Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 16 martie 2020, decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, în contextul situaţiei epidemiologiceinternaţionale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de ţări, în care aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate şi peste 5.800 au decedat, precum şi declararea „Pandemiei” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că, începând de astăzi, se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru 30 de zile.

Şeful statului a mulţumit medicilor şi personalului medical pentru „extraordinara dedicare”: „Vreau să transmit un mesaj special medicilor şi personalului medical care, încă de la primul caz înregistrat în România, au demonstrat profesionalism şi o extraordinară dedicare. Vă mulţumesc tuturor pentru eforturile făcute şi cu toţii suntem recunoscători pentru munca pe care o depuneţi în mod neobosit! Vă asigur că prin acest decret am luat toate măsurile pentru a se putea face cu maximă celeritate toate achiziţiile de echipamente medicale pentru protejarea personalului sanitar, astfel încât sănătatea dumneavoastră să nu fie pusă în pericol.”

Mai jos aveţi textul integral al Decretului:

Preşedintele României

decretează:

 

Art. 1.- Se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile.

Art. 2. - Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 şi realizarea managementului consecinţelor, raportat la evoluţia situaţiei epidemiologice, pe durata stării de urgenţă este restrâns exerciţiul următoarelor drepturi, proporţional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4):

  1. libera circulaţie;
  2. dreptul la viaţă intimă, familială şi privată;
  3. inviolabilitatea domiciliului;
  4. dreptul la învăţătură;
  5. libertatea întrunirilor;
  6. dreptul de proprietate privată;
  7. dreptul la grevă;
  8. libertatea economică.

Art.3. - În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de primă urgenţă cu aplicabilitate directă şi imediată prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 4. - (1) În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală, prevăzute în anexa nr. 2.

(2) Măsurile de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală prevăzute la pct. 1-7 din anexa nr. 2 se dispun de ministrul afacerilor interne sau de înlocuitorul legal al acestuia, cu acordul prim-ministrului, prin ordonanţă militară.

(3) Măsurile de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală, prevăzute la pct. 8 din anexa nr.2 se dispun de către Ministerul Afacerilor Interne, prin ordin al secretarului de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau înlocuitorul legal al acestuia.

(4) Măsurile de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală se dispun potrivit alin. (2) şi (3) potrivit evaluării realizate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu acordul prim-ministrului, pe baza următoarelor criterii:

  1. intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19;
  2. frecvenţa apariţiei unor focare într-o zonă geografică;
  3. numărul de pacienţi critici raportat la capacitatea sistemului sanitar;
  4. capacitatea şi continuitatea asigurării serviciilor sociale şi de utilităţi publice pentru populaţie;
  5. capacitatea autorităţilor publice de a menţine şi asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică;
  6. măsurile instituite de alte state cu impact asupra populaţiei sau situaţiei economice a României;
  7. capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină;
  8. apariţia altor situaţii de urgenţă.

(5) Conducerea aplicării măsurilor stabilite prin ordonanţele militare sau prin ordinul prevăzut la alin.(3) revine Ministerului Afacerilor Interne.

Art. 5.- (1) Coordonarea integrată a măsurilor de răspuns cu caracter medical şi de protecţie civilă la situaţia de urgenţă generată de COVID-19 se realizează de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi cu celelalte instituţii implicate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc.

(2) Măsurile dispuse pentru prevenirea COVID-19 ca urmare a hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă sunt aplicabile şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 6.- Conducătorii autorităţilor publice, ai celorlalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice au obligaţia să respecte şi să aplice toate măsurile stabilite prin prezentul decret şi prin ordonanţele emise de ministrul afacerilor interne.

Art. 7.– Instituţiile sprijină structurile Ministerului Afacerilor Interne, la solicitarea acestuia, în îndeplinirea misiunilor, conform legislaţiei în vigoare.

Art. 8.- Prezentul decret se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi intră în vigoare la data publicării.

