Un cuplu care se opune vaccinurilor a refuzat o transfuzie pentru o operaţie vitală de teama unei contaminări, iar o organizaţie a pus perechea în legătură cu donatori nevaccinaţi. Mişcarea pentru „sânge pur” a luat naştere pe fondul dezinformărilor despre COVID-19.


Mişcarea pentru „sânge pur” promovează teorii ale conspiraţiei potrivit cărora primirea unor transfuzii de la persoane vaccinate anti-COVID ar contamina sângele, informează AFP şi Agerpres.

Aceste teorii nu se bazează însă pe nicio dovadă ştiinţifică, a declarat Katrine Wallace, medic epidemiolog la Universitatea Illinois din oraşul american Chicago.

„Dacă sângele unei persoane vaccinate este donat unei persoane care nu este vaccinată, persoana care primeşte transfuzia nu devine vaccinată”, a explicat ea.

Acest fapt nu i-a împiedicat însă pe o parte dintre internauţi să se pronunţe pentru înfiinţarea unor bănci de sânge dedicate persoanelor care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19, o cerere susţinută şi de mai mulţi medici din America de Nord.

Recent, un cuplu neozeelandez s-a opus unei operaţii chirurgicale programate pentru salvarea vieţii bebeluşului lor, temându-se că acesta va primi sânge de la un donator vaccinat. Un tribunal a retras temporar custodia copilului pentru a permite intervenţia medicală, însă cazul a devenit emblematic pentru activiştii anti-vaccin.

În grupuri private, create pe reţelele sociale, apărătorii conceptului de „sânge pur” îndeamnă la violenţe împotriva personalului medical implicat în campaniile de vaccinare şi afirmă, în mod eronat, că persoanele vaccinate mor în masă.

O organizaţie cu sediul în oraşul elveţian Zurich, Safe Blood Donation, încearcă să îi pună în legătură pe donatorii nevaccinaţi cu destinatarii nevaccinaţi ai transfuziilor sangvine.

Asociaţia, înfiinţată de un specialist elveţian în naturopatie, George Della Pietra, promite pe site-ul său oficial servicii de obţinere a unor cantităţi de sânge provenite de la persoane nevaccinate. Asociaţia afirmă că este prezentă în Europa Occidentală, America de Nord, Africa şi Asia.

„Donaţiile de sânge de la persoane vaccinate împotriva COVID-19 sunt sigure pentru transfuzii”, a reamintit Jessa Merrill, de la Crucea Roşie americană. „Compuşii vaccinurilor „nu se regăsesc în sistemul sangvin”, a adăugat ea.

Căutarea unei aşa-zise „purităţi” nu se limitează însă doar la sânge. Pe reţelele sociale, doritorii încearcă să găsească lapte matern de la mame nevaccinate sau chiar material seminal de la bărbaţi nevaccinaţi, notează AFP.

Este dificil de estimat numărul persoanelor care caută sânge „nevaccinat”, dar, potrivit experţilor, găsirea lui reprezintă o provocare în ţările în care ratele de imunizare sunt mari.

În Statele Unite, unde peste 80% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin, autorităţile din domeniul sănătăţii au precizat că nu le cer donatorilor să-şi prezinte statutul vaccinal.

 



Psihiatru (2)