Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului francez, a adoptat joi, 6 ianuarie, în primă lectură, proiectul de lege care transformă certificatul sanitar în certificat de vaccinare. Proiectul de lege adoptat trebuie să fie examinat de Senat, pentru a intra în vigoare după data de 15 ianuarie.


Schimbarea a fost anunţată în decembrie de Executivul francez, ca o reacţie la numărul sporit de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, informează Agerpres, preluând o ştire AFP.

Conform proiectului, toate persoanele de peste 12 ani vor trebui să facă dovada vaccinării cu schemă completă sau a trecerii prin boală (conform unor criterii care urmează să fie precizate) pentru a avea acces la activităţi recreative, în restaurante şi baruri, târguri şi transportul public interregional. Testele PCR sau cele antigen negative nu vor mai fi suficiente, exceptând accesul la instituţiile publice şi la serviciile de sănătate, anunţă L’Internaute.

La capitolul amendamente, deputaţii au majorat de la 12 la 16 ani vârsta de la care va fi necesar un certificat de vaccinare pentru ieşirile cu şcoala sau pentru activităţile extraşcolare.

 

Pediatru