Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, comise de către funcţionari publici în cursul acestui an, în contextul campaniei de vaccinare anti-COVID.


Funcţionarii publici sunt bănuiţi că au emis certificate de vaccinare false, fără a-i imuniza efectiv pe beneficiari, informează Biziday.

„În cursul zilei de 16 noiembrie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii, situate pe raza judeţelor Bihor şi Satu Mare, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

 

Ginecologia (1)