Intervievatul de săptămâna aceasta este dr. Doina Goşa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti de mai bine de 18 ani. De ce nu şi-au format românii un obiceiul din a dona sânge? Încercăm să răspundem împreună cu dr. Goşa, care ne mărturiseşte că cea mai mare campanie de donare din ultimii 30 de ani a fost, din păcate, declanşată de incidentului din clubul Colectiv.

„Cred că ne lipseşte conştiinţa civică.  Dacă nu este vorba de un eveniment acut care să îi afecteze prietenii, familia sau pe el însuşi, atunci românul nu se gândeşte că ar trebui să vină să doneze sânge”, explică dr. Goşa.

MedicHub: Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii a vizitat Centrul de Transfuzie Sanguină şi a făcut un apel către cetăţeni, încurajându-i să vină şi să doneze sânge. A avut un efect vizita doamnei ministru, a crescut numărul de donatori?

Dr. Doina Goşa: Da, vizita doamnei ministru chiar a avut un impact pozitiv, care s-a văzut de la o zi la alta. Dacă noi am avut luni 120 de donatori prezentaţi la centru – un număr foarte mic faţă de istoricul nostru – ieri (miercuri) am avut 260 de prezentări, iar astăzi sunt peste 300 de donatori. Deci, impactul a fost pozitiv.

Se împlinesc 18 ani de când sunteţi directorul centrului. Care au fost perioadele cu cel mai mare număr de donatori?

Cea mai mare campanie de donare de sânge din ultimii 30 de ani a fost, din păcate, după Colectiv deoarece toată lumea a fost afectată de această tragedie şi cetăţenii au răspuns în număr foarte mare cererii noastre.

În ultimii ani, colecta de sânge a fost, oricum, pe o pantă ascendentă, a crescut de la un an la altul. Doar că vorbim de o creştere mică, de 2000-3000 de pungi în plus pe an. Este puţin comparativ cu cazuistica şi cu numărul de spitale. În fiecare an a mai apărut un spital sau un spital public, care exista deja, şi-a îmbogăţit activitatea. Cel puţin cea chirurgicală, care necesită un consum mare de sânge.

Spre exemplu, dacă înainte exista un singur spital care făcea transplant de ficat, acum sunt trei. De asemenea, sunt trei spitale care fac transplant de măduvă. A început şi efectuarea transplantului de plămâni la Spitalul Sfânta Maria.

Pe de altă parte, cazurile oncologice au crescut exponenţial în ultimul timp. Şi ele sunt consumatoare de sânge, iar bolnavii au nevoie de sânge pe o perioadă lungă de timp. Din cauza tratamentului pe care îl fac, li se deprimă măduva şi scad elementele sângelui. Aceşti pacienţi nu au nici eritrocite, nici trombocite şi necesită suport transfuzional ca să poată duce tratamentul până la capăt, luni de zile sau poate chiar un an, doi.

Deci, medicina s-a dezvoltat, consumul a crescut, dar numărul donatorilor de sânge nu a crescut în aceeaşi proporţie.

Cum am putea să încurajăm donarea de sânge în rândul românilor?

Să ştiţi că mi-am pus problema în repetate rânduri. De ce nu donează românii în număr mare, mai ales fiind de notorietate că românul este un om generos?

Însă, cred că este vorba de conştiinţa civică. Adică el este un om generos cu apropiaţii lui, cu vecinii, cu prietenii. Dacă aceştia au un necaz îi ajută, poate mai mult decât o fac vest-europenii. Însă, dacă nu este un eveniment acut legat de prieteni, familie sau el însuşi, nu se gândeşte că ar trebui să vină să doneze sânge.

Chiar dacă aude că este nevoie de sânge, amână să doneze sau dacă o face, nu îi plac condiţiile, nu îi place circuitul lung, faptul că se stă la coadă. Şi nu se mai întoarce şi a doua oară să doneze.

A face bine, din punctul meu de vedere, este un lucru extraordinar. Mai ales când te gândeşti că acest bine reprezintă salvarea unei vieţi. Deci, nu cred că ar trebui să fie un impediment aşa de mare faptul că trebuie să stea la coadă 1-2 ore, o dată la 3-4 luni când vine să doneze. Plus că noi oferim şi o zi liberă de la serviciu, deci donatorul se poate duce acasă apoi.

„Tocmai cei cu grupe rare de sânge ar trebui să vină şi să doneze cât mai des.”

Ce campanii de încurajare a donării de sânge pregătiţi pe viitor?

Noi campanii am tot făcut, iar în toamnă vom derula încă una. Însă, problema este că oamenii reacţionează doar pe durata campaniei. Facem campanie, creşte numărul. După, scade.

Deci, avem nevoie de o campanie care să se deruleze în mod constant. De asemenea, ce cred eu că ar mai trebui: educaţie. Este vorba de sensibilizarea populaţiei.

Ştiţi, educaţia nu se face într-o săptămână sau cu o emisiune, două la televizor. Educaţia trebuie făcută susţinut. Copilul trebuie luat de mic şi să i se spună că atunci când se va face mare, poate să contribuie şi el la binele comunităţii.

Tot se joacă ei de-a eroii, poţi să le spui de la grădiniţă sau din şcoala primară: „Dacă vrei să fii erou, este foarte simplu. Când împlineşti 18 ani, te duci şi doneazi o pungă de sânge”. Îi mai aminteşti şi în şcoala generală la dirigenţie, iar dacă el creşte cu ideea aceasta, cu siguranţă se va duce şi va dona sânge când va deveni adult.

