Dr. Alexandra Dumitru este medic specialist cardiolog, lucrează pentru Enayati Medical City, după o perioadă de 9 ani ca rezident cardiolog la Clinica de Medicină Internă a Spitalului de Urgenţă Floreasca. Alexandra Dumitru a făcut parte din Centrul de Cercetare în Neuroştiinţe şi din Societatea Studenţească de Chirurgie din România, vine dintr-o familie de medici şi a avut-o ca model profesional pe mama ei, medic pediatru la Râmnicu Vâlcea, Ioana Moşteanu.

Se întâmplă că, din când în când, ne amintim că avem o inimă, un sistem circular, care ne pune pe gânduri uneori şi începem să fim atenţi la ce mâncăm, la cât ne mişcăm. Acum, fără clişee, cât de mult ne afectează acest ritm de viaţă modern sănătatea inimii?

Dr. Alexandra Dumitru: Pentru că avem un stil de viaţă comod, mult mai bun decât al bunicilor noştri, ni se pare că avem şi o sănătate mai bună. Dar e greşit! Noi nu mai facem mişcarea pe care ei o făceau ca rutină, din pricina meseriilor pe care le aveau. Noi stăm destul de mult la birou, 6-7 ore, după care ne urcăm în maşină, facem cumpărăturile, la un magazin aproape de casă, mâncarea se poate procura foarte repede şi fără eforturi, este procesată, iar acasă, când ajungem, ne odihnim. Deci, dacă nu intrăm într-un program de activitate fizică, facem mişcare foarte puţin.

Înainte, oamenii foloseau mult transportul public, slujbele lor nu presupuneau atât de multă muncă la birou, lucrau în fabrici, unde aveau activitate fizică.

Sunt foarte mulţi tineri care, la vârste destul mici, 35, 40 de ani, suferă atacuri cardiace,  despre care senzaţia este că nici nu putea fi vorba în România de acum 40, 50 de ani. Ce se întâmplă? De ce se îmbolnăvesc tinerii de inimă, ca să spunem aşa?

Dr. Alexandra Dumitru: Aici este vorba şi despre nişte „erori” statistice. În anii despre care vorbeşti tu poate că aflam că a murit cineva la 35 de ani, dar nu ştiam de ce. Boli cardiovasculare la tineri au existat dintotdeauna, cu atât mai mult dacă vorbim şi despre obezitate asociată, de pildă. Însă acestea nu intrau într-o statistică riguroasă din care să înţelegem dimensiunea bolilor cardiovasculare la vârste de până în 45 de ani.

Acum putem pune diagnostice şi putem şti cu mai mare precizie câţi pacienţi tineri suferă de boli cardiovasculare.

Ca să merg şi mai departe, aceste afecţiuni nu ţin doar de alimentaţie, iar manifestarea lor până în 45 de ani este legată, de regulă, şi de anumite defecte genetice, malformaţii cardiovasculare.

Eu am ales să fac cardiologie, fiindcă am înţeles că în acest domeniu medical este loc de făcut foarte bine prevenţie. Şi m-am gândit că voi putea ajuta oamenii înainte să se îmbolnăvească, dar în România nu mi-a reuşit foarte bine lucrul acesta şi chiar am fost uluită de cât de târziu ajung pacienţii la medic. Iar, când o fac, deşi pot schimba stilul de viaţă, astfel încât boala să stagneze, revin la obiceiurile de dinainte de diagnostic.

Cum ai tu grijă de inima ta?

Dr. Alexandra Dumitru: Cum spuneam, şi eu am un serviciu sedentar, aşa încât încerc să fac sport în afara orelor de serviciu.

La fiecare 60 de minute de stat pe scaun, ar trebui să avem 10 minute de efort fizic. Dacă stau 6,7 ore, încerc să fac, pe cât posibil, 40, 50 de minute de alergare, gimnastică. În plus, încerc să mănânc sănătos, chiar dacă nu îmi reuşeşte de fiecare dată, fiindcă la serviciu găsesc o pauză, profit de ea şi încerc să mănânc ceva repede. Dar mesele principale încerc să nu le ratez şi să le umplu cu mâncare cât mai sănătoasă.