Art. 9.- Prezentul decret se transmite Parlamentului în vederea exercitării atribuţiei prevăzute de art. 93 alin. (1) din Constituţie.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

În temeiul art. 100 alin. (2) din

Constituţia României, republicată,

contrasemnăm acest decret

PRIM-MINISTRU

Ludovic ORBAN


 

ANEXA nr. 1

 

MĂSURI DE PRIMĂ URGENŢĂ

CU APLICABILITATE DIRECTĂ

 

Capitolul I - Domeniul ordine publică

Art. 1 - Poliţia Locală se subordonează operaţional Ministerului Afacerilor Interne.

Art. 2 - Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor se subordonează operaţional unităţilor teritoriale de poliţie, care stabilesc activităţile de sprijin pe care acestea le execută.

Art. 3 - Serviciile voluntare de pompieri (situaţii de urgenţă) se subordonează operaţional unităţilor teritoriale pentru situaţii de urgenţă, care stabilesc responsabilităţile şi modul de acţiune al acestora.

Art. 4 - Serviciile publice de ambulanţă se subordonează operaţional inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Art. 5 - (1) Ministerul Apărării Naţionale sprijină, la cerere, Ministerul Afacerilor Interne pentru asigurarea pazei şi protecţiei unor obiective/zone, transportul de efective, materiale şi tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologic, asistenţă medicală şi alte misiuni în funcţie de evoluţia situaţiei.

(2) Instituţiile din cadrul Sistemului naţional de ordine publică şi securitate naţională suplimentează, la nevoie, efectivele şi tehnica pentru intervenţie, prevăzute în planuri, în funcţie de evoluţia situaţiei.

Art. 6 - Instituţiile din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională pot angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal din sursă externă sau cadre care au trecut în rezervă, cărora le-au încetat raporturile de serviciu.

Art. 7 - Pentru ca efectivele instituţiilor din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională să fie mereu la dispoziţie în scopul intervenţiei în cazuri reale generate de pandemia de COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, se suspendă exerciţiile, simulările, aplicaţiile şi orice alte activităţi care pot interfera cu măsurile luate de autorităţile competente destinate prevenirii şi combaterii răspândirii infecţiilor cu COVID-19, cu excepţia celor cu caracter militar desfăşurate în poligoanele de instrucţie.

Capitolul II - Domeniul economic

Art. 8 - Guvernul poate adopta măsuri de susţinere a operatorilor economici din domeniile afectate de COVID-19.

Art. 9 - Pentru combaterea răspândirii infecţiilor cu COVID-19, autorităţile publice centrale pot rechiziţiona unităţi de producţie materiale şi echipamente necesare combaterii acestei epidemii.

Art. 10 - Autorităţile publice centrale precum şi entităţile juridice în care statul este acţionar majoritar, pot achiziţiona în mod direct materiale şi echipamente necesare combaterii acestei epidemii.

Art. 11 - Beneficiarii fondurilor europene afectaţi de adoptarea măsurilor de urgenţă prevăzute în prezentul decret pot decide, împreună cu autorităţile de management/organismele intermediare, să suspende contractele de finanţare încheiate conform legii.

Art. 12 - Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri eliberează, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul COVID-19, certificate de situaţie de urgenţă în baza documentelor justificative.

Art. 13 - Se vor dispune măsuri pentru asigurarea continuităţii în aprovizionare, respectiv extracţie, producţie, procesare, transport, distribuţie, furnizare, mentenanţă întreţinere şi reparaţii a resurselor şi materiilor prime şi/sau semiprocesate necesare funcţionării corespunzătoare a sistemului energetic naţional, precum şi asigurarea continuităţii funcţionării acestuia şi a tuturor serviciilor de utilitate publică.

Art. 14 - Se menţine valabilitatea documentelor eliberate de autorităţile publice care expiră pe perioada stării de urgenţă.

Art. 15 - Pe perioada stării de urgenţă se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică (energie electrică şi termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanţi etc.), în limita preţului mediu din ultimele 3 luni înaintea declarării stării de urgenţă.

Capitolul III - Domeniul sănătăţii

Art. 16 - În structurile Ministerului Afacerilor Interne, în unităţile sanitare şi în serviciile de asistenţă socială se poate angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmacişti, personal de laborator şi alte categorii de personal contractual necesare.

