Dr. Asma Battah este medic stomatolog pedodont. Are mai bine de 7000 de ore de voluntariat în cadrul proiectului „Zâna Merciluţă”, în cadrul căruia colindă ţara în lung şi-n lat pentru a le oferi copiilor din mediul rural tratamente stomatologice gratuite.

Când, cum şi de ce ai decis să devii medic?

Dr. Asma Battah: Decizia de a fi medic am luat-o atunci când lucram deja ca asistentă medicală într-un cabinet stomatologic. Îmi era cunoscută lumea asta şi îmi plăcea mult. Încă îmi place. Eu am terminat liceul de Arhitectură, aşa că cealaltă portiţă era arhitectura. Dar, pentru că deja lucram şi aveam o bază în stomatologie, mi-a fost mai uşor să merg spre Facultatea de Stomatologie. Doctoriţa pentru care lucram îmi arăta cum amestecă materialele şi mă lăsa să asist de multe ori la ce făcea ea. Astfel, uşor-uşor, am prins drag şi pentru asta.

De ce a fost Arhitectura o opţiune pentru tine?

Dr. Asma Battah: Mama era arhitectă şi mi-a dat toată partea asta de artă, mi-a insuflat-o, dar a rămas ca un hobby. Nu s-a supărat că nu i-am urmat paşii. M-a susţinut necondiţionat atunci când am schimbat direcţia spre Stomatologie, pentru că a ştiut şi ea că am făcut o alegere mai bună.

Cu ce a venit nou faţă de aşteptările tale facultatea?

Dr. Asma Battah: Facultatea în sine nu ştiu dacă a venit cu ceva nou sau surprinzător pentru mine. Ştiam deja foarte multe lucruri despre acest domeniu şi ştiam, în mare, la ce să mă aştept. Ce a fost neaşteptat a fost lucrul cu copiii. Alegerea de a lucra cu copiii a fost ceva nou pentru mine, pentru că, în timpul facultăţii, visam să devin chirurg. Mai ales că am lucrat cu mari chirurgi, eu fiind mâna a doua, şi mi-a plăcut domeniul acesta foarte mult. Deci, nici gând să merg spre Stomatologie Pediatrică. Doar că, imediat după facultate, am rămas însărcinată. Am născut primul copil, imediat după a venit şi al doilea şi mi-am dat seama că nu o să mai fiu chiar chirurgul pe care mi-l doream eu să fiu. Pentru că era nevoie de mult studiu şi de multe ore de practică, multe ore petrecute în sala de operaţie. Iar eu nu mai dispuneam de aceste ore. Atunci a fost şi perioada în care am plecat în primul voluntariat şi, vorbindu-le copiilor, am văzut cât de uşor mă conectez cu ei şi cum îi fac să mă asculte, să se ataşeze de stomatolog şi să îi intereseze mai multe de dinţii lor, de sănătatea orală. Aşa că am ales să rămân la lucrul cu copiii.

Care a fost prima experienţă de voluntariat şi de ce te-ai implicat?

Dr. Asma Battah: Cred că a fost prin 2016, când eram încă în concediul de creştere a copilului. Am văzut atunci un anunţ pe Facebook de la o altă colegă, care lucrează într-un cabinet, că ar căuta un medic să plece într-o acţiune de voluntariat. Şi, dacă tot eram în CIC (Concediu de Îngrijire a Copilului) şi am putut să ajut, m-am alăturat  voluntariatului. Ce presupunea asta? În primul rând, trebuia să adunăm date de pe teren în sate, să vedem ce se întâmplă cu copiii de acolo. Şi, într-adevăr, situaţia era aproape dramatică şi nevoia de stomatolog era extrem de mare. Pe atunci, nu aveam nicio dubiţă, ne-am întins ustensilele pe catedrele şcolii, pe câmpuri sterile, iar pe copii îi aşezam pe scaune şi aşa lucram. Lucram, ca să fac o analogie mai plastică, aproape ca în vreme de război. Iar de acolo am evoluat la două dubiţe.

Ce te-a impresionat la această interacţiune cu copiii de la ţară?

Dr. Asma Battah: M-a impresionat cât sunt de dornici de atenţie. Asta, în primul rând. Era suficient să stai un pic de vorbă cu ei şi deja erau lipiţi de tine. Îmi cereau să le mai povestesc ceva. Nu conta că le vorbeam despre sănătatea dinţilor lor, despre igienă sau despre vreo întâmplare din copilăria mea, de exemplu. Aceşti copii sunt extrem de deschişi. Sunt cu totul altfel decât copiii de oraş.

