Autorităţile sanitare din Italia au imunizat deja 60% din populaţia cu vârsta de peste 12 ani, a informat Ministerul Sănătăţii din ţara respectivă.


În Italia, au fost administrate, în total, peste 68,5 milioane de doze de vaccin aprobate de agenţiile italiană şi europeană ale medicamentului, transmite EFE, preluată de Agerpres.

Numărul total al persoanelor cu schema completă de vaccinare este de 32,4 milioane.

La categoriile de vârstă, 90,73% din persoanele de peste 80 de ani au fost deja imunizate, 85% din segmentul 70-79 de ani, 76,18% din populaţia de 60 şi 69 de ani, 68,48% - 50-59 de ani, 55,39% - 40-49 de ani, 42,18% - 30-39 de ani.

Generalul Francesco Figliuolo, responsabil cu gestionarea urgenţelor la nivel naţional, a declarat duminica aceasta că „este un succes important care confirmă valabilitatea planului implementat” care îşi propune ca 80% dintre italieni să fie vaccinaţi înainte de începutul lunii septembrie.

 

ORL