Comunitatea Evreilor din Iaşi anunţă dispariţia dr. Sylvia Hoişie, 94 de ani - unul dintre medicii din echipa ieşeană care a cercetat, testat şi lansat pe piaţă Polidinul. Povestea doctoriţei Sylvia Hoişie a fost legată de experienţa Holocaustului, după cum mărturisea ea însăşi, într-un interviu pentru MedicHub.


„Cu profundă durere, Comunitatea Evreilor din Iaşi anunţă trecerea în eternitate a doamnei doctor Sylvia Hoisie”, se arată pe pagina de Facebook a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. „Om de o mare sensibilitate, profesionistă desăvârşită, fiind una dintre personalităţile care au inventat celebrul Polidin, leac ce a salvat multe vieţi. Supravieţuitoare a iadului din Transnistria, a reuşit să lupte cu foametea şi mizeria, împărtăşind lumii întregi acele orori”.

Comunitatea anunţă că slujba de înmormântare va avea loc vineri, 27 mai, ora 11.00, la Cimitirul Evreiesc din Iaşi.

„Să îi fie memoria binecuvântată! Baruch Dayan Ha Emet!”, se mai arată în postare.

În luna septembrie anul trecut, dr. Hoişie, într-un interviu pentru MedicHub, îşi amintea de experienţa amară a Holocaustului, de succesul Polidinului şi povestea experienţa trecerii sale prin pandemie, fiind ferm convinsă că vaccinul e o cale eficientă de luptă împotriva SARS-CoV-2.

 



Medic