Art. 17 - Prelungirea aplicabilităţii actelor normative, cu valabilitate până la data de 31 martie 2020, privind acordarea serviciilor medicale şi medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, programe naţionale de sănătate – preventive şi curative, pe perioada stării de urgenţă, cu modificarea prevederilor, în caz de necesitate, după cum urmează:

a) serviciile medicale pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS);

b) serviciile medicale şi medicamentele pot fi acordate şi validate şi fără semnarea cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate şi fără termen de raportare în 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor;

c) decontarea pentru unităţile sanitare cu paturi aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, a sumelor contractate şi decontate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau bugetul Ministerului Sănătăţii, indiferent de numărul de cazuri realizate sau după caz la nivelul activităţii efectiv realizate în condiţiile în care acesta depăşeşte nivelul contractat;

d) decontarea serviciilor medicale în unităţile sanitare din asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activităţii efectiv realizate, cu maximum 8 consultaţii/oră;

e) prescrierea de medicamente de către medicii de familie, inclusiv a medicamentelor restricţionate din Lista de medicamente, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru pacienţii cronici.

Art. 18 - În cazul achiziţiei de medicamente de către unităţile sanitare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19, preţurile medicamentelor pot depăşi preţurile maximale aprobate de Ministerul Sănătăţii.

Art. 19 - Pe perioada stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pot fi suspendaţi din funcţiile de conducere conducătorii unităţilor sanitare, direcţiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanţă, precum şi autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcţii să fie funcţionari publici.

Art. 20 - Pe perioada stării de urgenţă se pot realiza transferuri între bugetele Ministerului Sănătăţii şi Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (în ambele sensuri) precum şi între diferitele linii de buget ale Ministerului Sănătăţii sau Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate în funcţie de necesităţi.

Art. 21 - Influenţele financiare determinate de creşterile salariale pentru personalul medical şi nemedical din unităţile sanitare publice şi cele care au ca asociat unic unităţile administrativ teritoriale se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate – Titlul VI – Transferuri între unităţi ale administraţiei publice.

Art. 22 - Valoarea procentului aferent contribuţiei clawback pentru trimestrul I al anului 2020 se plafonează la valoarea trimestrului IV al anului 2019.

Art. 23 - Pentru serviciile medicale, medicamente, investigaţii paraclinice acordate în perioada stării de urgenţă, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.

Art. 24 - Decontarea concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină pentru COVID-19 va fi realizată cu prioritate prin asigurarea de sume suplimentare în bugetul FNUASS la nivelul necesar.

Art. 25 - Pe perioada stării de urgenţă, modificările de structură din cadrul unităţilor sanitare se vor aviza de către direcţiile de sănătate publică locale în funcţie de necesitaţi.

Art. 26 - Pe perioada stării de urgenţă, prin ordin al ministrului sănătăţii se pot introduce noi programe de sănătate şi servicii medicale destinate prevenirii şi combaterii COVID-19.

Art. 27 - Se autorizează prescripţiile de tratamente „off – label” în cazul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, după ce aceste tratamente sunt avizate de către comisia de politică a medicamentului din cadrul unităţii sanitare respective.

Art. 28 - (1) Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătăţii pentru achiziţionarea de către direcţiile de sănătate publică de materiale necesare în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul Sănătăţii, urmând ca achiziţia să se realizeze de către direcţiile de sănătate publică prin procedură de achiziţie directă.

(2) Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătăţii pentru achiziţionarea de către unităţile sanitare de materiale şi medicamente necesare în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul Sănătăţii, urmând ca achiziţia să se realizeze de către unităţile sanitare prin procedură de achiziţie directă.

(3) Ministerele cu sistem de sănătate propriu pot face achiziţii directe pentru unităţile sanitare proprii atât din bugetele ministerelor de resort cât si din cele ale unităţilor sanitare.

Art. 29 - (1) Prin ordin al ministrului sănătăţii se stabilesc măsurile de sprijinire a persoanelor izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19.

(2) Măsurile de sprijin se pun în aplicare de autorităţile administraţiei publice locale.

(3) Cheltuielile necesare se asigură prin transfer între bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, şi bugetele locale.

