Cea de-a 6-a ediţie a Hackathon4Health, o iniţiativă a companiei Johnson & Johnson România, a avut loc în perioada 28-30 octombrie, având alături ca parteneri de implementare Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti (UMFCD), prin Centrul de Inovaţie şi e-Health (CieH), şi Asociaţia Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB). Este a treia ediţie dezvoltată împreună, ca urmare a Acordului de Parteneriat academic-privat în domeniul digitalizării şi inovaţiei semnat în anul 2020.


Evenimentul a avut loc în format hibrid, în Bucureşti, cu participarea fizică şi online, prin intermediul platformei hackathon4health.ro

Partenerii strategici au fost, şi anul acesta, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), se arată într-un comunicat.

„Ajuns la cea de-a 6-a ediţie, Hackathon4Health este recunoscut în rândul studenţilor şi profesioniştilor din domeniul medical, tehnologiei şi inovaţiei deopotrivă şi are obiectivul de a accelera progresul digital în sănătate şi inovaţia prin dezvoltarea soluţiilor digitale inovatoare, precum şi a unei platforme de colaborare care să contribuie la transformarea digitală în sănătate în România”, se subliniază în document.

Hackathon4Health 2022 a reunit reprezentanţi ai autorităţilor, profesionişti în domeniul sănătăţii, experţi din diferite sectoare de business şi reprezentanţi ai mediului academic, de afaceri, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi, studenţi la Medicină, Politehnică, precum şi alte specializări, alături de echipele participante ce au dezvoltat soluţii digitale inovatoare în decursul celor 48 de ore de hackathon.

La ediţia de anul acesta au participat 13 echipe, atât în cadrul evenimentului fizic, cât şi online.

Membrii juriului Hackathon4Health 2022 care au stabilit echipele câştigătoare au fost: conf. dr. Diana Loreta Păun - consilier prezidenţial, Departamentul Sănătate Publică, Administraţia Prezidenţială a României, Georgiana Coşoveanu - Senior Manager, Governmental & Corporate Affairs, Johnson & Johnson România, dr. Wargha Enayati - fondator Enayati Medical City şi Cleverage Venture Capital, dr. Ştefan Busnatu - prodecan, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Coordonator al Centrului de Inovaţie şi e-Health – UMFCD şi Daniel Rosner - şef de lucrări, Universitatea Politehnică din Bucureşti, Progam Manager Innovation Labs.

Cele trei echipe câştigătoare sunt următoarele:

•           TeleGeneration:Telemonitorizarea tensiunii arteriale a pacientelor ce dezvoltă patologii hipertensive asociate sarcinii şi urmărirea acestora în postpartum;

•           RAAD Tech: Aplicaţie pentru pacienţi bazată pe algoritmi de Machine Learning care digitalizează, centralizează, interpretează şi sumarizează informaţiile regăsite în documentele medicale, eficientizând comunicarea cu medicul şi scurtând timpul de diagnostic;

•           AIMinded: Accelererarea tratamentului cancerului prin automatizarea analizei imaginilor în clinicile de radioterapie, cu ajutorul inteligenţei artificiale.

„Am fost încă o dată onoraţi de prezenţa participanţilor, mentorilor şi membrilor juriului la acest eveniment. Le mulţumim că au răspuns invitaţiei noastre de a participa la Hackathon4Health 2022 şi de a contribui la evoluţia sistemului de sănătate din România. Contribuţia dumneavoastră în timpul Hackathon4Health, entuziasmul şi inspiraţia au fost foarte apreciate. Toate proiectele pe care le-am văzut au un potenţial imens de succes şi un obiectiv comun, pentru beneficiul pacienţilor din România”, a declarat Christian Rodseth, Managing Director Janssen Grecia, Polonia şi România.

Proiectele şi echipele câştigătoare au fost selectate în baza următoarelor criterii:

•           Calificare profesională şi aptitudini tehnice;

•           Ideea de proiect transmisă odată cu aplicaţia şi corelarea cu temele stabilite;

•           Interesul pentru domeniul e-health şi/sau al sănătăţii.

„Această competiţie a ajuns la cea de-a 6-a ediţie şi acest lucru ne bucură enorm. Şi în ediţia de anul acesta am văzut un număr mare  de participanţi, dar şi o mulţime de proiecte ingenioase. Mulţumim mentorilor că au fost alături de noi şi au oferit din know-how-ul lor către participanţi. Tinerii noştri sunt cei care pot aduce schimbări în bine. Iar această schimbare în bine se va vedea în tehnologizarea sistemelor, în creşterea ariei cercetării ştiinţifice medicale şi în sprijinirea pacienţilor cu platforme actuale şi practice pentru a creşte calitatea actului medical. Ţin să mulţumesc în mod deosebit companiei Johnson & Johnson, care a iniţiat acest demers şi îl implementam anual împreună, contribuind astfel, în mod concret, la dezvoltarea ecosistemului digital în domeniul sănătăţii, în România. Vreau să mulţumesc de asemenea reprezentanţilor Centrului de Inovaţie şi e-Health din cadrul UMF „Carol Davila” din Bucureşti şi celor ai Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti, care au reuşit şi anul acesta să contribuie la buna sa desfăşurare a acestui proiect cu potenţial de a schimba lucrurile în bine”, a spus rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prof. dr. Viorel Jinga.

Fiecare echipă câştigătoare va primi din partea Johnson & Johnson România o finanţare pre-seed în valoare de 10.000 de dolari, pentru dezvoltarea şi implementarea proiectului. De asemenea, în cele şase luni după încheierea Hackathonului, echipele vor beneficia de sprijin şi mentorat în implementarea proiectului lor atât din partea Johnson & Johnson, cât şi din partea UMFCD, prin intermediul Centrului de Inovaţie şi e-Health şi Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti.

 



Medic