Medicul pneumolog Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a explicat pentru MedicHub de ce este periculos să credem că nicotina are efecte benefice în cazul unei infectări cu SARS-CoV-2, aşa cum au apărut mai multe informaţii pe această temă, în ultimele zile.

„Este doar o ipoteză greşită care a fost agresiv preluată ca şi un lucru care s-ar întâmpla, dar care duce pacientul pe o cale greşită. Pentru că fumatul este un viciu, este o dependenţă şi sigur că ne agăţăm de orice veste care poate să ne confirme că un lucru, care ştim că ne face rău, ar putea să ne facă şi bine”, ne-a declarat dr. Beatrice Mahler.

Medicul spune că fumatul are efecte nocive asupra mai multor organe.

„Este extrem de periculoasă această direcţie, pentru că ipoteza de la care se pleacă nu este verificată, a fost lansată înainte de a avea studii clinice. Mai mult, nu este contrabalansată de efectele nocive pe care le are fumatul la nivelul organismului. Şi nu mă refer numai la aparatul respirator. Ţigara produse vasocontriţie, prin urmare, eu, dacă am o infecţie cu SARS-CoV-2 şi am furtună de citocine, mă refer, până să ajung la ATI, şi se declanşează coagularea pe un vas care este oricum scăzut în diametru de la tutun, în niciun caz nu poate să-mi facă bine”, a completat specialistul.

Dr. Mahler arată că studiile privind infecţia cu noul coronavirus trebuie privite cu prudenţă, fiind doar observaţionale.

„Sunt studii observaţionale care trebuie văzute de la ce lot de pacienţi au plecat.Există un alt studiu în care se spune că boala este de 14 ori mai agresivă sau că riscul de a dezvolta forme severe este de 14 ori mai mare la fumători decât la nefumători, şi era plecat la un lot de pacienţi din China care a avut forme severe. Fumătorii fac forme severe. Este absolut logic că fumatul reduce mecanismele de apărare pulmonară, nu are cum să facă bine”, a încheiat dr. Mahler.