Dr. Aurel Rogojan este medic generalist, are 93 de ani, iar în fiecare zi îşi vede pacienţii la clinica pe care a deschis-o în urmă cu mulţi ani în Avrig (judeţul Sibiu), acolo unde a profesat de când a terminat facultatea.
Ce vă aduce în fiecare zi la clinică?
Dr. Aurel Rogojan: Nu am ce face acasă. În vacanţă am fost peste tot, am ajuns pe toate continentele, am văzut America de la Nord la Sud, de la Est la Vest, am văzut China, am fost în Europa, m-am săturat deja. Am fost chiar şi la ruşi. Alta a fost boala mea: vânătoarea. Acolo mi-am satisfăcut eu ale mele plăceri, dar acum lucrurile s-au cam schimbat.
Când aţi vânat ultima dată?
Dr. Aurel Rogojan: Acum 20 de ani. Acum nu mă mai duc, că nu mai ţine. Ce-a fost a fost.
Ce vă plăcea la vânătoare?
Dr. Aurel Rogojan: Timpul petrecut afară, cu prieteni, tot ce vrei. Numai că trebuie să fii sănătos, să ai inima bună şi picioarele întregi. Iar mie mi s-au cam hodorogit, şi picioarele, şi inima. Dar mai iau câte o pastilă şi trece.
Ce vânaţi? Păsări sau mamifere mari?
Dr. Aurel Rogojan: La vânătoare iei cam ce-ţi iese. Legea spune aşa: ţapul cu autorizaţie, ursul, porcul la fel, cerbul cam niciodată, dar mai poţi să tragi în potârnichi sau raţe. Îţi făceai de lucru. Însă, o ieşire, două pe săptămână erau necesare.
De ce aţi ales să deveniţi medic?
Dr. Aurel Rogojan: Asta a fost o întâmplare. Eu am prins timpurile când toate se schimbau de la o zi la alta, imediat după război.
Tatăl meu avea un atelier de pantofi la Bucureşti, iar mama a fost casnică. Adevărul este că lucrurile între ei nu au mers prea bine şi s-au despărţit. Mama s-a retras aici, aproape de Avrig şi a început o fermă mică, avea grijă de animale. Tata a rămas în Bucureşti, iar noi, copiii, veneam în vacanţă şi o ajutam pe mama. Eu am mai avut un frate, inginer agronom, ceva mai mare ca mine, care s-a prăpădit de vreo 10 ani.
Cu atelierul tatălui ce s-a întâmplat?
Dr. Aurel Rogojan: Nu ne-am ocupat de el niciodată. În plus, noi am tras mai mult spre mama, care nu voia de la noi decât să învăţăm.
Şi a avut dreptate.
Poate că fratele meu ar fi ajuns un derbedeu dacă nu învăţa, dar a ajuns secretar de stat la Ministerul Agriculturii. Iar eu, după ce am făcut câţiva ani la Facultatea de Drept, am realizat că, în noua administraţie, eu nu mă mai potriveam. Aşa că m-am orientat spre Medicină, facultate pe care am terminat-o în 1959. Atunci am fost repartizat la Avrig şi aici am rămas.
În vremea aceea erau vreo 4 medici în toată regiunea asta, acum suntem vreo 40. Sunt destui şi treaba nu merge mai grozav ca altădată. Oricum, am mai progresat: ecografiile, radiografiile, acestea sunt progrese. Sunt medici de specialitate buni.
Cum este să fii o viaţă întreagă medic într-un oraş mic?
Dr. Aurel Rogojan: Depinde de ce pretenţii ai. E o meserie frumoasă şi cu satisfacţii dacă ai rezultate. Eu nu am plecat din Avrig, în primul rând, pentru că viaţa de oraş nu-mi place şi, în al doilea rând, pentru că mama avea o gospodărie cam la 20 km de Avrig. Iar eu am ajutat-o. Ea s-a sacrificat pentru noi, să ne meargă nouă bine, şi a murit tânără: avea 59 de ani.
Acum mă mai duc pe acolo, mai am o mică fermă la Săsăuş; am bivoli, vaci, oi şi vreo 150 de hectare pe care le administrez.
Copiii dvs. ce meserii au ales?
Dr. Aurel Rogojan: Amândouă fetele sunt medici: fiica mea cea mare e oftalmolog; mă laud cu ea, dar adevărul este că e numărul unu. Are cabinetul ei, dar deja a ieşit la pensie, fiindcă şi ea are 72 de ani, iar băiatul ei, tot oftalmolog, a preluat cabinetul, dar mai lucrează împreună. Am acum şi primul stră-nepot, un băiat, o plăcere. Ginerele şi fiica mea sunt oftalmologi, iar fiul lor, care are 35 de ani, e şi el oftalmolog. O familie întreagă de oftalmologi.
Fiica mea cea mică lucrează în Avrig, ca medic specialist. Şi de ea sunt foarte mândru.
Iar eu, acum, în loc de vânătoare, fac fermă. Mă mai duc pe acolo, mai schimb atmosfera, dar nu pot spune că nu-mi place viaţa.
Câţi ani aveţi?
Dr. Aurel Rogojan: Eu vă spun, dar sunt cam mulţi, ar trebui să-mi cam văd de drum: 93 de ani. Sunt născut pe 19 mai 1928. Dar mă ţin bine.
Deocamdată, mă mai cotonogesc genunchii, însă vin zilnic la clinică. Trebuie să plec undeva: ori la clinică, ori în altă parte. Nu-mi place nici să stau mult, nici să dorm mult.
Care e secretul vârstei dvs.?
Dr. Aurel Rogojan: Cred că am avut şi un pic de noroc, dar cred că a fost şi gena. Tatăl meu a fost oltean get-beget, din Tîrgu-Jiu. Oltenii sunt mai rezistenţi. Tata cred că a trăit vreo 80 de ani. Mama a murit tânără şi fără diagnostic, deşi ne-am interesat, i-au făcut operaţie pe creier să găsească o tumoră care nu exista. Se întâmplă. Suntem o familei de medici, am întors-o pe dos şi tot nu ştim de ce a murit.
Iar, dacă mă gândesc la ce mănânc, cu ce mă hrănesc, aş zice că sunt mare amator de carne. Cât am fost cu puşca, am mâncat carne de vânat. E cea mai bună pentru mine.
Cu ce vă mândriţi?
Dr. Aurel Rogojan: Mă mândresc cu fetele mele: Adriana, e oftalmolog, şi Anca, specialist care face mai mult ecografii în clinica noastră. Cu ele mă mândresc.
