Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor prognozează o creştere puternică a numărului de cazuri COVID-19 în săptămânile următoare, pe Bătrânul Continent, în condiţiile relaxării măsurilor antiepidemice şi în contextul răspândirii variantei Delta a SARS-CoV-2.


Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) prognozează că se vor înregistra de aproape cinci ori mai multe cazuri noi până la 1 august, transmite agenţia AFP, preluată de Agerpres.

În zona care include Uniunea Europeană, Norvegia şi Islanda, ECDC prognozează o incidenţă de mai mult de 420 de cazuri noi la suta de mii de locuitori pentru săptămâna care se încheie la 1 august -  comparativ cu mai puţin de 90 de cazuri înregistrate săptămâna trecută.

Pentru săptămâna care se termină la 8 august, ECDC prognozează o creştere la peste 620 de cazuri la suta de mii de locuitori.

Totuşi, se preconizează că numărul de spitalizări şi cel de decese nu va creşte atât de rapid, datorită procentului de persoane vaccinate. Rata deceselor asociate COVID-19 ar urma să depăşească pragul de 10 la suta de mii de locuitori, faţă de 6,8 săptămâna trecută.

Chiar dacă aceste proiecţii rămân ipoteze epidemiologice, acest nivel corespunde celui observat în timpul vârfurilor epidemice din toamna lui 2020 şi din aprilie 2021, arată Centrul European.

La momentul actual, tendinţa este de creştere a cazurilor COVID se înregistrează în două treimi din cele 30 de state monitorizate de ECDC.

„În ţările cele mai afectate, creşterile cele mai puternice de cazuri şi nivelurile cele mai ridicate de contaminare se regăsesc la grupa 15-24 de ani, cu creşteri limitate pentru cei de peste 65 de ani”, arată reprezentanţii ECDC.

 

Psihiatru (2)