La Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj, care a avut loc în weekend la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca, s-au vaccinat 3.900 de persoane - clujeni, persoane din alte judeţe şi cetăţeni străini. Evenimentul a ţinut trei zile şi trei nopţi.


S-au vaccinat şi tineri de 16 ani, şi seniori, cea mai în vârstă persoană imunizată având 97 de ani, se arată într-un comunicat. Foarte mulţi cetăţeni străini, din ţările Uniunii Europene sau state precum Marea Britanie, Vietnam, Indonezia, Sri Lanka, Maroc, Tunisia, au profitat de avantajul că se pot vaccina la noi în ţară şi au venit la Maraton.

Cei aproximativ 600 de voluntari care s-au implicat în această acţiune au fost cadre didactice medici, medici de familie, asistenţi, rezidenţi şi studenţi.

„Procesul de vaccinare a decurs aşa cum ne aşteptam şi fără incidente”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul universităţii organizatoare. „Ţin să menţionez că, la aşa un număr mare de persoane vaccinate, nu s-au înregistrat reacţii adverse severe. (...) Ne bucurăm că oamenii au înţeles că vaccinarea este cea mai sigură şi simplă cale prin care putem învinge această boală. (...) Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest eveniment, care ne-a adus satisfacţia că, împreună, am mai făcut un pas spre întoarcerea la normalitate”.

Toate persoanele care s-au vaccinat la Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj! au fost programate la rapel, care se va desfăşura în acelaşi loc, în perioada 4-7 iunie.

Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Instituţia Prefectului - Judeţul Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Direcţia de Sănătate Publică Cluj, Colegiul Medicilor Cluj, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Cluj şi spitalele universitare din Cluj-Napoca, cu susţinerea companiilor private clujene şi a reprezentanţilor mass-media, care s-au implicat în promovarea evenimentului.

 

Pediatru