Spun asta inclusiv din experienţa mea personală. Primul lucru pe care fata mea mi l-a spus, după ce a împlinit 18 ani, a fost „vreau să donez sânge”. Pentru că era un copil informat şi ştia de la mine ce probleme sunt în sistem.

Românii, în comparaţie cu vest-europenii, primesc mici recompense pentru donarea de sânge. Vom fi obligaţi de Uniunea Europeană să renunţăm la aceste recompense pe viitor?

Nu, nu suntem obligaţi.

Dar ce se întâmplă din punct de vedere al siguranţei sângelui? Este extrem de important ca omul care vine să doneze să fie sincer. Foarte importantă este sinceritatea!

Noi nu avem fizic cum să facem toate testele şi ne bazăm şi pe sinceritatea răspunsurilor ca să facem o triere a donatorilor. Ei completează acel chestionar de autoexcludere care este extrem de important pentru că donatorul răspunde la nişte întrebări, care îl ajută pe medic să decidă dacă donatorul prezintă un risc atât pentru el, cât şi pentru pacientul din spital.

Apoi, la consultaţie este întrebat „Ai fost bolnav? Ai fost internat sau operat?” şi trebuie să răspundă cu sinceritate. De exemplu, el poate să aibă un furuncul pe picior pe care medicul nu are cum să îl vadă. Dacă nu este sincer, poate să contamineze sângele pacientului.

Iar Uniunea Europeană recomandă să nu se ofere astfel de mici recompense tocmai pentru a garanta că donatorul nu este motivat de câştigul material.

Dacă donatorul este motivat financiar, nu mai este sincer. Mai ales că noi cu conştiinţa nu prea stăm graozav, este o realitatea. Aşa cum este o realitate că noi, românii, suntem cam hoţi. Altminteri nu ar exista atâţia corupţi în România.

Noi am decis să dăm şapte tichete de masă donatorului pentru că altfel ar fi venit foarte puţini oameni să doneze. Colegii din Uniunea Europeană ne cam bat obrazul, „De ce nu daţi unul-două tichete, şapte sunt cam multe”. Pentru că în Vest primesc doar un suc sau o ciocolată la centru, atât.

Ministerul Sănătăţii s-ar bucura să scoatem tichetele de masă, pentru că ele înseamnă bani totuşi, dar am rămâne fără donatori.

Regulamentul Consiliului Europei recomandă ca donarea să nu fie motivată material.

„Dacă îmi cere un spital A2 negativ, spre exemplu, şi eu nu am acea pungă...iau telefonul şi sun jumătate de ţară până o găsesc.”

Să lămurim acest mit pe care îl tot auzim: „Eu am o grupă rară de sânge, nu este nevoie acută de sângele meu. Important este să se ducă cei cu grupa 0, donatorul universal”.

Nu, aceste grupe rare sunt foarte valoroase. Să zicem că din 60 de spitale ai 3 spitale cu câte un pacient cu AB4 negativ, iar noi poate primim doar 2 pungi de AB4 într-o zi, din 200 de donatori.

Iar un pacient poate să aibă nevoie de 3-4 pungi de sânge. Este o adevărată inginerie până facem rost de sânge. Tocmai cei cu grupe rare de sânge ar trebui să vină şi să doneze cât mai des.

Care este durata de viaţă a unei pungi de sânge donate?

Punga de sânge o ducem într-un compartiment separat şi acolo o procesăm. Scoatem linia roşie - masa eritrocitară. Trombocitele le selectăm şi le punem separat într-o punguţă. Iar lichidul în care sunt înglobate elementele sângelui este plasma şi pe ea o colectăm în altă pungă.

Deci, de la un singur donator creăm trei componente. Acestea au durată de viaţă diferită. Masa eritrocitară, 42 de zile. Trombocitul, 5 zile, din păcate. Iar plasma are valabilitate până la un an.

Pe trombocite este bătaia mare, care nu se pot stoca, din păcate.

Cum arată o zi obişnuită de-a dumneavoastră ca director al Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti?

În ultimul timp, o zi nu mai seamănă cu cealaltă pentru că apar foarte multe provocări.

În primul rând, cea mai mare grijă a mea este pacientul din spital, deoarece sunt conştientă de faptul că noi nu acoperim toată cererea spitalelor. Noi nu cunoaştem pacienţii şi nu ştim ce fel de probleme au.

În cazul unei grupe rare, dacă îmi cere un spital A2 negativ, spre exemplu, şi eu nu am acea pungă...iau telefonul şi sun jumătate de ţară până găsesc acea pungă. Dar nu ai cum să nu ai nişte temeri...dacă pacientul depinde de punga aia şi nu o aduc în timp util, dacă nu o găsesc etc. Tot timpul eşti în priză.

Pe de altă parte, întâmpinăm şi probleme legate de activitatea de donare: personalul este insuficient, poate avem nevoie de mai mult sânge şi atunci facem o colectă mobilă, dar în schimb se creează cozi în centrul de transfuzie ş.a.m.d.

Trebuie să fac evaluări, statistici, rapoarte, să răspund la tot felul de sesizări, să facem aprovizionarea centrului. Deci, n-aş putea să spun că mă plictisesc într-o zi obişnuită.