Există o rutină a controlului inimii sau avem încredere că, dacă nu şi-a arătat semne ale bolii, este sănătoasă?

Dr. Alexandra Dumitru: Ar fi bine, mai ales pentru tinerii care încep brusc o activitate sportivă, să facă un control cardiologic înainte. Există multe malformaţii ale inimii care trec nediagnosticate, dar care se activează într-o situaţie de efort brusc.

De ce ai ales tu medicina?

Dr. Alexandra Dumitru: În familia mea sunt foarte mulţi medici. Doar tata este inginer şi, oricât şi-a dorit el să-l urmez şi oricâte argumente a folosit în acest sens (mi-a zis că sunt un om practic, că am abilităţi pentru inginerie), nu a reuşit să mă „fure” dintre medici. (râde)

Mama a avut o influenţă covârşitoare asupra mea şi am descoperit, datorită ei, frumuseţea de a fi medic. Mama este medic pediatru şi este un om extrem de empatic. Ea mi-a dat cea mai importantă lecţie pe care o poate primi cineva la început de drum: „un medic nu tratează doar un pacient, ci întreaga lui familie!” N-am înţeles ce a vrut să spună, aşa că mama a completat: „dacă tratezi un bărbat, tată, frate, bunic, şi nu o faci cum trebuie, distrugi întreaga lui familie. Dacă dimpotrivă, faci totul cum trebuie, responsabil, faci atâţia oameni fericiţi!”

Mi s-a părut atunci că medicul face atât de mult bine! Exact asta mi-am dorit să devin, să fac şi eu atâta bine! (râde)

Dar este şi o responsabilitate uriaşă!

Dr. Alexandra Dumitru: Aşa este, dar, când eşti copil, nu o vezi. Ea vine mult mai târziu, când decizia a fost luată deja.

Abia când am tratat pentru prima dată un pacient, am simţit responsabilitatea cu toată încărcătura ei, dar asta nu m-a speriat, ci m-a făcut şi mai ataşată de medicină, de ideea de a face cât de bine pot, cu tot efortul de care sunt în stare.

Ce alte specialităţi găsim în familia ta?

Dr. Alexandra Dumitru: De toate: mama, Ioana Moşteanu, e pediatru, fratele meu este internist, iar lista continuă până la cei 13 medici pe care îi am în familie. Avem chiar şi medic legist. (râde)

Tata, Alexandru Moşteanu, vine dintr-o familie de ingineri şi matematicieni şi s-a ţinut cu dinţii de meseria lui, dar să ştii că la masa de Crăciun tata este cel mai mare medic prezent. (râde) El ştie tot.

Iar ceilalţi medici îl ascultă şi înţeleg!

Dr. Alexandra Dumitru: Desigur. Tata este omul care ne repară prizele, cum să nu ai încredere în ce spune? (râde)

Cine ţi-a fost model în materie de medicină?

Dr. Alexandra Dumitru: Mama mi-a fost model, fiindcă a rămas un specialist empatic, ceea ce devine din ce în ce mai greu de făcut după mulţi, foarte mulţi ani de practică. Or, mama nu s-a schimbat nici acum, la 70 de ani, când încă vede pacienţi şi mi se pare la fel de autentică în relaţia cu părinţii şi cu copiii lor.

Copiii tăi ce simţi că vor alege ca profesie?

Dr. Alexandra Dumitru:  E greu de spus, desigur. Fetiţa mea nu cred că va alege medicina, deşi îmi aduc aminte că şi eu am avut această „problemă” când eram mică, fiindcă mi se părea că mama este mai atentă cu pacienţii decât este cu mine. Şi-i reproşam asta: „trebuie neapărat să răcesc să te uiţi la mine?!” (râde) Dar aveam să realizez mai târziu că cei mici vor toată atenţia părinţilor lor, iar eu nu am făcut excepţie, dar şi rolul pe care mama, medic, îl avea în societate era mult mai mult decât mi-aş fi imaginat eu la acea vârstă.