Ionuţ Leahu este medic stomatolog, cu masterat în implantologie orală şi parodontologie, dar şi antreprenor, fondatorul unui lanţ de clinici dentare care îi poartă numele. Dr. Ionuţ Leahu vine dintr-o familie de profesori din Bacău şi a ales stomatologia ca alternativă la cibernetică, o pasiunea pentru programare la care a renunţat pentru a dezvolta standarde şi protocoale de tratament în stomatologie.

Cum arată decizia primară de a deveni medic? Când, cum şi de ce aţi ales stomatologia?

Dr. Ionut Leahu: Am fost întotdeauna atras de chimie, biologie şi un pic de fizică. În acelaşi timp, îmi plăceau informatica, matematica, iar acestea din urmă m-au provocat să iau decizia radicală: voiam să dau examen la cibernetică, pentru că terminam un liceu cu matematică-informatică intensiv. Pe de altă parte, întotdeauna am avut această această înclinaţie către medicină, la modul că mă pricepeam să dau diagnostice oamenilor care veneau cu diverse probleme în familie. Doar că la vremea aceea mi se părea cam complicat să-mi fac un spital.

Şi, apropo de medicină, nici nu m-am gândit la stomatologie, până când mama mi-a zis într-o zi: „hai s-o cunoşti pe prietena mea, medic stomatolog!” Mi-a prezentat şi mi-a vândut profesia de medic stomatolog ca pe o zonă din care nu te îmbogăţeşti, dar nici muritor de foame nu devii.

Am ales stomatologia, pentru că am ştiut că n-o să fie foarte complicat să fiu pe cont propriu, să creez ceva, să pun viziunea la treabă, dar şi pentru că mi-am dat seama că sunt 6 ani de facultate, iar, dacă decid să continui cu programarea, pot să o fac şi din facultatea de stomatologie.

În timpul facultăţii, am cunoscut îndeaproape nevoile unui student care a plecat de la Bacău, dintr-o familie de profesori de istorie, adică posibilităţile financiare nu erau deloc grozave. Viaţa la cămin, cu un buget extrem de limitat, din care trebuia să acopăr şi costurile cărţilor de stomatologie, care nu costă puţin. Chiar dacă eşti student la locurile bugetate, tot ai nişte costuri adiacente care cresc de la un an la altul. Tocmai de aceea, din anul II de facultate m-am angajat. Aşa am ajuns să primesc oportunitatea de a lucra, part-time, într-o bancă unde mă ocupam tocmai de consilierea liber-profesioniştilor, medici, stomatologi, avocaţi, notari, despre opţiunile de creditare. Aşa am avut ocazia să cunosc foarte bine industria în care urma să mă lansez.

Când am terminat facultatea, în 2009, am avut grijă să mai ţin o perioadă un job adiacent, pentru că era important pentru mine, mai ales că nu începusem să lucrez ca stomatolog. Ce m-a interesant dintotdeauna a fost să lucrez la cel mai înalt standard disponibil atunci.

Am avut norocul că, în ultimul an de facultate, am lucrat pentru o reprezentanţă a unei edituri internaţionale în România şi am avut ocazia să citesc nişte cărţi la care n-aş fi avut acces altfel, care costau mii de euro, dacă nu chiar zeci de mii de euro. Dar, pentru că lucram acolo, am putut să le citesc fără să le cumpăr.

Asta mi-a deschis cu adevărat ochii şi mi-am dat seama că stomatologia chiar poate fi făcută la un alt nivel faţă de tot ce văzusem eu în facultate şi în cabinetele medicilor pe care i-am cunoscut.

Ce anume poate fi atât de inspiraţional într-un pachet de cărţi, astfel încât să provoace o schimbare radicală în mintea unui viitor antreprenor?

Dr. Ionut Leahu: Era prin 2008 când intram eu în anul şase. Era anul crizei mondiale şi a trebuit să iau o decizie atunci. Vorbim de jobul pe care îl aveam la bancă, unde avansasem destul de mult, dar trebuia să hotărăsc dacă voi continua sau nu.

Am ales drumul de medic. Nu de antreprenor, ci de medic. Ce era revoluţionar în cărţile acelea? Tocmai abordarea cazurilor, tot felul de situaţii cu pacienţi cu diverse patologii din sfera orală. Modul în care acestea erau documentate, cu poze de calitate înaltă, şi rezolvate m-a inspirat. Şi am zis: „Vreau să practic, vreau să fiu genul de medic care poate să livreze acest nivel de calitate!”

Sigur că pe vremea aceea nu exista un loc unde puteam să mă angajez şi să lucrez la aceste standarde. Aşa încât, am închiriat un cabinet, în zona Izvor, unde lucram două zile pe săptămână, iar, în parallel, lucram în Popeşti-Leordeni, unde am preluat un cabinet şi mi-am făcut o mică echipă.