Capitolul IV - Domeniul muncii şi protecţiei sociale

Art. 30 - Guvernul poate sprijini angajatorii şi angajaţii afectaţi de efectele crizei COVID-19, prin derogări de la prevederile legale în vigoare.

Art. 31 - Prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale se stabilesc măsuri de protecţie socială pentru angajaţi şi familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau oprită total sau parţial prin decizii ale autorităţilor publice, pe perioada stării de urgenţă.

Art. 32 - (1) Pe perioada stării de urgenţă, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, nu se aplică angajaţilor sistemului naţional de apărare, angajaţilor din penitenciare, personalului din unităţile sanitare publice şi altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, după caz.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul la o majorare a salariului în cuantumul prevăzut la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 19/2020, în situaţia în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege.

Art. 33 - Instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, autorităţile administrative autonome, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi societăţile la care statul ori o unitate administrativ- teritorială este acţionar unic sau majoritar, societăţile cu capital privat, introduc, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgenţă, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului.

Art. 34 – Pe durata stării de urgenţă, are loc suspendarea efectuării controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă, cu excepţia controalelor dispuse de către Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a celor dispuse de Inspecţia Muncii pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârşirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social şi pentru cercetarea accidentelor de muncă.

Art. 35 - Se menţine valabilitatea contractelor colective de muncă şi a acordurilor colective pe perioada stării de urgenţă.

Art. 36 - Pe perioada stării de urgenţă se interzice declararea, declanşarea sau desfăşurarea conflictelor colective de muncă în unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu, din unităţile sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unităţile care asigură transportul în comun şi salubrizarea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă.

Art. 37 - Prin excepţie de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, persoana îndreptăţită îşi păstrează stimulentul de inserţie, în situaţia pierderii locului de muncă ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19.

Art. 38 - Cererile pentru acordarea beneficiilor şi prestaţiilor sociale pot fi depuse inclusiv pe cale electronică.

Art. 39 - Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap şi atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecţia copilului, precum şi certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a căror valabilitate expiră în perioada de urgenţă declarată, îşi prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgenţă.

Art. 40 - Certificatele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale şi licenţele serviciilor sociale, provizorii şi de funcţionare, a căror valabilitate expiră în perioada de urgenţă declarată, îşi prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgenţă.

Capitolul V – Domeniul justiţie

Art. 41 - Prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2532 pct. 9 teza a II – a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile.

Art. 42 - (1) Pe durata stării de urgenţă, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgenţă deosebită. Lista acestor cauze se stabileşte de colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru cauzele de competenţa acesteia şi, respectiv, de colegiile de conducere ale curţilor de apel pentru cauzele de competenţa lor şi pentru cauzele de competenţa instanţelor care funcţionează în circumscripţia lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanţelor menţionate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgenţă.

(2) Pe durata stării de urgenţă, pentru judecarea proceselor prevăzute la alin. (1), instanţele judecătoreşti, ţinând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeaşi zi.

(3) În procesele prevăzute la alin. (1), când este posibil, instanţele judecătoreşti dispun măsurile necesare pentru desfăşurarea şedinţei de judecată prin videoconferinţă şi procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.

(4) Amânarea judecării cauzelor prevăzute la alin. (1) poate fi dispusă la cerere, în situaţia în care partea interesată se află în izolare la domiciliu, în carantină sau spitalizată în contextul pandemiei de COVID-19. Când instanţa respinge cererea de amânare a judecăţii în considerarea necesităţii de a soluţiona cauza în contextul instituirii prezentei stări de urgenţă, va amâna, la cererea părţii sau din oficiu, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

(5) Activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Naţional privind Situaţiile Speciale de Urgenţă, în scopul ocrotirii drepturilor la viaţă şi la integritate fizică ale participanţilor la executarea silită.

(6) În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.

(7) Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă. În cauzele prevăzute la alin. (6) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanţei competente după încetarea stării de urgenţă.

(8) După încetarea stării de urgenţă, judecarea proceselor prevăzute la alin. (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi citarea părţilor.

