O lume de basm, cu personaje din poveşti şi desene animate, dă culoare pereţilor din viitorul ambulatoriu de pediatrie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău - graţie entuziasmului, talentului şi perseverenţei elevilor Liceului de Artă „Ioan Sima” din oraş.
Timp de două săptămâni, 40 de elevi ai liceului au muncit, alături de profesorii lor, pentru a da o altă înfăţişare coridoarelor şi încăperilor unităţii medicale, informează Agerpres.
„Au răspuns invitaţiei Spitalului Judeţean toţi profesorii de arte plastice de la liceu - Cristina Ignatiuc, Keresztes Jozsef, Diana Brânduşan şi subsemnata, împreună cu toate cele patru clase de arte plastice”, a declarat pentru Agerpres Mălina Cionfi, profesoară la Liceul de Artă şi una dintre coordonatoarele proiectului.
Toată lucrarea a durat două săptămâni.
„Am încercat să pictăm personaje din poveşti şi desene animate, vesele, care să-i introducă pe copii într-o lume de basm şi să se simtă confortabil când vin la medic. Am lucrat aici în jur de 40 de copii, voluntari. Toţi au fost foarte entuziasmaţi şi foarte bucuroşi, mai ales după perioada pandemiei, când nu am putut derula astfel de proiecte. S-au bucurat mult atât ei, cât şi părinţii, că au şansa să facă altceva, de dimensiuni mult mai mari. Au avut astfel ocazia să vadă cum se organizează materialele, suprafaţa, tehnica. Materialele ne-au fost puse la dispoziţie de către Spitalul Judeţean. Noi am venit doar cu talentul, munca şi entuziasmul”, a mai spus profesoara.
Potrivit managerului Spitalului Judeţean Zalău, Rodica Albert, ambulatoriul urmează să fie dat în folosinţă în cursul săptămânii viitoare.
„Este vorba despre un spaţiu care iniţial a fost Centru Stomatologic, apoi a găzduit Secţia de Boli Infecţioase pe perioada pandemiei, iar în ultima perioadă a funcţionat acolo un dispensar TBC, care va rămâne într-o parte cu intrare separată a clădirii. Ne-am dorit ca Ambulatoriul de pediatrie să fie un loc cât mai plăcut şi mai primitor pentru copii şi aşa am ajuns să lucrăm cu elevii de la Liceul de Artă. A ieşit ceva frumos. Am cumpărat şi mobilier pentru copii, un televizor la care cei mici să se poată uita la desene şi o tablă pe care să poată desena. Vor fi cabinete de chirurgie şi ortopedie, psihiatrie şi neurologie, adică servicii medicale clinice în ambulatoriul de specialitate pediatrică”, a precizat Rodica Albert.
Consiliul Judeţean Sălaj a mai anunţat că a obţinut o finanţare în valoare de circa 1,87 milioane de lei prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru eficientizarea energetică a clădirii. Imobilul a fost dat în folosinţă în anul 1973.
Lucrările propuse vizează anveloparea clădirii, înlocuirea tâmplăriei, izolarea planşeului şi a soclului, reabilitarea/modernizarea instalaţiei de iluminat, realizarea sistemului de ventilaţie/climatizare şi instalarea de panouri solare.