Nevoia antreprenorială a servit întotdeauna interesul medicului. Întotdeauna am avut această pornire de perfecţionist şi nu am fost niciodată uşor de mulţumit.

Antreprenoriatul s-a activat în momentul în care trebuia să iau o decizie la final de an, după ce mă uitam pe situaţiile financiare şi îmi puneam întrebarea firească: mă extind sau închid? Decizia a fost extinderea şi aşa m-am trezit în 2018 că aveam deja câteva spaţii în Bucureşti şi am luat decizia să ne extindem la nivel naţional. Atunci am deschis primele două clinici în afara Bucureştiului, în Piteşti şi Timişoara.

Dar această decizie a venit abia după ce eu am fost mulţumit, încântat de rezultatele pe care le obţineam la nivelul la care eram atunci în echipa de vreo 70 de oameni, câţi eram atunci. Eram relaxat la gândul că putem să ducem cazurile pe care le aveam şi să le abordăm şi pe cele din ce în ce mai complexe, care veneau către noi. Cam de atunci am început să am acest sentiment că da, suntem în direcţia bună. Iar asta mi-a dat curajul să merg mai departe, să mărim echipa. Puteam să mărim capacitatea de a trata, dar şi calitatea actului medical pe care o livram.

La ce vă uitaţi, de fapt? Ce căutaţi în acest standard de calitate despre care vorbiţi?

Dr. Ionut Leahu: În general, când mergi la stomatolog în România, discuţia se rezumă la: „Ce te doare? Ce dinte e afectat?” La noi, prima întrebare se leagă de starea generală de sănătate a pacientului. Sigur, mă interesează şi percepţia lui, dar nu ne luăm doar după ce spune acesta, ci ne uităm la analize, la istoricul medical al acestuia. Apoi, la dinţi. Avem un singur corp, deci hai să gândim lucrurile în perspectivă şi să-l ducem pe pacient către o stare de sănătate mai bună.

Am adus protocoale unice nu doar în România, dar şi la nivel global, pentru felul în care reconstruim osul, felul în care gândim şi etapizăm planul de tratament, dar şi modul în care interacţionăm noi între noi, ca specialişti, sau tehnicile digitale pe care le folosim.

De fapt, dacă vorbim de antreprenor, acesta a fost pus la treabă, să facă partea medicală să se întâmple, să devină uşoară şi, desigur, să devină şi viabilă economic. Pentru că mă întorc la bugete. Da, fiecare pas, fiecare investiţie pe care o facem trebuie susţinută de cineva şi, de fapt, cine susţine absolut tot demersul nostru este până la urmă tot pacientul, tot omul care alege să ne calce pragul. Şi atunci, din punct de vedere antreprenorial, a fost important să avem un buget de cost, de cheltuieli şi de venituri, să începem să gândim în perspectivă.

Când se opreşte dezvoltarea unui antreprenor în stomatologie?

Dr. Ionut Leahu: Când deja văd că s-au întâmplat lucrurile. Adică, aşa cum am lansat un curent în stomatologia românească, cu încărcare imediată a implanturilor pentru pacienţii care nu mai au dinţi, se face o operaţie şi a doua zi pacientul are dinţi. Când am început să fac asta, prin 2010-2011, părea un pic nebunesc, dar, tot educând pacientul, şi industria a luat-o după noi. Eu, la rândul meu am pregătit, de-a lungul anilor, mai mulţi colegi în tehnicile de încărcare imediată, iar viaţa i-a dus prin alte locuri şi au continuat să lucreze ce au învăţat la noi. Aşa ne-am trezit că astăzi este o tehnică extrem de comună. Pe nişte categorii, ne-am îndeplinit practic viziunea medicului ca aceste proceduri să devină normale.

Unde vedem acum o mare problemă? La a avea grijă de dinţii originali ai pacientului, la a-l ţine pe om cu dinţii lui sănătoşi, pe viaţă. Industria nu ţine pasul cu asta, medicii care făceau plombe şi detartraj au început să pună doar implanturi, iar asta o văd ca pe o problemă a pieţei. Vestea bună este că noi am investit constant în zona asta, avem 170 de scaune astăzi şi continuăm dezvoltarea tocmai mânaţi în luptă de a crea instituţia şi de a face loc oamenilor care mai au plombe, care mai au nevoie de un detartraj, mai au nevoie de un medic care să-i salveze, să-i trateze un dinte în loc să i-l extragă pentru a face ulterior partea de implantologie, de chirurgie avansată.

De oprit? Cred că în următorii 20 de ani mai am treabă în domeniul medical.