Art. 43 - (1) Activitatea de urmărire penală şi cea a judecătorilor de drepturi şi libertăţi se desfăşoară numai cu privire la:

a) cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protecţie a victimelor şi martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele cu persoane vătămate minori;

b) actele şi măsurile de urmărire penală a căror amânare ar pune în pericol obţinerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, precum şi cele privind audierea anticipată;

c) cauzele în care urgenţa se justifică prin scopul instituirii stării de urgenţă la nivel naţional, alte cauze urgente apreciate ca atare de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală.

(2) Procesele penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgenţă, cu excepţia celor de la alin.(1) lit. c) apreciate ca atare de judecător sau instanţa de judecată, precum şi a următoarelor cauze: cele privind infracţiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestaţii împotriva măsurilor asiguratorii, cele privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele privind infracţiuni contra securităţii naţionale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor;

(3) În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, judecătorul sau instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi efectuarea actelor de procedură;

(4) Acordul de comunicare în cauzele penale a actelor procedurale prin poştă electronică se prezumă, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul, de urgenţă, telefonic indicarea adreselor de poştă electronică pentru comunicarea respectivelor acte;

(5) Termenele de comunicare a soluţiilor, de formulare şi soluţionare a plângerilor, altele decât cele reglementate de alin. (1), se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgenţă să înceapă să curgă un nou termen, de aceeaşi durată. Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele penale, cu excepţia celor judecate potrivit prezentului decret, se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgenţă să înceapă să curgă un nou termen, de aceeaşi durată. Fac excepţie cele judecate potrivit prezentului decret.

(6) Ascultarea persoanelor private de libertate se face prin videoconferinţă la locul de deţinere sau în spaţii corespunzătoare din punct de vedere sanitar, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate .

(7) Se suspendă de drept organizarea licitaţiilor publice în cadrul procedurilor de valorificare a bunurilor mobile indisponibilizate în procesele penale.

(8) Pe durata stării de urgenţă, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripţia răspunderii penale se suspendă.

Art. 44 - Pe durata stării de urgenţă, prevederile art. 42 se aplică în mod corespunzător şi în procedurile de competenţa Inspecţiei Judiciare.

Art. 45 - (1) Pe durata stării de urgenţă, activitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrelor comerţului de pe lângă tribunale continuă în ceea ce priveşte înregistrarea menţiunilor privind persoanele juridice şi persoanele fizice înregistrate în registrul comerţului şi se derulează prin mijloace electronice, în baza cererii de înregistrare a menţiunilor şi a documentelor anexate la aceasta în formă electronică, având încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă.

(2) Copiile de pe înregistrările efectuate şi de pe actele prezentate de solicitanţi, informaţiile despre datele înregistrate şi certificatele constatatoare se eliberează pe cale electronică.

(3) Activitatea de asistenţă pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării prin mijloace electronice în registrul comerţului, din cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, precum şi activitatea de publicare şi de furnizare a Buletinului procedurilor de insolvenţă se realizează prin mijloace electronice.

Art. 46 - În executarea pedepselor şi a măsurilor educative neprivative de libertate, executarea supravegherii prin prezentarea persoanei la serviciul de probaţiune, primirea vizitelor consilierului de probaţiune, precum şi obligaţiile de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională, de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială, respectiv prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii rezultată din înlocuirea amenzii penale se suspendă pe durata stării de urgenţă. Pentru situaţiile în care termenul de supraveghere, durata supravegherii sau durata măsurii educative neprivative de libertate s-a împlinit în timpul stării de urgenţă, în raportul final se face menţiune despre imposibilitatea obiectivă de executare.

Art. 47 - (1) În executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, exercitarea dreptului de a primi vizite, exercitarea dreptului la vizită intimă, exercitarea dreptului de a primi bunuri prin sectorul vizită, cât şi recompensele constând în permisiunea de ieşire din penitenciar se suspendă.

(2) Pentru menţinerea legăturii cu mediul suport se majorează durata şi numărul de convorbiri pentru persoanele condamnate aflate în regimul de maximă siguranţă, la maximum 45 minute pe zi, iar pentru persoanele condamnate aflate în regim închis, semideschis, deschis, regim provizoriu sau pentru cei care nu au regimul stabilit, la maximum 75 minute pe zi. Dreptul deţinuţilor la convorbiri on-line, indiferent de situaţia disciplinară şi periodicitatea legăturii cu familia, se suplimentează corespunzător numărului de vizite la care au dreptul conform regimului de executare.

