Adunarea Naţională din Franţa a adoptat, în noaptea de duminică spre luni, proiectul de lege anti-COVID care extinde locurile publice în care poate fi folosit permisul sanitar şi care obligă personalul din domeniul sănătăţii să se vaccineze.
Adunarea Naţională (camera inferioară a Parlamentului) a pus capăt, cu o majoritate confortabilă de voturi (156 pentru, 60 împotrivă şi 14 abţineri) unui maraton parlamentar început marţi, cu privire la un proiect de lege controversat, arată AFP, preluată de Agerpres.
Senatul aprobase deja textul de lege, ce prevede un permis sanitar extins la un număr mai mare de locuri publice, precum restaurante şi transportul public, şi obligaţia de vaccinare pentru personalul medical şi de îngrijire.
După mai multe runde de discuţii, s-a decis că persoanele care nu vor respecta obligaţia de a se vaccina nu vor fi concediate, ci vor primi o suspendare de salariu. „COVID-19 este temporar, concedierile sunt definitive”, a subliniat senatorul Philippe Bas.
Noua lege mai trebuie să treacă prin filtrul Consiliului Constituţional.
Permisul sanitar extins ar urma să fie aplicat de la începutul lui august, în condiţiile unei creşteri a infectărilor, din cauza variantei Delta a coronavirusului. În paralel, executivul francez continuă să accelereze vaccinarea, în speranţa că se va depăşi obiectivul iniţial – 40 de milioane de francezi imunizaţi cu prima doză.
Conform datelor publicate duminică seara, aproape 60% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19.
Sâmbătă, 24 iulie, au avut loc din nou zeci de manifestaţii „pentru libertate” şi „contra dictaturii sanitare”, cu peste 160.000 de participanţi, dintre care 11.000 la Paris.
Pentru Executiv, miza este depăşirea unui al patrulea val pandemic, temut de oamenii de ştiinţă şi de ministrul sănătăţii, Olivier Véran, ca fiind „puternic, cu un impact spitalicesc ce ar putea fi foarte dur la mijlocul sau la sfârşitul lui august”.