De ce crezi că ajung în această situaţie dramatică, după cum ziceai, din punct de vedere stomatologic?

Dr. Asma Battah: Din păcate, totul porneşte de la părinţi, din familie, pentru că nici ei nu au necesarul să dea mai departe copiilor. Nu au informaţia, nu au educaţia, nu au produsele şi totul porneşte de acasă. Sigur, o mare vină o are şi sistemul medical. În multe din satele din România, nu există nici măcar un cabinet stomatologic care să funcţioneze.

Cum arată concret proiectul vostru? Ce faceţi voi pentru aceşti copii?

Dr. Asma Battah: Proiectul presupune o unitate stomatologică mobilă care prestează servicii stomatologice gratuite pentru copiii de la sate, dar şi pentru copiii internaţi la Institutul Oncologic din Bucureşti. Adică, tratăm, din punct de Vedere stomatologic, şi copii cu cancer. De multe ori, aceştia ajung în spital cu probleme stomatologice foarte mari şi nu pot să îşi înceapă tratamentul oncologic, din cauză că mai au încă infecţii dentare şi alte afecţiuni care îşi pun amprenta în mod negativ asupra tratamentului. Şi atunci noi putem să venim în ajutorul lor cu unitatea mobilă. Ei nu au un cabinet stomatologic în spital, cu toate că este o necesitate atât de mare. Iar în sate, cel mai mult oferim prevenţie şi tratamente minim invazive, adică tot ce înseamnă căriuţe simple. Acolo putem să mergem şi să rezolvăm problemele cu care se confruntă aceşti copii. Unde este nevoie de radiografii nu putem să ne băgăm, pentru că nu avem încă un aparat de radiologie. De exemplu, când ne confruntăm cu dinţi de lapte, trebuie să vedem unde este şi cel de dedesubt.

În ce zone ai ajuns până în acest moment?

Dr. Asma Battah: În toată România, în lung şi-n lat. Am fost la Periprava, care e cel mai îndepărtat loc din partea sudică a României, în Delta Dunării, imediat lângă fiind graniţa. Am fost impresionată de cât sunt de izolaţi şi de ignoraţi copiii de acolo. Am mai fost şi în cel mai nordic sătuc, pe care nu-mi amintesc cum îl cheamă. Au fost locuri în care am ajuns de două sau de mai multe ori şi a fost extraordinar pentru că am văzut diferenţa pe care au adus-o vizitele noastre.

Şi care e diferenţa?

Dr. Asma Battah: Este enormă. Copiii pe la care am trecut noi chiar se îngrijesc mult mai mult. Şi nu doar în ceea ce priveşte dinţii şi sănătatea orală, ci chiar se spală mult mai mult, sunt mai curaţi pe faţă, pe mâini, mai curaţi, în general. Şi chiar a fost o mândrie să vedem că putem să aducem un plus în viaţa lor.

Ce simte o mamă când vede copiii „invizibili”?

Dr. Asma Battah: Suferinţă. Multă suferinţă. Eu empatinez destul de tare cu ei şi atunci le simt cumva suferinţa.

Şi de ce continui să o faci?

Dr. Asma Battah: Pentru că ştiu că le fac un bine. Nu am cum să nu văd suferinţa lor şi să nu mă doară, dar văd şi lumina de pe chipul lor pentru că este un bine pe care îl aducem. Văd bucuria de pe feţele lor când primesc o pastă şi o periuţă de dinţi, la final. Şi atunci simt, pe lângă suferinţă, şi speranţa că măcar au de unde să pornească.

Ce-ţi ia ţie acest voluntariat?

Dr. Asma Battah: În primul rând, îmi ia timp. Iar asta mă obligă să-mi iau liber de la clinică în ziua respectivă sau chiar câteva zile, dacă plecăm în vreun sat. Îmi ia şi timp de lângă copiii mei, deşi i-am luat cu mine în câteva rânduri să vadă viaţa reală, să vadă cât de greu trăiesc aceşti copii.

Ai făcut un calcul să vezi cam câte ore de voluntariat ai până acum?

Dr. Asma Battah: Nu mai ştiu, dar parcă aveam deja 7000 de ore.

Cum vezi, pe viitor, proiectul?

Dr. Asma Battah: Cu maşini pe fiecare judeţ. Aşa aş vrea să ajungem în următorii 10 ani. Aş vrea ca toţi copiii, indiferent de zona în care locuiesc şi de condiţiile în care trăiesc, să aibă în casă o periuţă şi o pastă de dinţi pe care să le folosească cu regularitate. Îmi doresc ca toţi copiii să beneficieze de tratamente stomatologice, iar asta să devină normalitate. Să nu mai fie un lux!