(3) Persoanele condamnate clasificate în regimul semideschis şi deschis pot executa pedeapsa în camere de deţinere permanent închise şi asigurate.

(4) Pentru minorii privaţi de libertate care nu au un reprezentant legal, medicul curant al locului de deţinere acţionează ca reprezentantul legal, exclusiv pentru acordarea asistenţei medicale şi a măsurilor de prevenţie.

(5) În completarea obligaţiilor prevăzute în Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul de penitenciare este obligat să participe la toate activităţile desfăşurate în conformitate cu dispoziţiile superiorilor, cu respectarea timpului legal de odihnă, timpul lucrat suplimentar în această împrejurare fiind compensat exclusiv cu timp liber corespunzător.

(6) Pe perioada stării de urgenţă, în raport de necesităţile şi situaţia operativă existente la nivelul unităţii penitenciare unde este încadrat sau al altei unităţi din poliţia penitenciară, poliţistului de penitenciare i se pot modifica, fără acordul său, locul şi/sau felul muncii.

Capitolul VI- Domeniul afaceri externe

Art. 48 - Pe perioada stării de urgenţă, Ministerul Afacerilor Externe îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) va menţine funcţiile şi atribuţiile sale conform HG nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea MAE, cu modificările şi completările ulterioare şi va asigura, prin misiunile diplomatice ale României, reprezentarea României în cadrul tuturor reuniunilor care vor fi organizate pe durata menţinerii stării de urgenţă în România, în special la nivelul Uniunii Europene, Consiliului Europei, NATO, ONU, indiferent de domeniul vizat de reuniune;

b) va notifica Secretarului General al ONU şi Secretarului General al Consiliului Europei măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de urgenţă care au ca efect limitarea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în conformitate cu obligaţiile internaţionale ce revin României;

c) va asigura comunicarea exclusivă cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate în România, precum şi cu reprezentanţele/birourile organizaţiilor internaţionale din România, sens în care autorităţile competente vor furniza toate informaţiile necesare;

d) va asigura respectarea normelor dreptului internaţional relevante în contextul aplicării dispoziţiilor prezentului decret în situaţia în care membrii misiunilor diplomatice/oficiilor consulare/ reprezentanţelor/ birourilor organizaţiilor internaţionale vor fi testaţi pozitiv cu COVID-19;

e) va menţine comunicarea cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate pentru transmiterea oricăror instrucţiuni şi informări necesare în contextul aplicării prezentului decret, sens în care autorităţile competente vor furniza MAE informaţiile necesare;

f) va dispune măsurile necesare în condiţiile în care membrii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României vor intra în auto-izolare sau carantină conform legii din statele de reşedinţă în cazul testării pozitive cu COVID-19 a unuia sau a unor membrii ai misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României (inclusiv membrii de familie), inclusiv din perspectiva asigurării continuităţii drepturilor acestora (salariale sau de orice altă natură).

Capitolul VII – Alte măsuri

Art. 49 - Pe durata stării de urgenţă, cursurile din toate unităţile şi instituţiile de învăţământ se suspendă.

Art. 50 - Pe durata stării de urgenţă, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsuri pentru organizarea activităţii astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.

Art. 51 - (1) Autorităţile şi instituţiile publice stabilesc măsurile care se impun pentru asigurarea desfăşurării optime a activităţii, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Naţional privind Situaţiile Speciale de Urgenţă, urmărind cu prioritate asigurarea prevenţiei şi reducerea riscului de îmbolnăvire.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi organelor de conducere ale profesiilor de avocat, notar public, executor judecătoresc, precum şi ale celorlalte profesii.

(3) Organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a măsurilor prevăzute la alin.(1).

Art. 52 - (1) La propunerea ministerelor şi autorităţilor publice locale, Ministerul Afacerilor Interne, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, analizează şi face propuneri de folosire a unor resurse materiale şi umane în vederea sprijinirii populaţiei afectate, precum şi satisfacerii cererilor de produse şi servicii destinate nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, inclusiv prin scoaterea, în condiţiile legii, a unor materiale din rezervele de stat sau de mobilizare.

