac decât să crească pe măsură ce conflictul se prelungeşte, cu creşterea preţurilor la alimente şi energie şi agravarea crizelor alimentare”, a adăugat el.

Consecinţele conflictului cresc nevoile de ajutor în întreaga lume, a declarat Birgitte Bischoff Ebbesen, director regional IFRC pentru Europa şi Asia Centrală, într-un briefing de presă online.

„Criza s-a răspândit în întregul sistem umanitar şi l-a supus unui stres enorm”, a subliniat ea, iar "acest lucru va avea un efect de durată asupra capacităţii organizaţiilor umanitare şi a donatorilor de a răspunde situaţiilor de urgenţă în altă parte”.

Invazia rusă lansată pe 24 februarie în Ucraina, unul dintre principalii exportatori mondiali de cereale, a contribuit la penurii alimentare grave, cu care se confruntă cele mai sărace regiuni ale lumii.

În ciuda eforturilor de reluare a livrărilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, aceste exporturi au scăzut cu 46% de la începutul anului, potrivit IFRC.

„Această scădere masivă are un efect major asupra Cornului Africii, unde peste 80 de milioane de oameni se confruntă cu foametea extremă - cea mai gravă criză alimentară din ultimii 70 de ani”.

Crucea Roşie are acum peste 100.000 de voluntari şi personal local în Ucraina şi în ţările învecinate.

Organizaţia deplânge pagubele enorme, milioane de oameni fiind nevoiţi să-şi părăsească casele: „Chiar dacă conflictul s-ar încheia mâine, va dura ani de zile pentru a repara distrugerile provocate oraşelor şi caselor şi impactul asupra familiilor”.

Inflaţia în creştere şi deficitul de produse esenţiale precum combustibilul sau alimentele obligă tot mai mulţi oameni să lupte pentru a-şi procura produse de bază. Nevoile vor creşte odată cu vremea mai rece.

„Va fi cea mai grea iarnă”, a notat Maksîm Doţenko, directorul general al Crucii Roşii Ucrainene, în timpul briefingului de presă, adăugând că nevoile cresc, iar consecinţele se vor simţi dincolo de zona de conflict.

Sursă foto: Crucea Roşie Română

 

 

Alergologia