(2) În aplicarea alin. (1), autorităţile împuternicite de lege pregătesc şi efectuează rechiziţii de bunuri şi chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public în scopul rezolvării problemelor materiale de orice natură şi asigurarea forţei de muncă.

Art. 53 - În perioada stării de urgenţă, drepturile prevăzute la art. 35 alin. (2) – (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă fără a se ţine cont de obligativitatea încadrării în limita de 3% prevăzută la alin. (4) şi (5) ale aceluiaşi articol şi fără a ţine cont de plafonul maxim de ore anual stabilit la alin. (6) al aceluiaşi articol.

Art. 54 - (1) Instituţiile şi autorităţile publice, precum şi operatorii privaţi contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate şi activităţile desfăşurate la nivel naţional.

(2) În situaţia propagării unor informaţii false în mass-media şi în mediul on-line cu privire la evoluţia COVID-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire, instituţiile şi autorităţile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect şi obiectiv populaţia în acest context.

(3) Furnizorii de servicii de găzduire şi furnizorii de conţinut sunt obligaţi ca, la decizia motivată a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o reţea de comunicaţii electronice ori stocarea conţinutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conţinutul respectiv se promovează ştiri false cu privire la evoluţia COVID-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire.

(4) În situaţia în care eliminarea la sursă a conţinutului prevăzut la alin. (3) nu este fezabilă, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice destinate publicului sunt obligaţi ca, la decizia motivată a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, să blocheze, imediat, accesul la respectivul conţinut şi să informeze utilizatorii.

(5) La decizia motivată a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia de a bloca imediat accesul utilizatorilor din România la conţinutul care promovează ştiri false cu privire la evoluţia COVID-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire şi este transmis într-o reţea de comunicaţii electronice de către persoanele de la alin. (3) care nu se află sub jurisdicţia legislaţiei naţionale.

Art. 55 - În perioada stării de urgenţă pot fi depăşite normele de dotare şi consum prevăzute de reglementările în vigoare, dacă această depăşire se datorează efectelor evoluţiei COVID-19 şi măsurilor de protecţie şi prevenire.

Art. 56 - Pe perioada stării de urgenţă, termenele legale stabilite pentru soluţionarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informaţii de interes public, precum şi a petiţiilor se dublează.

Art. 57 - Guvernul României efectuează, în regim de urgenţă, rectificarea bugetară, în vederea asigurării resurselor financiare necesare.


 

ANEXA nr. 2

 

MĂSURILE DE PRIMĂ URGENŢĂ CU APLICABILITATE GRADUALĂ

 

1. Izolarea şi carantina persoanelor provenite din zonele de risc, precum şi a celor care iau contact cu acestea; măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localităţi sau zone geografice;

2. Închiderea graduală a punctelor de trecere a frontierei de stat;

3. Limitarea sau interzicerea circulaţiei vehiculelor sau a persoanelor în/spre anumite zone ori între anumite ore, precum şi ieşirea din zonele respective;

4. Interzicerea graduală a circulaţiei rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene pe diferite rute şi a metroului;

5. Închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice;

6. Asigurarea pazei şi protecţiei instituţionale a staţiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a operatorilor economici care deţin capacităţi de importanţă strategică la nivel naţional;

7. Identificarea şi rechiziţionarea de stocuri, capacităţi de producţie şi distribuţie, de echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi medicamente utilizate/utilizabile în tratarea COVID-19;

8. Limitarea activităţii spitalelor publice la internarea şi rezolvarea cazurilor urgente:

i. urgenţe de ordin I – pacienţi internaţi prin Unităţi de primiri urgenţe/Compartimente de primiri urgenţe care îşi pot pierde viaţa în 24 de ore;

ii. urgenţe de ordin II – pacienţi care trebuie trataţi în cadrul aceleiaşi internări (odată diagnosticaţi nu pot fi externaţi);

iii. pacienţii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, respectiv diagnosticaţi cu COVID-19.